Cum a scăpat de gratii şoferul microbuzului din care o fetiţă a căzut şi a murit. Măsura dispusă de judecători

Cum a scăpat de gratii şoferul microbuzului din care o fetiţă a căzut şi a murit. Măsura dispusă de judecători

Şoferul a stat aproape două luni în arest FOTO Adevărul

Arestat la doar câteva zile după producerea accidentului mortal, şoferul microbuzului a ieşit de după gratii, printr-o decizie a judecătorilor zălăuani. Procurorii au timp până vineri să conteste soluţia primei instanţe.

Magistraţii Judecătoriei Zalău au respins ca nefondată propunerea procurorilor privind menţinerea arestului preventiv în cazul lui Gheorghe Gurzău, şoferul care a provocat accidentul mortal din luna februarie, în care o fetiţă de 12 ani şi-a pierdut viaţa după ce a căzut din microbuz. Astfel, judecătorii au decis ca inculpatul să ajungă în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile. Decizia poate fi contestată de către procurori până cel târziu vineri.

Bărbatul în vârstă de 57 de ani a fost trimis în judecată la începutul acestei săptămâni pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia. Tragedia a avut loc în 19 februarie, când o copilă de 12 ani, elevă la o şcoală din Zalău, se întorcea în satul natal, Badon, cu un microbuz ce efectua curse regulate de transport persoane pe traseul Zalău-Dioşod. Pentru că toate locurile erau ocupate, fetiţa a călătorit în picioare, în mijlocului de transport. La scurt timp după ce microbuzul a pornit din staţie, uşile din spate s-au deschis, minora s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil. În urma impactului, a intrat în stop cardio-respirator şi a decedat.

Şoferul, care este şi administrator al firmei de transport, a fost arestat preventiv la trei zile după accident, când ancheta a scos la iveală că după producerea accidentului, bărbatul a ascuns banchetele improvizate din spatele microbuzului, pe care obişnuia să transporte călători în mod ilegal.

Mai puteţi citi:

FOTO Imagini sfâşietoare de la înmormântarea Giuliei, fetiţa decedată după ce a căzut din microbuz

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: