Crima oripilantă săvârşită la beţie. Un bărbat şi-a ucis soţia, apoi s-a culcat până la sosirea procurorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un scandal izbucnit între doi soţi, pe fondul consumului de alcool, s-a încheiat cu moartea unei femei de 50 de ani, într-un sat din Sălaj. Soţul agresor va sta ani buni după gratii.

Marcel Jilcu, un bărbat de 55 de ani din judeţul Dolj, a fost condamnat de către magistraţii Tibunalului Sălaj la 15 ani de închisoare pentru că şi-a ucis soţia. Potrivit motivării instanţei (rolii.ro), teribila crimă s-a petrecut în luna august a anului trecut, când bărbatul şi soţia lui s-au mutat provizoriu în satul Şoimuş, din judeţul Sălaj, pentru a avea grijă de o vârstnică de 89 de ani, imobilizată la pat. "Inculpatul se ocupat de rezolvarea problemelor gospodăreşti, iar victima - de îngrijirea efectivă a martorei, cei doi împărţindu-şi astfel sarcinile", arată sursa citată.

Încă din prima zi în care s-au mutat în Sălaj, pe lângă activităţile desfăşurate, cei doi soţi au început să consume zilnic cantităţi mari de băuturi alcoolice, ajungând în stare de ebrietate, pe fondul căreia, între ei se iscau conflicte ce degenerau, de regulă, în agresiuni fizice. Aşa s-a întâmplat şi în 13 august 2019, când, cu minţile întunecate de aburii alcoolului, soţii Jilcu s-au retras în bucătăria de vară pentru face mâncare, continuând să consume alcool până spre miezul nopţii. La un moment dat, inculpatul a început să-i reproşeze victimei faptul că bea şi că nu munceşte în gospodărie suficient şi că sarcinile lor nu sunt repartizate echitabil. A urmat un schimb de replici presărate cu cuvinte şi expresii jignitoare, moment în care bărbatul şi-a lovit consoarta cu capul în zona arcadei. Pentru a riposta, femeia a ieşit în curte, a luat un bolovan şi s-a îndreptat spre agresor pentru a-l lovi, însă acesta a pus mâna pe un cuţit de bucătărie şi i-a aplicat o lovitură în partea dreaptă a toracelui.

Sângerând, victima a plecat în casă, s-a schimbat de haine şi i-a spus bătrânei pe care o îngrijea că a fost înjunghiată de soţul său. Apoi, a ieşit din cameră şi s-a prăbuşit pe duşumea.

Vâzându-şi soţia cum agonizează, Marcel Jilcu a încercat în zadar să o ridice şi să-i acorde ajutor, aşa că a sunt la 112 solicitând intervenţia ambulanţei. I-a spus operatorului că femeia este inconştientă ca urmare a unei lovituri pe care i-a aplicat-o, fără să precizeze că, de fapt, a rănit-o cu un cuţit. La sosirea echipajului medical, victima era deja decedată. Analizele ulterioare au arătat că în momentul decesului, femeia avea o alcoolemie de 3,39 grame la mie.

Atacatorul a fost arestat, iar în decembrie 2019 a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru omor asupra unui membru al familiei. La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere o serie de aspecte, de la împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, mijloacele folosite, motivul săvârşirii infracţiunii, existenţa antecedentelor penale, dar şi conduita inculpatului după săvârşirea infracţiunii, având în vedere că acesta a adormit până la sosirea organelor judiciare. Mai mult, bărbatul nu se află la prima confruntare cu legea penală, fiind anterior condamnat la 1 an ş i 10 luni închisoare cu privare de libertate, ca urmare a revocării beneficiului suspendării sub supraveghere a aceleiaşi pedepse, pentru neexecutarea, cu rea-credinţă, a obligaţiilor impuse de instanţă.

"Totodată, instanţa reţine că inculpatul a comis fapta într-un mod extrem de violent, care a presupus aplicarea unei lovituri de mare intensitate cu un cuţit în zona toracelui victimei, leziunile produse având ca urmare moartea numitei J.I. Maniera în care inculpatul a acţionat, lovind cu cuţitul într-o zonă cu potenţial vital, subliniază atitudinea şi agresivitatea deosebit de ridicată pe care o manifestă inculpatul. Raportat la toate aceste criterii, instanţa apreciază că fapt a inculpatului prezintă un pericol social ridicat, infracţiune a a fost săvârşită cu intenţie şi a avut ca urmare moa r tea victimei", a precizat judecătorul.

Mai puteţi citi:

Cruzimea unui tânăr care şi-a înjunghiat soţia şi a continuat să o bată. De ce i-a fost majorată pedeapsa

Petrecere încheiată cu tentativă de omor. Motivul absurd pentru care un adolescent a atacat cu furca un petrecăreţ 

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite