Cum descrie Seniorul Corneliu Coposu cenzura presei din perioada interbelică

Cum descrie Seniorul Corneliu Coposu cenzura presei din perioada interbelică

Corneliu Coposu a fost jurnalist între anii 1935 - 1938 FOTO corneliu-coposu.ro

"Foarfeca regimului". Aşa numea ziaristul Corneliu Coposu, în articolele scrise în ziarul „România Nouă” din Cluj, unde şi-a început cariera jurnalistică, procesul prin care în perioada interbelică erau triate informaţiile ce puteau fi publicate în presă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit istoricului sălăjean Marin Pop, care lucrează la o culegere de articole scrise de Corneliu Coposu, Seniorul realizează, în două articole publicate în ziarul clujean, un adevărat bilanţ negativ al cenzurii la care a fost supusă publicaţia. "Aflăm că în cei patru ani de când apărea ziarul „România Nouă”, respectiv 1933-1937, „foarfeca regimului”, cum numeşte autorul cenzura, a fost deţinută de nu mai puţin de 10 cenzori, dintre care trei au fost magistraţi militari, doi ofiţeri activi şi cinci funcţionari din Administraţie, Poliţie şi Siguranţă", explică istoricul, într-un articol publicat în revista de cultură "Caiete Silvane".

Corneliu Coposu ia atitudine faţă de suspendarea gazetei „Unirea” din Blaj, care avea profil religios. Vestea era „de necrezut” şi a produs „o impresie penibilă în cercurile clujene”. Nu se mai pomenise niciodată, până atunci, să fie suprimată vreo gazetă religioasă. Autorul îl acuză dur pe prim-ministrul liberal Gheorghe Tătărescu pentru această măsură, considerând că ţara noastră se găsea, în această privinţă, „pe urmele lui Hitler” sau a sovieticilor. Nu dorea ca intervenţia lui să fie interpretată ca o politică confesională, deoarece „Unirea” era foaia bisericească a românilor greco-catolici, confesiune căreia îi aparţinea şi el. Subliniază că ar fi luat aceeaşi poziţie tranşantă şi dacă ar fi fost vorba de un ziar ortodox, romano-catolic, protestant sau musulman. Consideră că prin suspendarea ziarului „Unirea” s-a violat, pe lângă libertatea presei, garantată prin Constituţie, libertatea cultului.

Potrivit istoricului, cenzura constituie, în concepţia lui Corneliu Coposu, „eterna poveste” şi era „o condiţie sine qua non a guvernării” (liberale, la vremea respectivă – n.n.). Presa liberă era incomodă pentru guvern, deoarece influenţa „spulberarea întunericului şi trezirea conştiinţelor adormite de scârbă şi plictiseală sau de mirajul puterii”. Din această cauză „i s-a pus căluşul preventiv pentru a se acoperi păcate grele, de neiertat, a căror biciuire ustură pe cei răi”. Subliniază că ziarul „România Nouă”, începând cu primul său număr, a luptat făţiş cu cenzura care prindea „tot mai mult teren”. Acuză lipsa de obiectivitate a cenzurii şi că „la troaca îndestulărilor de sus” se ospătau „marea mulţime a impostorilor mărunţi”, care făceau jocul puterii.

     
Referitor la rolul important jucat de presă pentru a nu se devia de la un regim democratic, Corneliu Coposu, la fel ca alţi jurnalişti şi nu numai, consideră că presa reprezintă „oglinda cea mai fidelă a societăţii”, dar ea fusese „încercuită de draperiile cernite”, prin introducerea stării excepţionale şi a cenzurii. Totuşi, chiar dacă s-au spart „oglinzile împărăţiei”, consideră că „chipul pocit” al neregulilor şi abuzurile guvernanţilor va fi reflectat cu orice preţ de presă, în ultimă instanţă „cu luciul spadei”.

Corneliu Coposu constată, cu durere, că presa românească era foarte slab reprezentată în Ardeal şi Banat, faţă de cea minoritară. Existau nu mai puţin de 40 de cotidiane maghiare şi germane şi doar 9 româneşti, „spre cinstea populaţiei minoritare”, spune autorul. El nu doreşte ca afirmaţiile sale să fie interpretate greşit, ca un act de şovinism, ci exprimă o realitate dureroasă a populaţiei majoritare dezinteresate. Pe când minoritarii aveau „deplin formată conştiinţa cetăţenească şi naţională, românii erau „puţin iubitori de slovă scrisă”. Nu era de acord, însă, cu „refugiul în trecut peste care s-a tras odată cruce” al gazetelor minoritare care ţineau cu orice preţ să-şi etaleze pe frontispiciu vechea denumire de dinainte de 1918. De aici şi titlul relevant al articolului: „Nimic nu s-a schimbat”. Autorul acuză vehement indolenţa celor chemaţi să apere demnitatea ţării noastre.

Citeşte şi EXCLUSIV Stenograma secretă a lui Coposu despre spălarea de creier de la Piteşti: „Pe un popă îl puneau să facă liturghie cu pişat“

Cum petrecea Corneliu Coposu sărbătorile creştine în detenţie, urmărit pas cu pas de Securitate

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: