Demisii în Consiliul Local. Cine sunt aleşii care au renunţat la fotolii

Demisii în Consiliul Local. Cine sunt aleşii care au renunţat la fotolii

Vasile Lungu a fost ales senator FOTO Colaj Facebook.com

Doi consilieri municipali şi-au depus demisiile, în aceste zile, astfel că prima şedinţă din 2017 se va desfăşura cu doar 19 aleşi.

Recent ales senator pe listele PMP, Vasile-Cristian Lungu şi-a anunţat demisia din funcţia de consilier local al Zalăului, numele celui care îl va înlocui urmând să fie stabilit în cadrul Biroului Permanent al partidului.
O altă demisie a venit din partea Rodicăi Mureşan, membru ALDE, care a declarat că la baza deciziei sale stau "motive personale". Zălăuanca a fost confirmată, recent, în ca preşedinte al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali filiala Sălaj.

Surse din cadrul ALDE Sălaj ne-a declarat că scaunul vacantat de Rodica Mureşan va fi preluat de către colegul său, Raul Dragoş, cel care a fost consilier local şi în perioada 2012-2016, mai întâi ca reprezentant al PNL, apoi, al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor.

Vă mai recomandăm:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: