Cine este noul rector al Academiei de Poliţie. Numele său a fost implicat în mai multe scandaluri

Cine este noul rector al Academiei de Poliţie. Numele său a fost implicat în mai multe scandaluri

Marius Mihăilă are 45 de ani FOTO Adevărul

De profesie psiholog, noul rector al Academiei de Poliţie a condus în ultimele cinci luni, prin împuternicire, Poliţia Sălaj.

Ştiri pe aceeaşi temă

Marius Mihăilă, cel care a condus în ultimele cinci luni Poliţie sălăjeană, va prelua funcţia de rector al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" Bucureşti. Informaţia a fost confirmată pentru "Adevărul" de către Mihăilă, care a precizat că mandatul său începe joi, 28 mai.
În vârstă de 45 de ani, comisarul şef de poliţie Mihăilă a fost împuternicit la comanda Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj în 24 decembrie 2019. Angajat al Ministerului de Interne din anul 1999, noul rector al Academiei este psiholog expert în detecţia comportamentului simulat prin tehnica poligraf, între 2005 şi 2009 fiind, de altfel, coordonator al reţelei poligraf din Poliţia Română.

Marius Mihăilă este lector universitar, fiind şi preşedinte al Comisiei de Etică şi Deontologie Universitară din cadrul Academiei de Poliţie.

În cele cinci luni în care a asigurat comanda IPJ Sălaj, Mihăilă a fost ţinta mai multor atacuri lansate de către Sindicatul poliţiştilor europeni "Europol", care l-a acuzat că nu permite poliţiştilor studenţi să îşi ia concedii de studii ori că abuzează de funcţia pe care o are, oprind şoferi în trafic.
Până la numirea unui nou şef, IPJ Sălaj va fi condus de către adjunctul Marius Stupar, împuternicit în funcţie în octombrie a anului trecut.

Mai puteţi citi:

VIDEO Şeful Poliţiei Sălaj, acuzat că opreşte abuziv şoferi în trafic. Cum a fost surprins de camerele de supraveghere: „Se crede cowboy peste judeţ“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: