Consilier PDL: "Să nu modificăm organigrama ori de câte ori cineva mai câştigă câte o diplomă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Modificarea organigramei Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară din cadrul Primăriei Municipiului Zalău a stârnit discuţii în rândul consilierilor locali, reuniţi luni în şedinţă ordinară.

Potriivt proiectului de hotărâre, modificarea a fost cerută de conducerea direcţiei pe motiv că cinci salariaţi au fost promovaţi în grad profesional superior iar doi au absolvit studii superioare de lungă durată în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea. Conform legislaţiei în vigoare promovarea lor se face prin transformarea postului pe care îl ocupă într-un post de nivel superior. De asemenea, direcţia scoate un post de debutant la concurs iar organigrama se modifică şi prin mutarea a doi angajaţi într-un alt compartiment.


Tonul discuţiilor l-a dat consilierul PDL Adrian Margin, care a sugerat Executivului Primăriei să „nu modifice organigrama DASC sau a primăriei ori de câte ori cineva mai câştigă câte o diplomă”, apreciind că atribuţiile unui angajat nu se schimbă odată cu absolvirea studiilor superioare, astfel încât să se justifice schimbarea încadrării. "O să ajungem în acest ritm să avem numai angajaţi cu studii superioare, de la primar până la portar, indiferent dacă este sau nu nevoie de asta", a completat el.


De cealaltă parte, viceprimarul Daniela Coţa a explicat că, dincolo de faptul că aceste modificări sunt perfect legale, ele sunt şi de dorit dacă vrem să avem angajaţi calificaţi în cadrul direcţiei. „Angajaţii de aici au rămas cu cele mai mici salarii. Modificările se fac pentru că nu mai găsim personal calificat care să îşi dorească să lucreze pe astfel de salarii”, a precizat viceprimarul.
 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite