Cum prepari o delicioasă ciorba de păstăi cu zer. Reţeta autentică şi sănătoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serviţi cu ardei iute FOTO Facebook.com/Mircea Groza
Serviţi cu ardei iute FOTO Facebook.com/Mircea Groza

Un cunoscut gastronom ne propune pentru masa de prânz a acestui final de săptămână o ciorbă bogată în vitamine, cu gust acru, care nu doar că se face uşor, dar şi ajută digestia.

Dacă sunteţi în criză de timp şi trebuie să pregătiţi ceva pentru masa de prânz, puteţi încerca reţeta ciorbei de păstăi cu zer culeasă de cunoscutul gastronom Mircea Groza, de la gospodinele din satele sălăjene.

Pentru acest preparat aveţi nevoie de următoarele ingrediente:

- păstăi, o ceapă, doi morcovi, două rădăcini de pătrunjel, o bucată de ţelină, crenguţe de cimbru verde, frunze de ţelină şi pătrunjel, două căni de zer, sare, ulei

Puneţi o oală cu apă la fiert, iar când apa dă în clocot, adăugaţi fasolea verde ruptă în bucăţi, o ceapă tocată şi rădăcinoasele mărunţite sau tăiate rondele. Săraţi şi lăsaţi să fiarbă. Legaţi cu o aţă trei fire de cimbru verde, o frunză de pătrunjel şi una de ţelină şi lăsaţi-le în oală, să aromatizeze preparatul. Curăţaţi şi tăiaţi cubuleţe un ardei roşu, pe care îl puneţi în ciorbă.

Între timp, căliţi uşor o lingură de făină într-o crăticioară cu o lingură de ulei, amestecând continuu, având grijă să nu se ardă, apoi stingeţi cu o cană de zer. Când amestecul începe să se îngroaşe, puneţi încă o cană cu zer sau una cu suc de roşii. Lăsaţi să fiarbă câteva minute, iar când legumele sunt gătite, turnaţi zeama cu zer în oală ca să mai dea câteva clocote, astfel încât gusturile să se întrepătrundă.
Poftă bună!

Mai puteţi citi:

Leacul perfect pentru mahmureală. Cum se prepară ciorba care te pune negreşit pe picioare după o beţie

Ciorbă de roşii ca-n Sălaj. Care este ingredientul care îi dă savoare

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite