Cum vede o americancă România
0O ţară frumoasă, cu oameni inteligenţi dar pesimişti şi aproape deloc încrezători în ei înşişi. O ţară cu copii deştepţi, dar sufocaţi de un număr mult prea mare de materii, dublu faţă de cel din SUA. Aceasta este România văzută prin ochii unui american care trăieşte de doi ani printre noi.
Numele său este Whitley Granberry, o tânără de culoare, de 25 de ani, din Detroit, SUA, care trăieşte de doi ani în România – ultimul petrecându-şi-l la Zalău. Este absolventă a Columbia University – Literatură Engleză Comparată şi a venit în România ca voluntar al Peace Corp. În primul său an în România a ajuns la o şcoală din judeţul Giurgiu, unde misiunea sa a fost de a le arăta celor mici că se poate face şcoală şi se poate învăţa limba engleză şi într-un mod mai puţin rigid - aproape în joacă.
De un an, Whitley a ajuns la Zalău, unde i-a învăţat câte ceva despre limba sa, dar şi despre cultura din care provine, pe elevii unei şcoli gimnaziale din oraş ("Gheorghe Lazăr"), aflată de mai mulţi ani într-un parteneriat cu Peace Corp. Atracţia dintre copii şi Whitley a fost instantanee, pe de-o parte datorită prezenţei exotice a tinerei lor profesoare, dar, în principal, graţie optimismului şi modului ei relaxat de a privi procesul de învăţământ. De altfel, Whitley recunoaşte că, acolo de unde vine ea, şcoala înseamnă nu doar carte, ci şi distracţie. "La clasa a VII-a, spre exemplu, aici se fac 14 materii. În State, doar şapte, adică jumătate. Copiii şi profesorii au timp, astfel, să se implice împreună în activităţi extracurriculare, care sunt importante, la fel ca şi învăţatul", explică ea. "Copiii de aici sunt foarte deştepţi, dar nu au încredere îi ei. Cred că de vină este şi competiţia pentru note, care, în cazul unui eşec, îi face să îşi piardă încrederea în ei. În SUA, spre exemplu, chiar dacă un copil nu este prea bun la matematică sau la limba engleză, el se înscrie la acele activităţi extracurriculare şi excelează, poate, la clubul de artă sau la dans, iar asta îl face să aibă încredere în el", povesteşte ea. Voluntarul Peace Corp spune că lipsa de încredere nu este doar o problemă a copiilor, ci şi a adulţilor din România, ea resimţind această problemă în reticenţa cu care mulţi dintre noi vorbim în limba engleză, de teamă să nu greşim.
Dincolo de şcoală şi de copii, Whitley spune că România îi aduce aminte de statul ei natal, Michigan, şi că, dacă i s-ar fi oferit ocazia, ar mai fi stat. Din păcate, La sfârşitul acestei săptămâni, misiunea Peace Corp în România se încheie. "Probabil pentr că ţara voastră nu mai are nevoie de ajutorul nostru. Pentru că sunteţi pe drumul cel bun", justifică plecarea, cu optimismul specific, Withley. Ea promite, însă, că va reveni în ţara noastră, fie şi doar în vizită, pentru că s-a îndrăgostit de sarmalele româneşti (pe care chiar a învăţat să le facă), de ardeii umpluţi, dar mai ales de fasolea cu ciolan.
Whitley pleacă din România şi cu amintirea prietenilor pe care şi-a făcut aici, dar şi cu informaţii noi despre ţara noastră, aflate vizitând locurile care ne reprezintă. Aşa a aflat şi a văzut spectaculoasa Grădină a Zmeilor ori Castrul Roman de la Porolissum din Sălaj, dar şi Castelul Bran, unde a învăţat şi puţină istorie, aflând, astfel, că personalitatea ce stă la baza mitului Dracula, Vlad Ţepeş, a fost mai crud decât personajul de film.
Se încarcă comentariile...
