Cum poţi beneficia de analize medicale gratuite dacă eşti asigurat. Lista completă a investigaţiilor la care ai dreptul

Cum poţi beneficia de analize medicale gratuite dacă eşti asigurat. Lista completă a investigaţiilor la care ai dreptul

După 40 ani, analizele gratuite se fac anul FOTO Arhivă

Persoanele asigurate pot beneficia de consultaţii medicale şi investigaţii paraclinice chiar şi atunci când nu sunt bolnave sau, cel puţin, nu prezintă niciun fel de simptome.

Ştiri pe aceeaşi temă

Orice persoană asigurată în sistemul de asigurări de sănătate are dreptul o dată pe an sau o dată la trei ani, în funcţie de vârstă, de un pachet de servicii medicale preventive.

După cum susţine Olga Stana, preşedinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Sălaj, acest tip de servicii din constă în consultaţii preventive de evaluare a riscului individual la adultul asimptomatic, care se acordă la cabinetul medicului de familie în mod activ adulţilor din populaţia generală, fără semne de boală.

„Toate persoanele asimptomatice cu vârste între 18 şi 39 ani au dreptul la astfel de consultaţii o dată la trei ani, medicul de familie evaluând expunerea la factorii de risc finalizată prin completarea riscogramei pentru grupa de vârstă şi sex corespunzătoare conform normelor. Pentru persoanele asimptomatice de peste 40 de ani, consultaţia se va face anual”, explică oficialul CAS Sălaj.

Potrivit spuselor sale, în cadrul consultaţiilor preventive, asiguraţii asimptomatici de peste 18 ani, beneficiază de investigaţii paraclinice şi analize de laborator gratuite, pe baza biletului de trimitere eliberat de medicul de familie, cu condiţia ca în anul respectiv să nu mai fi efectuat aceste investigaţii. „Niciun laborator care se află în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate nu poate refuza aceste investigaţii pe motiv că nu sunt fonduri”, subliniază Olga Stana.

În lista investigaţiilor paraclinice la care are dreptul, în mod gratuit, un asigurat din categoria de vârstă 18-39 de ani intră hemoleucograma completă, VSH, glicemia, colesterolul seric total, LDL colesterol şi creatinina serică. În cazul celor de 40 de ani şi peste, se adaugă PSA (antigenul specific prostate), la bărbati, respectiv TSH şi FT4 (markeri tiroidieni), la femei.

Mai puteţi citi:

Cauzele apariţiei hipertensiunii arteriale. Cum ne putem proteja de boala numită „ucigaşul tăcut“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: