Despăgubirea uriaşă primită după opt ani de familia unui român mort într-un accident de muncă în Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instanţa s-a pronunţat după opt ani de procese FOTO www.ilcapoluogo.it
Instanţa s-a pronunţat după opt ani de procese FOTO www.ilcapoluogo.it

Familia unui român decedat într-un accident de muncă produs pe un şantier din Italia a fost despăgubită la opt ani de la tragedie. În urma bărbatului au rămas trei copii orfani.

Vasile Grădinaru, un român de 43 de ani care muncea pe un şantier din localitatea italiană Montereale, şi-a găsit sfârşitul într-un tragic accident de muncă produs în 2013, lăsând în urmă o soţie îndurerată şi trei copii orfani. Potrivit publicaţiei italiene Il Capoluogo d’Abruzzo, bărbatul muncea pe un şantier în care se executau lucrări de reconstrucţie după cutremurele din 2008-2012, când a fost lovit de cupa încărcată cu ciment a unui excavator. Bărbatul a decedat până la sosirea ambulanţei.

În cauză a fost demarată o anchetă, pentru a stabili cine se face vinovat de această tragedie. Patronul firmei la care lucra românul, şoferul excavatorului, precum şi topograful companiei au fost trimişi în judecată. La capătul unui proces care s-a întins pe parcursul a opt ani, după ce magistratul care a judecat la început cazul s-a pensionat, instanţa a pronunţat o decizie finală.

Astfel, patronul societăţii a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare, în timp ce şoferul excavatorului şi topograful au primit câte un an şi patru luni. În cazul tuturor, judecătorii au dispus suspendarea pedepsei. De asemenea, instanţa a mai dispus ca familia românului decedat să primească daune în valoare totală de 120.000 de euro.

Citiţi şi:

Crima atroce comisă în Italia de doi fraţi români care riscă închisoarea pe viaţă. Victima, aruncată de vie într-un canal

Româncă găsită moartă într-o benzinărie din Italia. Femeia lucra ca şoferiţă pe TIR pentru a-şi întreţine familia

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite