Cioran, Noica şi Nae Ionescu: legăturile cu Garda de Fier şi miza „de Nobel” a inculpării lui Eliade ca legionar. „Această mişcare îmi dădea dramul de convulsie”
0
Văzută ca o contrapondere la influenţele bolşevismului rusesc, Mişcarea Legionară din România i-a atras pe cei mai importanţi reprezentanţi ai intelectualităţii din perioada interbelică. Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica şi Nae Ionescu sunt doar câteva dintre numele mari ale culturii româneşti asociate cu doctrina legionară.
Trecutul legionar al unor nume grele ale literaturii şi spiritualităţii româneşti a stârnit vii patimi de-a lungul timpului, nu puţini fiind cei care s-au poziţionat, cu ardoare, la extreme, susţinând fie că asocierea unor nume precum Eliade sau Cioran cu Corneliu Zelea Codreanu este o blasfemie, fie, din contră, legând de personalitatea lor atrocităţile vremurilor.
Contextul istoric al mişcării
Potrivit istoricului Marin Pop, legăturile, mai mult sau mai puţin dovedite, ale intelectualităţii interbelice cu Mişcarea Legionară pleacă de la Nae Ionescu, ”Profesorul”, cum era numit în epocă, care era mentorul lui Mircea Eliade şi a celorlalţi tineri scriitori în afirmare la acea vreme - Constantin Noica, Emil Cioran şi alţii. Nae Ionescu era un apropiat al prinţului Carol, fiind cel care a pregătit opinia publică pentru restaurarea acestuia. După instalarea la tron al lui Carol al II-lea, ”Profesorul” are un rol important în regimul vremii, fiind considerat un consilier al regelui. Potrivit istoricului, Carol al II-lea ar fi încercat, după venirea la putere, să şi-i apropie pe legionari pentru a-i avea de partea sa, context în care este posibil să se fi creat şi legăturile dintre Nae Ionescu, Legiunea Arhanghelului Mihail, numită şi Mişcarea Legionară, constituită în 1927 de Corneliu Zelea Codreanu.
Mişcarea Legionară a fost, potrivit lui Petre Ţuţea, "o mişcare de revigorare creştină şi naţională din acest veac”, la care "toate marile personalităţi româneşti au aderat la Mişcarea Legionară fiindcă nu exista decât poziţia radicală faţă de influenţa nefastă a bolşevismului rusesc. Mişcarea Legionară era singura mişcare de dreapta teologal fondată". Dorinţa de se opune, măcar la nivel conceptual, bolşevismului, i-a făcut pe mai toţi intelectualii vremii să simpatizeze cu Mişcarea Legionară. Implicarea lor în mişcare a făcut şi face încă obiectul unor vii dezbateri. O analiză echilibrată a participării acestor mari scriitori români la ceea ce a însemnat Mişcarea Legionară pentru România a face publicistul italian Claudio Mutti, în cartea ”Penele Arhanghelului. Intelectualii români şi Garda de Fier”.
„Un scelerat refugiat din România, agitator fascist” - Mircea Eliade, inculpat ca şi legionar şi antisemit pentru a-i zădărnici candidatura la Premiul Nobel
Potrivit lui Mutti, primul atac împotriva lui Mircea Eliade are loc în 1949, când Ambrogio Donini a încercat să saboteze publicarea a două lucrări ale lui Eliade, denunţându-l pe român ca ”un scelerat refugiat din România, agitator fascist”. Primul atac de amploare are loc, însă, în 1972 când Institutul Dr.J.Niemirower, cu sediul la Ierusalim, a publicat ”Dosarul Mircea Eliade”, în primul număr al unui buletin intitulat ”Toladot” (Origini). ”Inculparea lui Eliade ca ”anisemit” nu avea doar scopul de ” a denunţa gafa unuia dintre cei mai prestigioşi profesori ai Universităţii din Ierusalim, Gershom Scholem, care a considerat oportun să-i aducă un omagiu lui Eliade prin contribuţia sa la un volum în onoarea acestuia”; ”Toladot” avea mai ales intenţia de a manifesta interdicţia sionistă la candidatura lui Eliade pentru Premiu Nobel”, dezvăluie Claudio Mutti.
Italianul spune că atacurile la adresa lui Eliade au continuat şi după aceea, fiind realuate şi la începuturile anilor 90, în cadrul unui ”dosar” care îi viza pe Eliade, Cioran, Noica, Nae Ionescu şi alţii. ”Intenţia era clară. Dezbaterea iscată în ultimele decenii în jurul lui Nietzsche şi Heidegger a demonstrat că dacă un gânditor este aşezat pe banca acuzării şi învinuit de legături, chiar şi postume ( ca în cazul lui Nietzsche), cu naţional - socialismul sau cu oricare altă variantă reală ori închipuită a ”fascismului”, atunci opera sa nu mai poate constitui vreun punct de referinţă în noua eră istorică inaugurată ”după Auschwitz””, explică autorul.
Cât de implicat a fost Eliade în Mişcarea Legionară
Asocierea lui Eliade (foto dreapta) cu Mişcarea Legionară se face începând cu anul 1933, când are loc ”covertirea lui Mircea Eliade” la românism (conform unui articol publicat în ziarul legionar ”Axa”. Potrivit lui Mutti, conform unor informaţii greu de verificar, în alegerile din decembrie 1937, Eliade ar fi candidat pentru Cameră pe listele electorale ale partidului legionar ”Totul pentru ţară” şi ar fi fost şi ales ca deputat în noul parlament, până la dizolvarea acestuia. Un an mai târziu, Corneliu Zelea Codreanu este acuzat de calomnie la adresa lui Nicolae Iorga şi condamnat, la şase luni de închisoare. În acelaşi an, în mai 1938, Codreanu este condamnat la 10 ani de închisoare pentru înaltă trădare, în contextul în care regele Carol al II-lea a decis să scoată Mişcarea Legionară în afara legii, folosindu-se de acest context pentru a destabiliza conducerea.
„Direct sau indirect, noi toţi, discipolii şi colaboratorii lui, eram solidarizaţi cu concepţiile şi opţiunile politice ale Profesorului” Mircea Eliade
Odată cu Codreanu sunt arestaţi şi ceilalţi membri ai conducerii Mişcării, printre care şi mentorul lui Eliade, Nae Ionescu. După Ionescu, au urmat şi discipolii săi. Eliade a fost arestat în 14 iulie, în timp ce un student italian (Eliade era asistentul lui Ionescu la Universitate) îi citea o fază intermediară a traducerii la ”Maitreyi” - notează Mutti. ”Direct sau indirect, noi toţi, discipolii şi colaboratorii lui, eram solidarizaţi cu concepţiile şi opţiunile politice ale Profesorului”, scrie Eliade, adăugând că a aflra din presă despre unele întâmplări care îl priveau personal: ”bunăoară, demiterea lui Nae Ionescu de la Universitate, adică, indirect, şi a mea, asistentul lui”.
Claudio Mutti notează că Eliade a pretercut şase săptămâni în arestul Siguranţei, interval în care Armand Călinescu, ministrul de Interne, îi propune, în schimbul libertăţii, să semneze o declaraţie de disociere de Mişcarea Legionară. Eliade refuză şi la sfârşitul lunii august este mutat la un penitenciar din Miercurea Ciuc, unde rămâne până în octombrie, când este mutat, din cauza unor motive de sănătate, la sanatoriul din Moroeni. ”Eram, în orice caz, un privilegiat, şi maiorul şi-a dat repede seama de asta; printre atâtea zeci de tuberculoşi pe care-i avea în lagăr, eram singurul despre care ”Bucureştiul” ceruse ”să fie ţinut la curent””, a scris, ulterior, Eliade. Este eliberat din sanatoriu în 25 noiembrie, cu câteva zile de asasinarea lui Codreanu.
Nae Ionescu, ideologul legionarilor
Mentorul lui Eliade şi a celorlalţi intelectuali de vârf ai perioadei interbelice este văzut de unii drept ideolog al Mişcării Legionare, deşi legăturile sale cu mişcarea nu au fost probate dincolo de orice tăgadă. Scriitor şi filosof, cu doctoratul luat la Munchen, Nea Ionescu este descris de discipolul său, Mircea Eliade, ”ca un temut logician, făcea cursuri de filozofie ştiinţei şi îşi trecuse teza de doctorat cu o problemă de matematică”. Deci o personalitate complexă, cu spirit liber, care le permitea studenţilor să vorbească liber despre religie şi misticism într-o perioadă în care astfel de lucruri nu erau departe de a fi considerate un tabu.
Dintr-un apropiat al regelui Carol al II-lea, la al cărei restauraţie contribuie din plin, Ionescu ajunge un duşman al acestuia, neferindu-se să-şi critice elegant suveranul şi politica lui în articolele semnate în ziarul ”Cuvântul”. La sfârşitul anului 1933, ziarul ”Cuvântul” este închis, iar Nae Ionescu arestat şi întemniţat la Jilava. Este eliberat câteva săptămâni mai târziu, după alegeri.
În 1938, Nae Ionescu este arestat din nou, alături de căpeteniile legionare şi de militanţii de frunte, în contextul în care dictatura instalată de rege, împreună cu Armand Călinescu, vrea să pună capăt Mişcării Legionare. Ajunge la penitenciarul de la Miercurea Ciuc, fiind eliberat după asasinarea lui Codreanu. În acelaşi an este arestat din nou, eliberat în martie 1939 şi arestat apoi, din nou, până în iarna anului 1940. În martie 1940 moare în urma unei crize cardiace.
Chiar dacă nu a fost ”înregimentat” în Mişcare, Claudio Mutti spune că Ionescu a fost mereu în legătură cu ”latura intelectuală” a legionarilor, care ”s-a sfătuit cu el, i-a cerut teme de reflecţie şi de luptă”.
Emil Cioran s-a disociat de Mişcarea Legionară
Potrivit lui autorului italian, un alt discipol al lui Nae Ioenscu acuzat de partizanat cu legionarii a fost Emil Cioran, cu atât mai mult cu cât începuturile carierei sale este strâns legată de învăţătura lui Nae Ionescu. La maturitate, însă, Cioran s-a disociat, public, de trecutul său legionar.
Pe atunci s-a născut un soi de mişcare, care voia să reformeze totul, până şi trecutul. N-am crezut sincer în ea nici măcar un singur moment. Însă această mişcare era singurul indiciu că ţara noastră putea fi altceva decât o ficţiune. A fost o mişcare crudă, amestec de preistorie şi de profeţie, de mistică a rugăciunii şi a revolverului, pe care toate autorităţile au persecutat-o şi care făcea tot posibilul să fie persecutată. Căci comisese greşeala de neiertat de a concepe un viitor pentru ceva ce nu avea unul. (Emil Cioran – “Mon pays”).
”Toţi şefii ei au fost lichidaţi, iar cadavrele lor aruncate în stradă: în ce-i priveşte, ei s-au ales cu un destin, fapt ce a scutit ţara să aibă la rândul ei unul. Şi-au răscumpărat patria cu demenţa lor. Au fost martiri sângeroşi. Credeau în omor, drept care au şi fost omorâţi. Au luat cu ei în moarte viitorul pe care îl concepuseră în pofida bunului-simţ, a evidenţei, a „istoriei“. Şi mişcarea a fost strivită, dispersată, aproape distrusă. Ea a avut soarta unui Port-Royal sălbatic. Fusese întemeiată pe idei feroce: a dispărut în ferocitate. În clipa în care am încercat o anume slăbiciune pentru aceşti visători sanghinari, am simţit, nelămurit, am presimţit, că nu aveau cum să reuşească, că nici nu trebuiau să reuşească şi că eşecul ţării mele ei îl întrupau într-o formă ideală, perfectă, că destinul lor era tocmai de a da acestui eşec intensitatea şi ţinuta pe care el nu le avea. În fond, făcusem o pasiune pentru un dublu eşec. Aveam totuşi nevoie de un dram de convulsie. Mişcarea aceasta mi-l dădea. Cel care între douăzeci şi treizeci de ani nu subscrie la fanatism, la furie şi la demenţă, este un imbecil. Nu eşti liberal decât din oboseală, democrat, din raţiune.” (Emil Cioran – “Mon pays”).
Părerea lui Mutti este, însă, că ”avem de-a face cu unul dintre acei numeroţi intelectuali români care, menţinându-şi autonomia e gândire şi neaderând formal la Mişcarea Legionară, au mers, totuşi, pe un drum paralel cu el ei şi i-au susţinut activismul”.
Constantin Noica: ”Ader la Mişcarea Legionară în semn de protest”
Despre Constantin Noica, publicistul italian spun că, în 1938, când, plecat la paris cu o bursă de studiu, află de asasinarea lui Zelea Codreanu, acesta trimite în România următoarea telegramă: ”Ca urmare a asasinării lui Codreanu, ader la mişcarea legionarp, în semn de protest”. După război, avea să le spună discipolilor că fusese vorba despre un ”exces de puritate, din eticul practicat ca virtuozitate, ca pariu” (promisese că, în cazul în care va fi asasinat Căpitanul - Codreanu, va intra în Legiune în semn de protest).
Mutti spune, însă, că aderarea ”în semn de protest” la mişcarea legionară nu făcea decât să consacre în mod deschis un parti pris stabilit deja în forul interior, cu atât mai mult cu cât intervenţiile lu Noica - legionar erau dezvoltări coerente ale enunţurilor precedente”.
Constantin Noica este arestat de comunişti, în 11 decembrie 1958, după ce trăise aproape un deceniu în domiciliu obligatoriu la Câmpulung, fiind supus timp de doi ani anchetelor comuniste. Acuzaţiile aduse erau de uneltire împotriva ordinii de stat, răspândirea de manuscrise cu caracter duşmănos, precum şi ascultarea de posturi de radio străine cu comentarii duşmănoase la adresa regimului. Este condamnat la 25 de ani de muncă silnică, dar este eliberat, după şase ani de închisoare la Jilava. Este supravegheat de Securitate până 1987, la moartea sa.
Citeşte şi:
Români de geniu. Paradoxul lui Mircea Eliade: de la corigentul miop la savantul excentric
Viaţa lui Mircea Eliade (1907-1986) are două extreme: nedisciplinatul adolescent miop, care şi-a luat cu greu corigenţele, şi ilustrul profesor de istorie a religiilor din SUA, iubit de hipioţi. Despre mult prea generosul scriitor şi extravaganţele din viaţa sa vorbesc nepotul lui Mircea Eliade, teoreticianul Sorin Alexandrescu, şi antropologul Andrei Oişteanu, preşedintele Asociaţiei Române de Istorie a Religiilor
Pe mentorul, profesorul şi apoi colegul Tudor Vianu, Sorin Alexandrescu, directorul Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI), l-a cunoscut într-un moment descuranjant, dar cu final fericit. Nepotul de soră al lui Mircea Eliade vorbeşte despre oamenii mari cunoscuţi în faţa catedrei, ca Alexandru Rosetti şi George Călinescu, dar şi despre experienţa sa din spatele acesteia, ca profesor de română la Universitatea din Amsterdam.
Inteligenţa s-a manifestat încă din copilărie. În mai toate cazurile, marii gânditori au fost atraşi de lectură ca un magnet, reuşind să-şi formeze cunoştinţe vaste şi temeinice. Stăteau zile întregi , perioade lungi de timp, cu ochii nedezlipiţi de paginile cărţilor.
Se încarcă comentariile...
