Consiliul Judeţean dă bani pe cultura sălăjenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tiberiu Marc şi Daniel Săuca au prezentat agenda culturală a lunii
Tiberiu Marc şi Daniel Săuca au prezentat agenda culturală a lunii

Împreună cu Instituţia Prefectului şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Consiliul Judeţean şi Centrul de Cultură din subordine îi cheamă, în premieră, la raport pe primari şi pe responsabilii căminelor culturale din mediul rural, pentru a vedea ce fel de activităţi culturale (nu) desfăşoară ei acolo şi de ce ar avea nevoie pentru a organiza, măcar pe viitor, astfel de activităţi.

"Cuvântul "cultură" a fost păstrat în denumirea tuturor acestor cămine, dar acolo se întâmplă tot felul de lucruri, mai puţin cele care au legătură cu actul cultural: pomeni şi nunţi, acestea din urmă tot mai rar", a spus marţi, 1 noiembrie, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean, Tiberiu Marc.

 El a explicat că de la această întâlnire, programată să aibă loc în 22 noiembrie, aşteaptă să identifice nevoile financiare pe care le au responsabilii de cămine şi din cauza cărora până acum nu au putut organiza activităţi culturale. "Evident, nu ne propunem să finanţăm tot ce vrea un director de cămin sau un primar. Vom face o selecţie. Dar n-am vrea ca finanţarea să fie singura problemă din cauza căreia în cămine se desfăşoară doar pomeni şi nunţi", a spus el. Tiberiu Marc a mai precizat că, pe lângă sprijin financiar, cei ce vor dori să organizeze activităţi culturale în sate vor primi şi îndrumare de specialitate de la lucrătorii Centrului de Cultură.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite