Cinci pe două sute de locuri la liceu în Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La cea de-a doua etapă de admitere la liceu participă în Sălaj doar cinci elevi. Ei aşteaptă astăzi rezultatele repartiţiei computerizate pe cele peste două sute de locuri rămase neocupate în liceele din judeţ.

Astăzi are loc repartizarea computerizată a absolvenţilor de clasa a VIII-a rămaşi fără un loc în liceu după prima etapă a admiterii. În această situaţie sunt, în Sălaj, patru copii, la care se adaugă, potrivit informaţiilor primite de la inspectorul şcolar general adjunct Szabo Stefan, încă un copil din judeţul Satu Mare, care vrea să facă liceul în Sălaj. Cei cinci elevi care au completat fişe cu opţiuni pentru liceele din judeţ au avut la dispoziţie peste 200 de locuri în clasa a IX-a rămase neocupate după prima etapă de admitere, majoritatea fiind la profil tehnic. Rezultatele repartizării computerizate se afişează pe site-ul Ministerului Educaţiei, www.edu.ro.


Comisie pentru situaţii speciale

La sfârşitul săptămânii viitoare este programată o nouă etapă de admitere, destinată de această dată situaţiilor speciale, pe care comisia judeţeană de admitere va încerca să le rezolve într-o şedinţă publică ce va avea loc în 23 iunie, de la ora 9.00, în sala festivă a Colegiului Naţional "Silvania". Este vorba despre situaţii de genul cazurilro de gemeni, care ar fi putu fi repartizaţi computerizat în clase sau licee diferite dar care au voie, conform legii, să înveţe în aceeaşi clasă. În această categorie, a situaţiilor speciale, intră şi cazurile elevilor cu probleme de sănătate, repartizaţi computerizaţi foarte departe de casă, care pot fi aduşi într-un liceu apropiat, cu condiţia ca media lor de admitere să nu fie mai mică decât media ultimului intrat.


Admitere pentru corigenţi

În septembrie este programată încă o etapă de admitere în liceu, la care în Sălaj sunt aşteptaţi să participe cei 36 de elevi corigenţi din judeţ, absolvenţi de clasa a VIII-a, care până atunci îşi vor putea rezolva situaţia la învăţătură.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite