Cu pluta pe Pacific. Cine a fost temerarul care s-a aventurat în curajoasa expediţie
0Etnografului şi antropologului norvegian Thor Heyerdahl (1914-2002) i se datorează o expediţie temerară pe apele Pacificului, din Peru, în Arhipelagul Tuamotu, pe care a realizat-o în doar 101 zile.
Din dorinţa de a demonstra ipoteza la care ajunsese în urma cercetărilor derulate în Insulele Marchize, cum că localnicii ar fi ajuns pe acele meleaguri din America de Sud, şi nu din Asia, cum se credea, norvegianul Thor Heyerdahl s-a aventurat, în 1947, într-o călătorie pe apă într-o ambarcaţiune primitivă.
În 1936, în timp ce a locuit pentru an în Fatu-Hiva din Insulele Marchize, Heyerdahl şi-a abandonat cercetările de natură zoologică şi a început să studieze cu mai multă atenţie originile populaţiei şi culturii din Polinezia, cercetând diverse teorii privind modul în care popoarele din sudul Pacificului au ajuns iniţial pe acele insule. Observarea curenţilor oceanici l-a convins pe explorator că localnicii de pe insule ar fi putut să vină dinspre America de Sud, şi nu din Asia, traversând Pacificul cu plutele de lemn. Era o teorie revoluţionară pentru vremea aceea, aşa că şi-a propus să demonstreze că varianta pe care o susţine este plauzibilă.
Heyerdahl şi-a proiectat ambarcaţiunea conform principiilor folosite de meşterii incaşi, pe care le descoperise în descrierile lui Pizarro, din secolul al XVI-lea. Nu a folosit niciun fel de material modern, cum ar fi cuiele sau sârma, dar ştia că avea nevoie de copaci proaspăt tăiaţi. Pentru asta, a doborât, din pădurile Ecuadorului, 12 trunchiuri de lemn de balsa (arbore cu lemn uşor - n.n.), pe care i-a transportat pe cursul inferior al fluviului Palenque, spre Pacific. Şi-a construit pluta în Golful Callao, din nouă buşteni legaţi între ei cu o sfoară, propulsată fiind de o velă.
Demersul său nu s-a bucurat de încurajări şi nimeni nu credea că Heyerdahl va putea să ajungă în siguranţă la destinaţie. Toţi îl avertizau că pluta ar fi fost prea mică, fragilă şi poroasă, însă navigatorul a ales să-i ignore pe cârcotaşi.
Pluta a fost botezată Kon-Tiki, după vechiul nume al lui Viracocha, zeul Inca al soarelui, fiind lansată la apă în 28 aprilie 1947, în portul perual Callao, când norvegianul a pornit în riscanta călătorie alături de cei cinci membri ai echipajului. La început, manevrarea plutei s-a dovedit dificilă, dar în curând au descoperit o metodă care le-a permis să ajungă în zona de acţiunea a curentului Humboldt, care i-a împis repede în direcţia potrivită. Natura lemnului de balsa le-a asigurat un avantaj, deoarece sforile au pătruns încetul cu încetul în masa lemnoasă şi au fost, astfel, protejate, fără a fi roase, după cum prevăzuseră cei mai pesimişti.
Timp de trei luni şi jumătate au navigat orientându-se după soare şi stele, pescuind pentru a se hrăni şi înfruntând vântul şi valurile nemiloase. În noaptea de 30 iunie, au auzit şi văzut sute de păsări marine, un indiciu că uscatul trebuia să fie aproape. Câteva zile mai târziu au fost la un pas de a nafragia, după ce vântului nervos le-a izbit pluta de un recif de corali. Au reuşit, însă, să acosteze pe o insulă nelocuită din Arhipelagul Tuamotu, încheind, astfe, eroica expediţie după 101 zile în care echipajul a parcurs aproape 7.000 de kilometri pe apă, pe pluta din lemn.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
