Cum i-a salvat Iuliu Maniu de la moarte pe 38 de evrei. Scrisoarea lui Corneliu Coposu care demontează acuzaţiile de antisemitism lansate de comunişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corneliu Coposu i-a fost secretar politic şi personal lui Iuliu Maniu
Corneliu Coposu i-a fost secretar politic şi personal lui Iuliu Maniu

Acuzat de comunişti de antisemitism, Iuliu Maniu s-a numărat, de fapt, printre cei care i-a protejat pe evreii din România în măsura în care a fost posibil. O scrisoare scrisă de Corneliu Coposu vorbeşte inclusiv despre o întâlnire pe care Maniu a avut-o în 1942 cu Antonescu, în care liderul ţărănist a reuşit să îl convingă pe mareşal să pună în libertate un grup de 38 de evrei, pasibili de condamnarea la moarte.

Scrisoarea a fost găsită între documentele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de către istoricul Marin Pop, cercetător ştiinţific la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, fiind adresată în 1985 scriitorului Iosif Petran (pseudonim al lui Iosif Pocler), care locuia atunci în Isreal, la Tel Aviv. Potrivit istoricului, scriitorul publicase în ”Revista Mea” o recenzie a cărţii „Holocaustul uitat”, scrisă de Ion C Butnaru. ”În recenzia sa, autorul afirma că de la paşoptişti la Iuliu Maniu, poporul român s-a comportat cu bestialitate faţă de cetăţenii români de etnie evreiască. Corneliu Coposu este indignat, pe bună dreptate, de această acuzaţie gravă şi se simte obligat, din punct de vedere moral, să apere memoria mentorului său politic, Iuliu Maniu”.

Dincolo de reacţia lui Corneliu Coposu, istoricul Marin Pop spune că atitudinea lui Iuliu Maniu faţă de minorităţile etnice nu a fost niciodată discriminatorie. Dimpotrivă.    

„Noi nu voim să devenim din oprimaţi, oprimatori, din asupriţi asupritori” Iuliu Maniu, fost premier al României


”Pentru a înţelege mai bine politica lui Iuliu Maniu faţă de minorităţile etnice, amintim doar două momente în care îşi afirmă poziţia faţă de acestea. Primul este impresionantul său discurs de la 1 Decembrie 1918, în cadrul căruia subliniază: „Noi nu voim să devenim din oprimaţi, oprimatori, din asupriţi asupritori. Noi voim să intronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor şi a tuturor cetăţenilor”, explica istoricul în revista de cultură ”Caiete Silvane”.

Alt moment de referinţă din care reiese atitudinea lui faţă de minorităţi se poate observa în lucrarea sa „Problema minorităţilor”, în care este pubicată conferinţa pe care Iuliu Maniu a susţinut-o la Fundaţia universitară „Carol I”, pe data de 11 mai 1924: „În afară de egalitatea înaintea legii fiecărui cetăţean de mult codificată şi în vechiul Regat şi în provinciile unite trebuie asigurate drepturile civile şi politice pentru toţi cei ce aparţin unor minorităţi de rasă, limbă ori religie””, precizează istoricul, completând că lupta pentru drepturile fundamentale ale tuturor cetăţenilor României pe care a dus-o Iuliu Maniu avea la bază şi faptul că el ştia foarte bine ce înseamnă să-ţi fie încălcate aceste drepturi din vremea ocupaţiei maghiare.   

Pentru aceste drepturi fundamentale ale tuturor cetăţenilor României, marele nostru înaintaş a luptat o viaţă întreagă, deoarece ştia prea bine ce înseamnă lipsa lor din perioada când erau refuzate şi încălcate sitematic de către autorităţile maghiare, înainte de 1918.
    
Vă prezentăm, mai jos, textul integral al scrisorii:
 
Bucureşti, 20 Octombrie 1985
    
Stimate Domnule Petran,
    
Cu o întârziere justificată de cauze obiective pe care le cunoaşteţi, am citit articolul Dvoastre intitulat „Să nu uităm!”, publicat în Nr. 1149 din 10 Mai 1985 al publicaţiei „Revista Mea”, - în care recenzaţi recenta carte scrisă de Domnul I.C. Butnaru „Holocaustul uitat”.
    
Regret foarte mult că străduinţele pe care le-am depus pentru a-mi procura, sau măcar pentru a împrumuta spre lectură cartea respectivă, au rămas infructuoase şi a trebuit să mă rezum, - în ce priveşte cuprinsul ei, la relatările din articolul Dvoastre (care, bineînţeles că nu angajează decât pe autorul I.C. Butnaru).
    
Am fost surprins, în mod neplăcut, aflând că din conţinutul elaboratului respectiv al Domnului Butnaru (se pare că bogat în informaţii şi documente), rezultă – aşa cum conchide articolul Dvoastre – că în istoria României, „ … de la paşoptişti la Maniu … o să regăsim cu uşurinţă liniile unei comportări bestiale …” (faţă de evrei).
    
Mărturisesc că este pentru prima dată când mi-a fost dat să înregistrez numele lui Iuliu Maniu citat printre românii care ar fi promovat sau cel puţin ar fi tolerat într-un senz sau altul … antisemitismul! (ori, poate s-ar fi făcut vinovaţi de „comportări bestiale” faţă de evrei). Dacă din cuprinsul cărţii Domnului I.C. Butnaru, care vrea să fie o istorie a iudaismului românesc, ar rezulta această concluzie (?), trebuie să mă îndoiesc, aprioric de obiectivitatea şi seriozitatea elaboratului.
    
Mă întreb cine are interesul să denigreze numele şi prestigiul celui mai de seamă om politic al ţării, care şi-a închinat o viaţă fructuoasă şi dramatică, luptei pentru apărarea integrităţii naţionale, a independenţei şi a instituţiilor democratice din România, care a înălţat la rang de obiectiv capital, respectul şi demnitatea omului şi egalitatea desăvârşită între toţi cetăţenii?
    
Iuliu Maniu a fost bombardat, mai cu seamă în deceniul al 5-lea cu afirmaţii, insinuări şi acuze gratuite, pe cât de calomnioase, pe atât de absurde şi de fanteziste; a fost considerat reacţionar, complotist, trădător de ţară, agent imperialist, spion, instigator, colaboraţionist etc. Până acum însă nu am citit nicăiri că ar fi fost şi „antisemit”. Învolburarea competiţiilor politice exacerbate şi adversităţile dezechilibrate, pot – nu să justifice, dar să explice anumite extravaganţe, mai cu seamă în ciocnirile electorale competitive, lipsite de loialitate şi de bun simţ. Acest fel de excese au însă un caracter efemer. Într-o carte de referinţă însă, nu ar trebui să-şi găsească locul aserţiuni hazardate, mai cu seamă atunci când se referă la personalităţi defuncte, care nu se pot apăra.
    
Viaţa şi activitatea lui Iuliu Maniu s-au desfăşurat, fără reticenţă şi reproş, sub semnul demnităţii, al democraţiei desăvârşite şi al dreptăţii sociale. „Vitam impendere vero!”.
    
Am colaborat cu Iuliu Maniu vreme de peste zece ani, în calitate de secretar politic şi timp de doi ani în calitate de secretar general adjunct al Partidului Naţional-Ţărănesc. De aceea mă socotesc îndreptăţit şi chiar obligat, din punct de vedere moral, să resping categoric insinuări de felul celei menţionate, care i-se aduc, cu titlu postum, considerând că măcar după moarte, oamenii au dreptul la un tratament obiectiv. De aceea îmi îngădui să reamintesc, din trecutul meu de colaborare, câteva din atitudinile manifestate de Iuliu Maniu, în legătură cu problema evreiască.
    
Iuliu Maniu a fost însufleţit de cele mai nobile idealuri umanitare. A militat cu inegalată pasiune pentru drepturile fundamentale ale fiinţei umane şi ale entităţilor naţionale şi a detestat sincer orice fel de discriminare. A întreţinut relaţii civilizate cu toate naţionalităţile conlocuitoare şi cu toţi adversarii politici. A respectat toate convingerile politice şi religioase şi a promovat libera lor exprimare. S-a străduit să combată şi să dezamorseze şovinismul şi excesele şi să consacre egalitatea şi eternitatea, în raporturile dintre cetăţeni.
    
Iuliu Maniu a întreţinut raporturi cordiale cu fruntaşii evreilor din România (Rabinii dr. Niemerovei, dr. Şafran, cu Mayer Ebner, dr. W. Filderman).
    
Iuliu Maniu s-a bucurat de înalta preţuire a unor emeriţi gazetari români de origine evreiască, care i-au elogiat concepţiile umanitare. Presa vremii (Leonard Paukerow de la „Adevărul”, Budapesta, Kalman Blumenfel-Scrutator şi Henri Schor-Soreanu de la „Adevărul”, M. Pauker de la „Dimineaţa”, E. Honigman-Fagure, de la „Lupta”, V. Legrel de la „Parlamentul”, I. Fermo de la „Universul”, Moise sin Ghidale-Al. Gruia de la „Semnalul” etc). Chiar oficiosul Partidului Naţional-Ţărănesc „Dreptatea” a fost slujit de ziarişti evrei (Sergiu Dan, N. Stromingher, dr. I. Bittman, E. Samuely). Cunoscutul politolog de la ziarul „Adevărul” Blumenfel-Scrutator, ale cărui analize politice au făcut epocă în perioada interbelică, portretizându-l pe Maniu, a scris odinioară că „este omul politic cel mai clar-văzător şi cel mai lipsit de prejudecăţi din istoria României”.
    
Cred că nu este de prisos să menţionez devotamentul şi fidelitatea cu care a fost secundat Maniu în politica lui, de către un număr impresionant de evrei români, care au militat cu convingere pentru ideologia ţărănistă şi care au ocupat demnităţi politice şi administrative sub preşedinţia şi în timpul guvernărilor sale. Conform recensământului politic din anul 1936, în anul respectiv Partidul Naţional Ţărănesc avea 2.125.000 de aderenţi, dintre care 185.000 erau evrei români. (La epoca respectivă populaţia României era de 20.880.000 de locuitori, dintre care 808.000 erau evrei). În organizaţiile naţional-ţărăniste din România deceniului patru, au figurat doi şefi de organizaţii judeţene, patru vicepreşedinţi de organizaţii judeţene şi nenumăraţi şefi de sector, plasă, circumscripţie şi organizaţie locală, evrei români. Parlamentul de la 1929 a numărat cinci deputaţi evrei aleşi pe listele Partidului Naţional-Ţărănesc. (Între „electorii” lui Maniu care polarizau aderenţe în mase, menţionez, la întâmplare, numele fruntaşilor A. Weis, I. Finkelstein, H. Konig, M. Simon, F. Roth, I. Neuman, E. Schiltkraus, Dr. I. Marcovitz, K. David, C. Bruder, M. Fischer, K. Rockenstein, Ig. Rasckez etc.).
    
Poate că este semnificativ de adăugat că dactilografa care l-a servit vreme de 19 ani pe Iuliu Maniu, atât în guvernările sale cât şi la conducerea partidului şi care a demonstrat un devotament şi o fidelitate care i-au atras şi arestarea a fost Doamna Clara Mayer-Romanos, iar stenograful partidului a fost E. Samuely.
    
În epoca ocupaţiei hitleriste a României (1940-1944), Iuliu Maniu a întocmit repetate proteste împotriva dispoziţiilor discriminatorii şi a decretelor cu caracter rasial, şi mai târziu împotriva deportărilor. Este cunoscută scrisoarea de ocupaţia germană, Dr. W. Filderman, în numele populaţiei evreieşti din România, în care se arată gratitudinea evreilor români, pentru asistenţa acordată de Maniu, în epoca de grele încercări a dictaturii militare. Dealtfel, Maniu a solicitat o întrevedere cu Antonescu, pentru a obţine aducerea Doctorului Filderman din deportare. Deasemenia, Maniu a prezentat personal lui Antonescu (deşi era în relaţii antagoniste cu acesta), la data de 20 Decembrie 1942, cererea insistentă de a pune în libertate grupul de evrei (38) refugiaţi din Ardealul de Nord pe la punctul de frontieră Ocoliş-Turda, prin care aceştia intraseră clandestin în ţară, pentru a scăpa de deportările maghiare. (Exista un decret care prevedea pedeapsa capitală pentru evreii care trec fraudulos frontiera în România. Maniu şi-a susţinut atunci intervenţia, cu succes, pe considerentul că România nu recunoaşte noua frontieră impusă prin arbitrajul nefast de la Viena şi că pe cale de consecinţă, grupul de evrei arestaţi nu au trecut fraudulos nici o frontieră legitimă şi nu sunt susceptibili de sancţiune).
    
În timpul anarhiei legionare, Iuliu Maniu a ridicat protestul său energic împotriva persecuţiilor şi crimelor comise, prin sesizări repetate, prin memorii şi înfierări, adresate lui Antonescu. În zilele „rebeliunii” legionare, un număr mare de persoane de notorietate publică, expuse hăituirii, pentru origina lor evreiască, au fost puse la adăpost de către fruntaţii politici din anturajul lui Maniu. (Ilie Lazăr a scăpat de urmărire pe rabinul şef de la Sighet şi pe Doamna Alexandra Sidorovici, căsătorită mai târziu cu S. Bruckner (alias Silviu Brucan – n.n.); Aurel Leucuţia a asigurat protecţia antrepenorului M. şi a ziaristului W. Firoiu, Gh. Popp l-a adăpostit pe fostul deputat Weis, N. Carandino pe regizorul Finţi, Ion Vinea pe Sergiu Dan, Vasile Serdici pe Achile Scharaga, Şerban Ghica pe sportivii M. Spakov şi S. Zaubar şi tot Şerban Ghica, mobilizat ca ofiţer de geniu peste Nistru a asigurat corespondenţa evreilor deportaţi în Transnistria, cu familiile lor din ţară Recewsko, Casos, Dr. E. Vaida, Grokeharzell etc.).
    
Scriitorul acestor rânduri i-a adăpostit în ianuarie 1941 pe prietenii săi, ziaristul Stromingher şi reprezentantul Întreprinderii Walther Thomasohn I Goldman. De asemenia, s-a deplasat, cu riscurile aferente, la Tiraspol, pentru a salva din închisoarea Consiliului de Război, pe Doamna Prof. universitar Emilia Rasckez, fiica lui Ignaţiu Rasckez, vicepreşedintele organizaţiei Partidului Naţional-Ţărănesc din Câmpulung (Moldova), trimisă în judecata Curţii Marţiale pentru evadare din lagăr, apoi a obţinut de la prefectul legionar Emil Popa, eliberarea familiei industriaşului I. Koogan.
    
La 12 septembrie 1944, Prof. Gh. Popp, secretar general al Partidului Naţional-Ţărănesc şi delegat al României la semnarea armistiţiului de la Moskova, a cerut şi a obţinut de la Aliaţi, cu prilejul discutării art. 2 al acordului, excepţia ca măsurile de internare a cetăţenilor germani şi maghiari, să nu fie aplicate evreilor.
    
La 27 Septembrie 1944, Iuliu Maniu a propus Consiliului de Miniştri (guvern Sănătescu), abolirea tuturor legilor rasiale şi reintegrarea evreilor în toate drepturile încălcate şi nesocotite de dictatura prăbuşită. Comisia de redactare a legii de restituire nr. 27 a fost prezidată de fruntaşul naţional-ţărănist D.D. Gerota.
    
În timpul guvernării lui Antonescu, abuzurile administrative comise împotriva persoanelor şi grupului etnic evreiesc, erau aduse la cunoştinţa lui Maniu de către dl. L. Schraier, ajuns după 23 August 1944, secretar general al Ministerului de Interne. Maniu a ţinut legătură cu fruntaşii acestui grup prin Dna E. Schopkez. Nu ştiu dacă succintele consemnări de mai sus sunt cunoscute Domnului I.C. Butnaru, dar mi-am făcut datoria de a le semnala, pentru a permite o concluzie obiectivă, în problema care este tratată în lucrarea la care mă refer.
    
Vă rog, Domnule Petran, să primiţi asigurarea consideraţiunii mele.
    
Corneliu Coposu

Iuliu Maniu - ”Drept între popoare”


Toate aceste detalii oferite de Senior despre felul în care Iuliu Maniu a ales să fie alături de comunitatea evreiască din România i-a determinat pe istoricul Marin Pop şi pe preotul Cristian Borz, parohul greco-catolic din Bădăcin, să se gândească la începerea demersurilor pentru declararea lui Maniu ”Drept între popoare”. Este o distincţie pe care Statul Isralian, prin institutul Yad Vashem, o acordă celor care au salvat evrei de la moarte în timpul Holocaustului.

”Este un proces de lungă durată. La dosar trebuie să existe mărturii ale celor salvaţi sau ale unor martori care au asistat la evenimente, dar şi documente, care să ateste salvarea - inclusiv jurnale sau fotografii”, explică Daniel Stejeran, directorul Muzeului Holocaustului din Transilvania de Nord.

Având în vedere că de atunci au trecut peste 70 de ani şi că, probabil, o parte dintre cei 38 de evrei salvaţi de Iuliu Maniu nu mai sunt în viaţă sau sunt plecaţi din ţară, demersul este unul extrem de dificil. ”Nu este, însă, imposibil. Pentru Alexandru Cherecheş (singurul sălăjean care a primit distincţia - n.r.) am reuşit să găsim martori după ce am dat, cu ajutorul doamnei Elly Berkovits - Gross, un anunţ în presa din SUA. Am putea încerca şi acum”, explică Stejeran.

Dacă printre cititorii acestui articol se numără persoane care au informaţii care ar putea ajuta în acest caz, ele sunt rugate să scrie redacţiei la adresa zalau@adevarul.ro.

Campania pentru restaurarea casei memoriale Iuliu Maniu

Reamintim că, pe lângă eforturile de restaura imaginea personalităţii lui Iuliu Maniu, intenţionat pătată de comunişti, are loc în această perioadă şi o campanie care are ca scop strângerea de fonduri pentru restaurarea casei memoriale Iuliu Maniu din Bădăcin, ingnorată de autorităţi şi ajunsă într-un stadiu avansat de degradare. Doritorii pot să sprijine această campanie donând în conturile:

Lei: RO22RZBR0000060002085400
Euro: RO18RZBR0000060002899205
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730
Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com
deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu-Silvaniei, jud. Sălaj

Vă mai recomandăm:

FOTO Cum ne batem joc de testamentul lui Iuliu Maniu. Apel pentru salvarea casei memoriale a Sfinxului de la Bădăcin

Cum justifică Seniorul Coposu cele trei „greşeli“ ale lui Iuliu Maniu


 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite