Destinaţii de poveste pentru sezonul rece. Oraşul care se transformă într-un regat al sculpturilor de gheaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iarna, cu temperaturile scăzute, zăpada care scârţâie sub picioare, zilele scurte şi nopţile lungi, este, în multe dintre colţurile mapamondului, un sezon plin de viaţă, însufleţit de numeroase sărbători şi festivaluri.

Dacă iubiţi anotimpul rece şi sunteţi în căutarea unei vacanţe de neuitat, iată câteva destinaţii de poveste perfecte, animate de festivalurile dedicate zăpezii.

Ottawa, Canada

Festivalul Winterlude, unul dintre cele mai mari evenimente de iarnă din lume, are loc în Ottawa în primele trei săptămâni ale lunii februarie. Este renumit pentru concursurile de sculptat în gheaţă, spectacole şi cursuri de săniuş, dar şi pentru cel mai mare patinoar natural din lume, format pe canalul Rideau, care leagă oraşele Ottawa şi Kingston. În fiecare an, festivalul reuneşte circa 600.000 de participanţi.

New York, SUA

Prima ediţie a carnavalul de iarnă de la Lake Saranac a avut loc în urmă cu mai bine de trei secole, iar din 1955 este organizat anual. Evenimentul, cel mai longeviv din Statele Unite, se desfăşoară pe parcursul a 10 zile, oferind publicului, pe parcursul a 10 zile, spectacole, competiţii sportive de iarnă, dansuri, parade şi focuri de artificii. Principala atracţie a festivalului o reprezintă palatul de gheaţă construit de voluntari.

Harbin, China

Sărbătorile de iarnă sunt celebrate fastuos şi în China, într-unul dintre locurile în care au fost bifate cele mai scăzute temperaturi. În luna ianuarie a fiecărui an, oraşul Harbin se transformă într-un regat de gheaţă în fiecare an în care găzduieşte Festivalul Internaţional al Zăpezii şi al Gheţii. Timp de o lună, vizitatorii sunt invitaţi să păşească în tărâmul magic construit de miile de lucrători şi artişti implicaţi în proiect, pentru a admira creaţii spectaculoase din gheaţă, iluminate multicolor pe timpul nopţii. Festivalul se bucură, anual, de circa 1 milion de participanţi.

Sapporo, Japonia

Sapporo este un alt oraş din Asia renumit pentru sărbătoarile dedicate iernii. Festivalul zăpezii a pornit de la acţiunea unui grup de elevi care, în 1950, au realizat şase sculpturi de zăpadă în Parcul Odori, admirate de numeroşi trecători. Reputaţia internaţională şi-a căpătat-o 22 de ani mai târziu, când evenimentul a fost organizat în acelaşi timp cu Jocurile Olimpice de Iarnă de la Sapporo.
Aproape 2 milioane de turişti din ţară şi strănătate vin la Sapporo în fiecare an, ca să vadă sutele de statui uriaşe de gheaţă, construite de mii de voluntari, toboganul gigant de zăpadă, concertele şi spectacolele organizate cu acest prilej.

Anchorage, Alaska

"Fur Rendezvous" este numele festivalului cu tradiţie din oraşul Anchorage, Alaska. Iniţial o întâlnire anuală a vânătorilor, care vindeau, cu acest prilej, blănurile prăzilor, evenimentul a fost transformat, în 1935, într-o competiţie sportivă. Festivalul a devenit renumit pentru cursele de sănii trase de câini, ce se derulează pe parcursul a trei zile, pe un traseu total de 120 kilometri.

Mai puteţi citi:

Cele mai spectaculoase biblioteci din lume. Locul unde colecţiile de cărţi sunt protejate de lilieci

Top 10 cele mai spectaculoase faruri din lume. Cum arată Turnul lui Hercule din Spania, construcţia veche de 1.900 de ani

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite