Cum pot scăpa de stres bugetarii: excursii în Thailanda pentru cei cu lefuri mari şi mâncare din ştevie sau urzică pentru cei cu salarii mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bugetarii, în special cei care vin contact direct cu publicul mereu nemulţumit, suferă de stres, iar de aici apar tot soiul de probleme de sănătate.Este concluzia la care au ajuns reprezentanţii ITM Sălaj, după ce au analizat rapoartele trimise de instituţiile care au efectuat controalele medicale periodice.

Soarta bugetarilor stresaţi a fost deplânsă, recent, la o şedinţă a colegiului prefectural, de Luminiţa Nemeş, inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj. Potrivit acesteia, bugetarii se îmbolnăvesc pentru că „lucrează sub presiune, sub stres. Cetăţeanul vine că are o nemulţumire, nu vine de fericire. Şi atunci toată încărcătura lui se descarcă asuăra funcţionarului de la ghişeu”, a explicat reprezentantul ITM.

Luminiţa Nemeş a dat exemplul Primăriei Zalău, unde la ultimul control medical periodic au fost depistate 55 de cazuri noi de hipertensiune arterială. Inspectorul şef pune acest lucru pe seama stresului de care funcţionarii îl au din pricina contactului direct cu contribuabilul.

Potrivit unui document publicat de magazinsalajean.ro, semnatarul raportului privind starea angajaţilor Primăriei Zalău, medicul de medicina muncii Florin Moldovan, recomandă ca soluţii, în cazul „bugetarilor cu lefuri mari şi alte surse de venit, pentru detensionare psihică, excursii pe pârtiile de schi din Alpi, croaziere pe Marea Mediterană sau excursiile în Thailanda. Se va renunţa la carnea de porc, slănină şi cârnaţi şi se va trece la carnea de struţ, fazan sau potârniche”. Pentru cei cu salarii mai mici, medicul recomandă soluţii pe măsură – de genul plimbărilor prin parc, vacanţe la ţară şi meniuri pe bază de ştevie şi urzică.

Citeşte şi FOTO VIDEO Vacanţă în Grădina Zmeilor - locul unde o tânără s-a transformat în stană de piatră. Porolissum- cetatea gladiatorilor

Lumea celui mai bătrân morar din Transilvania

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite