Cum a fost închis un Centru de Sănătate Mintală, din cauza unui poliţist. Explicaţiile oficialilor DSP

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cluj politist. fto europol

Poliţistul a fost izolat la domiciliu la o săptămână după ce a călătorit în Austria. O măsură similară a fost luată pentru o serie de alte persoane care au intrat în contact cu el, printre care soţia acestuia, colegi de serviciu şi alţi contacţi ai acesteia.

Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj se află în izolare la domiciliu începând de duminică, 22 martie, la şapte zile după ce a revenit în ţară dintr-o călătorie făcută în Austria.

Bărbatul a ajuns în România în 15 martie, în jurul orei 17, pentru ca patru ore mai târziu, Austria să intre în lista zonelor galbene, ceea ce implica autoizolarea pentru 14 zile a tuturor persoanelor asimptomatice care soseau din această ţară. În perioada 16-20 martie, poliţistul a mers la serviciu, la fel şi soţia lui, angajată a Centrului de Sănătate Mintală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău. În 22 martie, însă, a fost anunţat de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj că trebuie să intre în izolare atât el, cât şi soţia lui. O măsură similară a fost dispusă din ziua următoare şi colegilor soţiei lui, iar activitatea Centrului a fost suspendată "ca urmare a aplicării metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (SARS - Cov2), respectiv contacţi asimptomatici cu persoane cu istoric de călătorie în zone cu patologie COVID - 19", precizează Ligia Marincaş, directorul DSP Sălaj. Aceasta nu a precizat despre câte persoane este vorba, însă surse din cadrul Spitalului susţin că este vorba atât despre personal medical, cât şi de pacienţi. Pe lângă aceştia, vor sta în izolare pentru 14 zile şi mai multe persoane care au intrat în contact cu salariaţii Centrului. În schimb, pentru niciunul dintre colegii poliţistului nu a fost dispusă o astfel de măsură.

"În acest moment, există o anchetă epidemiologică care va stabili persoanele cărora li se recomandă autoizolarea şi măsurile de monitorizare a acestora. Măsura autoizolării se aplică unei persoane asimptomatice revenite dintr-o ţară aflată în zona galbenă cu patologie COVID-19, dar şi tuturor membrilor de familie, care locuiesc la acelaşi domiciliu cu persoana respectivă, pentru o perioadă de 14 zile de la data revenirii în ţară. Toţi au obligaţia de a nu părăsi domiciliul de la luarea măsurii autoizolării ce implică o responsabilitate din partea persoanei care declară că este informat cu privire la măsurile pe care trebuie să le adopte, în funcţie de contextul epidemiologic al zonei din care se reîntoarce. Concluziile finale vor fi formulate după finalizarea anchetei epidemiologice aflate în curs. În funcţie de evoluţia situaţiei punctuale şi contextul epidemiologic se va relua activitatea în Centrul de Sănătate Medicală", a subliniat şefa DSP Sălaj. Ea a adăugat că din data de 24 martie, prin Ordinul Comandantului Acţiunii nr. 74527, se suspendă activitatea pentru consultaţii programate/programabile în structurile ambulatorii ale SJU Zalău, prin urmare şi în Centrul de Sănătate Mintală, pe o perioadă de 14 zile.

Izolarea la domiciliu a poliţistului a scos la iveală şi că acesta nu şi-a anunţat superiorii cu privire la călătoria făcută în străinătate. Aşa se face că, spun reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, în 24 martie, faţă de acesta s-a dispus cercetarea disciplinară prealabilă pentru că nu şi-a consemnat ieşirea în registrul de părăsire a garnizoanei.

Mai puteţi citi:

Gestul bizar al unui poliţist care a asistat la o tentativă de omor. Ce a făcut omul legii

VIDEO Şeful Poliţiei Sălaj, acuzat că opreşte abuziv şoferi în trafic. Cum a fost surprins de camerele de supraveghere: „Se crede cowboy peste judeţ“

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite