Chinurile îndurate în închisorile comuniste de  Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu. Sfinxul, condamnat la muncă silnică pe viaţă. Seniorul, 17 ani de crudă detenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maniu şi Coposu, la nunta celui din urmă
Maniu şi Coposu, la nunta celui din urmă

Doi mari lideri politici ai României, Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu, au cunoscut din plin terorile închisorilor comuniste la capătul unor procese ”fabricate” de comunişti. Maniu era bătrân şi bolnav când a fost întemniţat, ceea ce a făcut ca el să şi moară, în celulă, după cinci de închisoare.

Doi mari lideri politici ai României, amândoi originari din Sălaj, au făcut ani grei de temniţă comunistă din simplul motiv că puterea lor de influenţă şi convingerile lor anticomuniste erau prea periculoase pentru regimul care punea, după al doilea război mondial, stăpânire pe România. Este vorba despre Iuliu Maniu, fost premier al României şi preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc, şi despre Corneliu Coposu, consilierul politic şi personal al lui Maniu.

„Acţiunea trădătoare şi criminală a acuzatului Maniu, a acuzatului Mihalache şi a celorlalţi acuzaţi nu este decât o încoronare a trădării naţionale, care caracterizează întreaga activitate politică a Partidului Naţional – Ţărănesc” Rechizitoriul procurorilor


Iuliu Maniu a fost arestat la 18 iulie 1947 la sanatoriul dr. Jovin din Bucureşti unde era internat pentru probleme medicale, fiind apoi dus în secret la închisoarea Malmaison din Calea Plevnei. Potrivit preotului Cristian Borz, care a scris, recent, o monografie a satului Bădăcin şi a familiei Maniu,  acuzaţiile aduse lui Maniu au vizat, în fond, condamnarea întregii sale activităţi politice: de la cea desfăşurată în timpul dominaţiei ungare asupra Transilvaniei, când a fost un „colaborator” al autorităţilor de la Viena şi Budapesta în politica de oprimare a poporului român, la unirea din 1918, când a căutat să „împiedice” acest act istoric punând tot felul de condiţii, la perioada interbelică, în care s-a dovedit un „reacţionar şi un sprijinitor al fascismului”. Acuzaţiile au continuat cu anii războiului, când a fost un „susţinător” al lui Antonescu şi al luptei armate împotriva Uniunii Sovietice, până la perioada de după 23 august, când a adunat în jurul său pe toţi „fasciştii şi reacţionarii”, pe „trădătorii de ţară” şi „agenţii imperialismului”.


În timpul procesului care a urmat, Iuliu Maniu şi-a asumat răspunderea pentru actele sale politice şi a respins cu hotărâre acuzaţiile false. Sentinţa era, însă, dinainte stabilită, pe baza unor acuzaţii fără acoperire materială, având la bază nu probe, ci indicaţii politice venite de la Moscova şi prezentate în haină juridică la Bucureşti. Rechizitoriul procurorului militar începea astfel: „Acţiunea trădătoare şi criminală a acuzatului Maniu, a acuzatului Mihalache şi a celorlalţi acuzaţi nu este decât o încoronare a trădării naţionale, care caracterizează întreaga activitate politică a Partidului Naţional – Ţărănesc”. Maniu era acuzat de trădare naţională, tentativă de surpare a ordinii constituţionale, răzvrătire, insurecţie armată, instigare la trădare prin necredinţă, instigare la trecerea frauduloasă a frontierei.


Prin Sentinţa nr. 1988/11 noiembrie 1947, Tribunalul Militar al Regiunii a I-a Militară – Secţia I,     l-a condamnat pe Iuliu Maniu la 9 pedepse, însumând 104 ani de închisoare, plus de două ori muncă silnică pe viaţă. Sentinţa de condamnare a fost pronunţată pe 11 noiembrie 1947: „Mihai I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României, la toţi cei de faţă şi viitori, sănătate…”. Apoi erau enumerate pedepsele. Iuliu Maniu şi Ion Mihalache au fost singurii condamnaţi la temniţă grea pe viaţă.


Maniu avea, la condamnare, aproape 75 de ani


 În 12 noiembrie, Iuliu Maniu a fost trimis la închisoarea din Galaţi, după care a fost transportat la penitenciarul din Sighetu Marmaţiei. Fostul lider ţărănist, bătrân (avea aproape 75 de ani la încarcerare) şi bolnav, nu a rezistat condiţiilor mizere din închisoare, în care lipsa medicamentelor, malnutriţia şi frigul pătrunzător erau constante. În ianuarie 1953, după ce împlinise 80 de ani, situaţia lui Maniu s-a înrăutăţit, iar în februarie a intrat în agonie. Nu i s-a dat nici o îngrijire, doar un sanitar mai venea, observa şi întreba simptomele, ca să mai apară după câteva ore, până când şi-a dat sufletul. Trupul său a fost aruncat într-o groapă comună scormonită în prundişul Tisei, din apropiere, iar rămăşiţele sale pământeşte nu au fost, în ciuda mai  multor încercări, găsite nici până astăzi. În Bădăcinul natal o piatră de mormânt, pusă în curtea casei pământeşti, vorbeşte despre locul în care Sfinxul şi-ar fi dorit să îşi doarmă somnul de veci.


Corneliu Coposu şi-a înjumătăţit greutatea în temniţele comuniste


Dintr-un bărbat viguros, cu o înălţime impresionantă şi o greutate pe măsură (112 cântărea înainte de a intra în închisoare), Corneliu Coposu a ajuns, la eliberare, la greutatea unui puşti subnutrit - 55 de kilograme. Involuţia fizică a Seniorului dă una dintre măsurile regimului închisorilor comuniste de care acesta a avut, din plin, parte.


Corneliu Coposu a fost arestat la 14 iulie 1947, împreună cu toată conducerea PNŢ, în ceea ce s-a numit „Înscenarea de la Tămădău“. Atunci, mai multor lideri ai PNŢ li s-a oferit ocazia să fugă peste hotare şi, la aerodromul din Tămădău, autorităţile comuniste i-au arestat. În 1956, după nouă ani de arest preventiv, fără să fie judecat, lui Coposu i s-a înscenat un proces pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare“ şi „crimă contra reformelor sociale“ şi a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă.


Seniorul a trăit, timp de 17 ani, cele mai crunte clipe în beciul Ministerului de Interne, dar şi în puşcăria din Craiova, unde paznicii au zidit pereţi în jurul lui, lăsând doar o fereastră mică pentru mâncare. A stat acolo opt luni, timp în care nu s-a spălat şi nu a avut niciun contact cu exteriorul. Periplul lui Coposu prin închisori continuă cu Uranus, după care revine la Ministerul de Interne. Este mutat la Jilava, Malmaison (Bucureşti), Capul Midia, Ghencea, Bragadiru, Popeşti-Leordeni şi, din nou, la Ministerul de Interne, Uranus, Piteşti şi Jilava.


Ajunge, apoi, şi la Gherla, Sighet, Aiud, dar şi la Râmnicu-Sărat, unde are cea mai lungă perioadă de detenţie, între 1957 şi 1962. De la Râmnicu-Sărat, revine la Ministerul de Interne, după care este trimis, doi ani, cu domiciliu forţat, la Rubla, Brăila. În 1964, a fost eliberat, fiind angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcţii-Montaj Bucureşti.


La un pas de ”reeducare”


Potrivit istoricului Marin Pop, Corneliu Coposu a trecut foarte aproape de „reeducarea de la Piteşti“, însă nu la penitenciarul din Argeş, ci în perioada în care a fost la Canal. Istoricul redă un episod petrecut în martie 1951, când Coposu era condamnat la muncă forţată, la Canalul Dunăre - Marea Neagră. Atunci, prin intermediul inginerului Ionescu Călineşti, prieten din tinereţe, Şerban Ghica, Radu Câmpeanu şi Corneliu Coposu, toţi trei colegi de suferinţă, au reuşit să primească, de acasă, bani şi scrisori. Securitatea a aflat, însă, şi a declanşat o anchetă. „În aceeaşi zi, la intervenţia inginerului, cei trei au fost salvaţi de la moarte. Au  fost puşi să lucreze sub un mal excavat, care ameninţa să se surpe. Prin intervenţia inginerului, au fost scoşi de sub acest mal. Echipa de reeducare, condusă de un anume Fux, compusă din şapte indivizi, s-a oferit voluntară să-i înlocuiască, pentru a demonstra fidelitatea faţă de noul regim comunist. După doar câteva minute, malul s-a surpat pe ei. Cu toate încercările lui Corneliu Coposu şi ale celorlalţi deţinuţi, nu s-a reuşit să se scoată de sub tonele de argilă decât un singur supravieţuitor“, povesteşte istoricul. Sora lui Corneliu Coposu spune că deţinuţii peste care s-a surpat malul veneau de la Piteşti şi aveau misiunea să-i reeduce şi pe ceilalţi deţinuţi politici: „Culmea a fost alta, după ce s-a dărâmat malul, i-au pus pe ei să sape şi, în buzunarul unuia, a găsit turnătoria făcută împotriva celor trei: Bani (Şerban Ghica – n.r.), Cornel şi Câmpeanu“. Seniorul îi răspunde: „Uită-te că Dumnezeu şi-o pus degetul asupra destinului meu!“.

Vă mai recomandăm:

EXCLUSIV Stenograma secretă a lui Coposu despre spălarea de creier de la Piteşti: „Pe un popă îl puneau să facă liturghie cu pişat“

Cum a refuzat Corneliu Coposu să îl trădeze pe Maniu, deşi în schimbul trădării i se promisese libertatea


 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite