Cursă periculoasă. Un taximetrist a fost agresat şi jefuit de un client

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasagerul i-a solicitat taximetristului să îl ducă într-o localitate aflată la 20 de kilometri distanţă, însă în timpul cursei, l-a atacat.

Un tânăr de 24 de ani din comuna sălăjeană Mesesenii de Jos a fost reţinut de către poliţişti pentru 24 de ore şi riscă să ajungă în spatele gratiilor, după ce a tâlhărit un taximetrist.

Fapta s-a petrecut marţi, 30 iunie, în jurul orei 3, oamenii legii fiind sesizaţi câteva ore mai târziu. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în timp ce călătorea cu taxiul pe direcţia Zalău-Crasna, tânărul i-a cerut şoferului să oprească, apoi l-a deposedat prin violenţă de telefonul mobil şi s-a făcut nevăzut.

A fost prins, însă, şi reţinut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, pentru ca miercuri, 1 iulie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău în vederea luării unei măsuri preventive.
Telefonul a fost recuperat şi restituit pagubitului.

Citiţi şi:

Planul diabolic prin care un samsar „şi-a vândut“ partenerul tâlharilor. Omul a fost bătut crunt şi jefuit de 22.000 de euro

VIDEO Bărbat jefuit de banii din ciorap, după ce unul dintre hoţi s-a dat drept poliţist. Procurorii caută victima

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite