Coposu, despre rolul preoţilor în apărarea fiinţei naţionale. „Clerul a dat nenumărate jertfe pentru apărarea poporului păstorit“
0
Invitat, în 1986, să ia parte la sfinţirea bisericii din satul natal, Seniorul a organizat un simpozion despre rolul important al preoţimii în apărarea fiinţei naţionale sub ocupaţia maghiară.
În 26 octombrie 1986, de Sfântul Dumitru, era programat un eveniment deosebit pentru comunitatea din Bobota: sfinţirea bisericii. De la eveniment nu puteau lipsi fiii satului, printre care şi Corneliu Coposu, mai ales că străbunicul său dinspre mamă - protopopul greco-catolic Gavril Vaida - şi tatăl său, protopopul greco-catolic Valentin Coposu, slujiseră în lăcaşul de cult, în perioada 1872-1940, până la Dictatul de la Viena, când familia Coposu este nevoită să părăsească Bobota.
Coposu a primit mai multe invitaţii, una dintre ele din partea finei sale, profesoara Valeria Ciocean, şi chiar s-a implicat în organizarea manifestării, întrucât se dorea ca pe lângă sfinţirea lăcaşului de cult să fie organizat şi un simpozion religios. În program, conform unui document al Securităţii, găsit în arhivele CNSAS de către istoricul Marin Pop, de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, din cele şapte puncte ale programului, două comunicări ştiinţifice urmau să fie susţinute de către Corneliu Coposu.
Sub atenta supraveghere a Securităţii
Corespondenţa Seniorului nu a scăpat de vigilenţa Securităţii, care confisca, controla şi repunea în circuit întreaga corespondenţă a familiei Coposu, în mod special cea a lui Corneliu Coposu, pe care îl urmărea pas cu pas. "Securitatea era la curent cu tot ce se preconiza a se organiza la Bobota. Ştiau că urma să participe episcopul ortodox Vasile Coman de la Oradea, preoţi şi enoriaşi din judeţ, precum şi Coposu. Conform documentului de la Securitate, Corneliu Coposu a ţinut să-i transmită finei sale, profesoară de limbra română la şcoala din sat, că «indiferent dacă el va fi sau nu prezent, trebuie să se organizeze în aşa fel sfinţirea bisericii încât să nu intervină ceva neprevăzut care să nu se poată ţine». Simţea probabil că va fi şicanat de către organele de Securitate să nu participe, ceea ce s-a şi întâmplat, din păcate", susţine istoricul sălăjean.
Potrivit acestuia, organele de Securitate erau deranjaţi de demersul de sfinţire a bisericii, ci de simpozion, a cărui temă se referea la "contribuţia şi modul cum au acţionat preoţii şi românii din judeţul Sălaj pentru apărarea fiinţei naţionale sub ocupaţia maghiară": "Simpozionul le putea crea surprize neplăcute, în sensul că puteau ieşi la iveală unele adevăruri istorice care erau interzise la vremea respectivă de comunişti". De altfel, în document se menţionează că organul de partid a fost informat despre acţiune şi că s-a dispus ca profesoara Cioceanu să i se pună în vedere să renunţe la simpozion". "În ce priveşte sfinţirea bisericii, nu s-au ridicat obiecţiuni. Continuăm urmărirea informativ operativă a lui Coposu Cornel în vederea descurajării de a întreprinde acţiuni ostile", mai precizau organele Securităţii.
O criză prelungită de sciatică îi ţine, însă, pe Coposu departe de evenimentul de la Bobota. În acest context, el trimite o nouă scrisoare profesoarei în care îşi exprimă regretul că nu va putea participa şi o roagă să-i prezinte ea lucrarea.
"Laudă clerului"
Studiul ştiinţific pe care l-a intitulat "Laudă clerului" evidenţiază vastele cunoştinţe ale autorului în domeniul istoriei. Seniorul aduce elogii clerului, atât greco-catolic, cât şi ortodox, pentru contribuţia esenţială pe care a avut-o la dezvoltarea cultural-naţională a românilor, susţinând că începând din secolul al XVII-lea şi până la "închiegarea statului naţional unitar român", "istoria poporului nostru se confundă cu istoria bisericei naţionale şi a conducătorilor ei". "Biserica a fost prezentă în toate momentele cruciale, în toate evenimentele de seamă din trecutul plaiurilor româneşti. Poporul român s-a zămislit la umbra crucii. Căpeteniile luptei naţionale s-au desprins din biserici şi mănăstiri şi au păstorit, întru cele lumeşti, din reşedinţele arhiereşti, pe fiii lor în credinţă (...) Ctitorii şcolilor româneşti au fost arhiereii noştri. Sfetnicii domnilor şi voevozilor au fost mitropoliţii. Vîrhovnicii «divanurilor» şi ai «sfaturilor» înalte au fost păstorii de suflete. Primele cărţi fundamentale de istorie au fost scrise de feţe bisericeşti şi tipărite în mănăstiri. Flacăra conştiinţei naţionale a fost întreţinută de cler", considera marele om politic.
Acesta aprecia că acceptarea, de către o parte dintre românii transilvăneni ortodocşi a autorităţii ierarhice a catolicismului roman, la finele secolului al XVII-lea, a deschis pentru clerul românesc porţile Occidentului iluminist, cu consecinţe cruciale pentru evoluţia poporului român: "Tinerii ardeleni, destinaţi păstoririi de suflete, care au dobândit acces la facultăţile, arhivele şi bibliotecile Vaticanului, au adus acasă, în pământul Daciei străbune, memoria începutului românesc şi au izbutit să promoveze redeşteptarea neamului asuprit, umilit şi nesocotit de asuprirea venetică a vremelnicei stăpâniri. Vestea glorioasă a latinităţii noastre şi consecinţele ei au trecut Carpaţii, prin străduinţa clericilor din „Şcoala Ardeleană”. Cei care au semănat în rândurile iobagilor lipsiţi de drepturi şi apăsaţi de copleşitoare îndatoriri, germenele mândriei naţionale – au fost exponenţii clerului, însufleţit de vrerea de a ridica naţia, pe plan civil, la rangul ce-i era contestat de «entitate politică receptă», în propria ei ţară".
Preoţi care au făcut cinste poporului
În lucrarea sa, Seniorul aminteşte despre cei mai importanţi preoţi, care au făcut cinste poporului român, evidenţiindu-se prin implicarea în viaţa politică, socială şi culturală a României:
"Nume preţuite de preoţi şi arhierei au intrat în istoria românilor în cursul sbuciumatelor străduinţe pentru împlinirea unităţii naţionale. Scrierile din secolul al XVII-lea ale mitropoliţilor Varlaam şi Dosoftei, după spusele lui Mihail Kogălniceanu, de la deschiderea Academiei Mihăilene din Iaşi, «au dezvoltat duhul naţional al românilor» (...) Episcopul Bucovinei, Isaia Băloşescu, vizionar al unităţii româneşti a aderat la mişcarea secretă pornită în Transilvania în 1835, pentru realizarea visului de veacuri al naţiunii. (...) La 28 Martie 1848, Mitropolitul Meletie al Moldovei, a fost proclamat preşedinte al obştei protestatare, iar episcopul Veniamin i-a susţinut, cu entuziasm, acţiunea.
Adunarea Naţională de pe Câmpia Libertăţii, de la Blaj, s-a desfăşurat sub conducerea Mitropolitului Şaguna de la Sibiu şi a Episcopului Lemeni de la Blaj. Vicepreşedinţi ai Comitetului Naţional au fost Simeon Bărnuţiu şi Gheorghe Bariţiu, iar secretari cononicul Timotei Cipariu şi protopopul Braşovului Ioan Popazu.
La 21 Mai 1848, adunarea românilor întruniţi la Pesta, sub preşedinţia lui Emanoil Gojdu s-a ţinut cu participarea protopresbiterilor şi preoţilor din comitatele Bihor, Bichiş, Torontal, Caraş şi Timiş.
La 21 Iunie 1848, proclamaţia de la Islaz a făcut apel la clerul român: «Cuvioşi egumeni, protopopi şi preoţi, voi împliniţi locul apostolilor. Este sarcina şi datoria voastră de a ieşi cu crucea în mână. Cu noi este Dumnezeu!». (...)
Guvernul revoluţionar de la Islaz s-a constituit în Iunie 1848 sub conducerea lui Popa Şapcă. «Guvernul vremelnicesc» instituit în aceeaşi lună, a fost prezidat de Neofit, mitropolitul Ungro-Vlahiei.
Printre luptătorii înverşunaţi pentru drepturile ţăranilor din Ţara Românească, în Comisia de proprietate din August 1848, s-a evidenţiat preotul Neagu Benescu, deputat al sătenilor.
Magna Chartă a drepturilor româneşti ale poporului din Transilvania „Supplex Libellus Valachorum” a fost iniţiată de Samuil Micu, preot în Blaj, Ignatie Darabant episcop în Oradea, Petru Pară, vicar episcopesc în Năsăud, clericii Gheorghe Şincai şi Petru Maior şi Iosif Meheş şi a fost subscrisă în numele naţiunii de către episcopii Ioan Bob şi Ghersam Adamovici, conducătorii spirituali ai bisericelor româneşti. «Nu venetică ci regnicolară şi veche, cu mult mai veche decât toate celelalte naţiuni ale Transilvaniei, este naţiunea română», - se afirmă, la 1791, în respectiva cuprinzătoare suplică a poporului urgisit.
Valentin Coposu şi familia sa, în exil la Coşlariu (Alba), 1941 FOTO Arhivă Marin POP
În 1812, Petru Maior publică «Istoria pentru începutul românilor în Dacia». Gheorghe Şincai, a cărui viaţă este ca o lungă şi desăvârşită jertfă pe altarul naţiunii a întocmit, la începutul secolului al XIX-lea «Hronicul Românilor». Tot el a pus în aplicare un judicios program de emancipare naţională, pe calea reformelor şi a culturalizării. Sute de şcoli confesionale româneşti au fost întemeiate şi organizate prin strădania lui.
Timotei Cipariu, clericul ajuns director al şcolilor dela Blaj, preşedinte al «Astrei», membru respectat al Academiei Române a fost autorul ortografiei etimologice, întemeietorul gramaticei sistematice a limbii române, care a influenţat în mod binefăcător evoluţia literaturii şi a contribuit la ridicarea satelor româneşti.
Samuil Micu Klein, autorul a peste 60 de elaborate, destinate emancipării românilor ardeleni, a editat Biblia, a demonstrat prin cărţile scrise origina poporului român şi continuitatea lui neîntreruptă în toate provinciile româneşti şi a introdus alfabetul latin în tipăriturile contemporane.
Pregătirea culturală a tuturor acestor corifei ai «Şcolii Ardelene» este o urmare a năzuinţelor superbe pe care le-a prestat Episcopul martir Ion Inocenţiu Micu Klein, promotorul luptei politice naţionale a românilor din Transilvania. Episcopul Inocenţiu rămâne pentru istoria Transilvaniei ce mai însemnată figură de luptător din prima jumătate a secolului al XIX-lea. În Dieta Ungariei de la Pesta din 1838 şi în Dieta Transilvaniei de la Cluj din 1842, el s-a sbătut, ca nimeni altul, pentru apărarea numelui de român, pentru ridicarea poporului îngenunchiat, pentru abolirea privilegiilor constituite în dauna drepturilor naţiunii autohtone şi pentru amendarea legiuirilor nedrepte şi părtinitoare care înrobeau neamul românesc. În acelaş timp, în Ţara Românească Mitropolitul Dionisie a sprijinit cu poveţe şi ajutor revoluţia lui Tudor Vladimirescu.
În preajma încleştării dintre armata revoluţionară a românilor cu oştile asupritorilor, Popa Balint a avertizat autorităţile vremii că «românii sunt gata a trăi sau pieri, pentru drepturile lor».
O parte din legiunile lui Avram Iancu au fost comandate de preoţi în rândurile cărora se numără prefecţii Simion Balint, Vasile Moldovan, Vasile Turcu şi Nicolae Vlăduţ. Între tribunii şi centurionii lui Iancu, remarcaţi prin curaj şi vitejie au fost preoţii: Ion Gomboş, Simion Groza, Ioan Antoneli, Constantin Barbeş, Alexandru Bătrâneanu, Petre Boantă, Ioan Bucur, Vasile Ciurileanu, Ioan Fodoreanu, Ioan Hulea, Ioan Munteanu, Nicolae Matei, Vasile Pop, Simion Prodan, Nicolae Repede, Eliseu Todoran, Nicolae Moldovan, Ştefan Moldovan, Ieronim Alpini, - care şi-au legat numele de victoriile oastei revoluţionare. O parte din ei au căzut pe câmpul de luptă, unii au fost prinşi şi spânzuraţi. În raportul său întocmit în Viena la 4 Martie 1850, Avram Iancu scrie: «Preoţii români credincioşi stăteau sau în fruntea cetelor armate sau mai preste tot ajutau operaţiunile militare, cu pericolul vieţii lor».
La 15 Iunie 1849, pe dealul comunei Sturţ, comandantul oştirii maghiare de 15.000 de soldaţi, după ce pustiise cu cruzime şi desfrâu comitatul Zarandului, a fost înfrânt într-o bătălie de nouă zile, de legiunea revoluţionară comandată de preotul Groza din prefectura lui Balint. Amploarea pierderilor suferite prin decimarea trupelor sale l-a făcut pe colonelul crâncen bătut de români şi salvat prin fugă, să exclame: «Să se mai bată dracul cu popii valahi!».
În perioada revoluţiei de la 1848, preotul profesor şi notar consistorial Simeon Bărnuţiu a scris faimosul lui manifest de emancipare. La 8 Aprilie 1848, protopopul Mihai Crişan a prezidat, la Reghin, adunarea pregătitoare a întrunirii revoluţionare.
La 13 Iulie 1848, obştea românească adunată la Sighişoara, în frunte cu protopopii şi preoţii din întreg ţinutul, a adresat împăratului petitia de protest împotriva încorporării Transilvaniei la Ungaria. La 2 Mai 1848, în Catedrala de la Blaj, Simion Bărnuţiu a rostit epocalul său discurs, care a rămas, vreme de şapte decenii, temeiul programului adoptat de Partidul Naţional al Românilor din Transilvania şi Ungaria. Prin acel memorabil discurs şi prin prodigioasa lui activitate de dascăl şi revoluţionar, Simion Bărnuţiu s-a ridicat la nivelul cel mai înalt al energiilor româneşti din secolul al XIX-lea.
În cei doi ani următori pronunciamentului de la Blaj, Episcopii Andrei Şaguna de la Sibiu şi Vasile Erdeli de la Oradea, au trimis împăratului de la Viena 16 petiţii prin care au revendicat drepturi, pe seama poporului român şi a bisericilor sale.
La 13 Februarie 1849, Mitropolitul Andrei Şaguna (foto stânga - n.n.) a elaborat o proclamaţie, pentru unirea tuturor românilor din Austro-Ungaria. Episcopul Gherasim Raţiu a acţionat în sud-vestul Transilvaniei, pentru acelaş obiectiv.
Grandioasa acţiune protestatară, cunoscută sub numele de Memorandul Românilor de la 1892 a înglodat întreaga preoţime română din Transilvania. Între condamnaţii din procesul «memorandiştilor» de la 1894 se află preoţii Lucaciu, Domide şi Cristea. Între cei peste 300 de delegaţi români, plecaţi la Viena pentru prezentarea cererilor româneşti, mai mult de o treime erau preoţi.
La pregătirea şi realizarea Marii Adunări Naţionale de la 1 Decembrie 1918 şi-au dat obolul toţi preoţii români. Ei au organizat Consiliile Naţionale locale şi Gărzile Naţionale, au canalizat revoluţia care germina, pe cărarea realizării idealului naţional. Proclamaţia unirii a fost adusă la cunoştinţa celor 100.000 de participanţi la congresul plebiscitar de la Alba Iulia, de către episcopii Iuliu Hossu şi Nicodim Cristea. O mare parte a deputaţilor aleşi de cercurile electorale din Transilvania, care au votat unirea Ardealului cu Patria-Mamă, au fost preoţii.
Războiul pentru întregirea neamului a scos în evidenţă meritele nepieritoare ale preoţimii române, suferinţele şi jertfele aduse de către această preoţime, pe altarul marilor împliniri, aşa cum sunt succintele arătate în cartea intitulată «Contribuţia preoţimii române» pe care a scris-o consilierul eparhial Sebastian Stanca de la Cluj. Înfruntând vitregiile aspre ale destinului românesc, clerul nostru a dat nenumărate jertfe, pentru apărarea poporului păstorit, pentru a susţine vrerile lui de libertate, pentru a-l conduce şi ocroti în lupta crâncenă de apărare a pământului strămoţesc".
"Exponenţii consecvenţi ai idealului naţional"
Nu sunt neglijaţi nici preoţii din Sălaj, "bărbaţi vrednici de cinste", care "au afirmat conştiinţa de neam a poporului încătuşat", "au stimulat şi întreţinut avântul şi năzuinţele poporului", "au participat, cu riscuri nenumărate la toate acţiunile politice ale partidei naţionale", "şi-au dedicat energia şi entuziasmul în serviciul cauzei naţionale, cu inteligenţă şi curaj exemplar".
"În zile de grea cumpănă, de care au avut parte din belşug, ei au ştiut să poarte în fruntea credincioşilor, stindardul aspiraţiilor naţionale. Evenimentele de răspântie i-au surprins în primele rânduri, pătrunşi de iubire neţărmurită faţă de patrimoniul românesc. Au fost întotdeauna de faţă la primejdii şi riscuri şi au fost retraşi şi modeşti, atunci când izbânda a deschis perspectivele unor legitime satisfacţii. Aceste virtuţi le creditează dreptul la recunoştinţa generaţiei de astăzi şi a celor viitoare. În ţinuturile Sălajului, preoţii cu fost, din îndepărtată vechime, aproape singurii intelectuali ai comunităţilor româneşti. În această calitate au militat consecvent pentru dobândirea de drrepturi şi de libertăţi, pe seama poporului aruncat în robie trupească şi sufletească. Îi aflăm la datorie, în acţiunile de împotrivire la tendinţele de maghiarizare, în lupta îndreptată împotriva ideii de stat naţional unitar maghiar, în permanente năzuinţe pentru apărarea atributelor individualităţii naţionale. Au apărat biserica românească, şcoala românească, limba românească, datinile româneşti şi aşezămintele noastre de cultură. S-au ocupat de educaţia politică, economică, literară, culturală şi civică a poporului. Au fost exponenţii consecvenţi ai idealului naţional", scria Coposu, amintindu-i pe episcopul Blajului, Grigore Maior, Ioan Ignatie Darabant, episcopul de Oradea, Ioan Alexi, cel dintâi episcop al Gherlei, vicarul episcopal Alimpiu Barboloviciu, protopopul Ioan Galu sau protopopul Valentin Coposu din Bobota.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
