Cum faci ce mai bună topală de pui. Ingredientul care îi dă un gust aparte

Cum faci ce mai bună topală de pui. Ingredientul care îi dă un gust aparte

Topală de pui cu lapte FOTO Facebook.com/Mircea Groza

Gospodinele care sunt în pană de idei pentru masa de prânz pot încerca reţeta propusă de un maestru bucătar preocupat de promovarea tradiţiilor culinare din zona Sălajului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Topala de pui cu lapte este o mâncare gustoasă, plină de savoare, pe care o puteţi prepara repede şi uşor. Reţeta este oferită cititorilor "Adevărul" de către bucătarul sălăjean Mircea Groza. Pentru acest preparat, spune cunoscutul gastronom, aveţi nevoie de următoarele ingrediente: un pui tranşat, o ceapă, un ardei, boia dulce, făină albă, lapte, sare, piper, ulei, frunze de pătrunjel.

Ceapa şi ardeiul se toacă şi se călesc într-o cratiţă cu ulei, la foc molcom, amestecând continuu pentru a nu se arde, până când legumele s-au înmuiat. Puneţi bucăţile de pui, amestecaţi, iar când carnea s-a albit, luaţi vasul de pe foc, adăugaţi boia dulce, amestecaţi şi completaţi cu apă cât să acopere ingredientele. Puneţi din nou pe foc, amestecaţi iar, după care lăsaţi să fiarbă încet.

Între timp, într-un castron pregătiţi o îngroşală dintr-un pahar de făină albă şi o cană de lapte, de preferat de bivoliţă, pentru a da un gust aparte preparatului. Când carnea de pui este gata, săraţi şi piperaţi după gust, apoi adăugaţi îngrosala. Este foarte important să menţineţi focul mic şi să amestecaţi continuu, timp de aproape 10-15 minute. La final, parfumaţi topala cu pun pumn de pătrunjel verde tăiat mărunt.

Se serveşte cu pâine proaspătă de casă ori cu o mămăligă.

Vă mai recomandăm:

Leacul perfect pentru mahmureală. Cum se prepară ciorba care te pune negreşit pe picioare după o beţie

Cum se prepară gustoasa topală de găină cu gârtene. Reţeta originală în dulcele glas ardelenesc

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările