Cine va construi tronsonul Nuşfalău-Suplacu de Barcău al Autostrăzii Transilvania. Un kilometru va costa peste 28 milioane de lei

Cine va construi tronsonul Nuşfalău-Suplacu de Barcău al Autostrăzii Transilvania. Un kilometru va costa peste 28 milioane de lei

Durata contractului este de 24 de luni FOTO facebook.com/Lucian Bode

Contractul prevede proiectarea şi execuţia a 13,5 kilometri de autostradă, la o valoare totală de 385 milioane de lei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat marţi, 18 august, într-o postare pe reţele de socializare, numele companiei care a câştigat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia subsecţiunii Nuşfalău – Suplacu de Barcău a Autostrăzii Transilvania, în lungime de 13,554 km.

Este vorba despre compania Nurol Insaat Ve Ticaret A.S. din Turcia, a cărei ofertă a depăşit cu puţin 384 milioane de lei, fără TVA.

Potrivit lui Bode, durata contractului este de 24 de luni, din care şase luni reprezintă perioada de proiectare, iar 18 luni, perioada de execuţie a lucrărilor. Lucrările vor avea o garanţie de 120 de luni.

"Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii si respectiv după soluţionarea tuturor contestataţilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire", a precizat ministrul.

Citiţi şi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările