Demersul tulburător al mamei care şi-a pierdut fiul la 26 de ani. „Vreau să-i cunosc şi să-i îmbrăţişez pe cei care au primit organele băiatului meu“
0
Un stupid accident petrecut în urmă cu şase ani a adus lacrimi şi durere în viaţa unei familii, oferind, în acelaşi timp, şansă la viaţă pentru trei persoane.
Aventura unor tineri pasionaţi de sporturi extreme avea să se încheie tragic pentru unul dintre ei, în vara lui 2013. Originar din Bistriţa, Flaviu Ferencz (26 de ani) şi-a pierdut viaţa în urma unui accident cu longboardul - o placă asemănătoare skateboard-ului, dar mai lungă şi care prinde viteză mai mare. Era student la Arte şi Design în Cluj-Napoca şi, mereu în căutare de adrenalină, iubea să se dea cu longboardul.
În 17 iulie 2013, a plecat împreună cu doi prieteni la Roşia, o comună din Bihor, pentru a testa cu longboardul drumul cu serpentine. Câteva ore mai târziu, mama lui primea un telefon de la spitalul din Oradea, prin care era anunţată că fiul ei a suferit un accident grav şi că trebuia să fie operat de urgenţă la cap. "Aveau nevoie de semnătura cuiva, fiind vorba de o intervenţie riscantă", îşi aminteşte Semina Ferencz (56 de ani), mama tânărului.
Femeia a ajuns la Oradea după ce fiul său trecuse de operaţie. A apucat să îl vadă doar câteva minute, pentru ca apoi medicii să îi spună că activitatea cerebrală era aproape nulă. "De când am pornit de acasă ştiam că nu va scăpa. Presimţeam de ceva vreme că urma să se întâmple o nenorocire", mai spune mama, care nu a încurajat niciodată pasiunea extremă a fiului ei.
A salvat trei vieţi
Când s-a pus în discuţie posibilitatea de a dona organele tânărului, Semina Ferencz a ales să se consulte cu soţul ei, aflat, la acea vreme, la muncă în Spania. "Nu era doar copilul meu, aşa că simţeam că trebuie să cer şi părerea soţului. La telefon şi-a dat acordul, însă câteva ore mai târziu s-a răzgândit: «Nu se atinge nimeni de copilul meu!», mi-a spus. Apoi a luat primul avion spre România şi a venit la spital. Când l-a văzut pe Flaviu în salon, a zis să mai aşteptăm, că poate îşi revine", rememorează bistriţeanca acele momente dureroase.
L-a convins, în cele din urmă, explicându-i că prin gestul lor pot oferi şansă la viaţă altor oameni. "Ar fi păcat să meargă în mormânt, când putem ajuta pe cineva", i-am zis. În 21 iulie 2013, la patru zile de la accident, medicii au prelevat ficatul şi rinichii. "Ficatul a ajuns la o doctoriţă din Bucureşti; aşa mi-au transmis doctorii. Rinichii, la doi tineri de 24 ş 26 de ani, din Zalău şi Cluj", precizează mama.
Aceasta a încercat să descopere ce s-a întâmplat în ziua accidentului. De la tinerii care l-au însoţit pe Flaviu a aflat doar frânturi de informaţii: că se dădeau cu longboardul, că Flaviu în antrena şi că la un moment dat au auzit o căzătură. Când au ajuns la prietenul lor, acesta se plângea de durere de cap. "«Rabdă, că am sunat la salvare!», i-ar fi spus băieţii. Avea doar cotiere şi genuchiere... casca de protecţie o lăsase în maşină", adaugă femeia, cu vocea gâtuită.
Când a mers să pună o cruce în locul în care copilul său şi-a găsit sfârşitul, a aflat şi alte detalii. La urcare pe drumurile şerpuite, tinerii se ţineau de nişte frânghii legate de maşină, în timp ce îşi ţineau echilibrul pe longboard. La un moment dat, însă, lui Flaviu i-a alunecat placa de sub picioare, iar tânărul s-a prăbuşit pe caldarâm, lovindu-se grav la cap. "Băieţii cu care era nu mi-au spus nimic despre asta. Probabil pentru că nu era legal ceea ce făceau", afirmă Semina Ferencz.
"Nu pot nicicum să îmi alin dorul"
În iulie se împlinesc şase ani de la acel teribil eveniment. Pentru mama lui Flaviu nu a trecut nicio zi în care să nu se gândească la fiul pe care l-a pierdut. "A fost un copil deosebit, cu un suflet mare. Împărţea cu ceilalţi tot ce avea. Îi plăcea să deseneze, să se joace pe calculator. Într-un an, la început de martie, i-a trimis soţul nişte bani şi i-a cheltuit pe toţi pe flori, pe care le-a împărţit apoi celor cu care se întâlnea pe stradă. Mi-e foarte greu fără el... merg la cimitir, la mormântul lui, îi vorbesc, dar nu pot nicicum să îmi alin dorul", povesteşte femeia cu lacrimi în glas.
Marea ei dorinţă este să îi cunoască pe cei la care au ajuns organele fiului său: "Aş vrea să îi îmbrăţişez pentru că au ceva din copilul meu. Nu pretind nimic de la ei, pentru că am făcut acest gest din suflet. Dacă nu vor să mă cunoască, aş vrea măcar să ştiu dacă sunt bine, pentru că nu am aflat niciodată dacă transplanturile au reuşit sau nu".
Dacă ar fi trăit, Flaviu Ferencz ar fi avut 32 de ani.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
