Cele mai ciudate lacuri din lume. Unde se află apa care transformă vietăţile în stană de piatră

Cele mai ciudate lacuri din lume. Unde se află apa care transformă vietăţile în stană de piatră

Vietăţi calcificate pe lacul Nacron FOTO www.technocrazed.com

De foarte multe ori natura s-a dovedit a fi surprinzătoare nu doar prin peisajele spectaculoase care încântă ochiul, ci şi prin fascinantele şi de multe ori ciudatele ei fenomene.

Ştiri pe aceeaşi temă

Naturale ori create de mâna omului, lacurile, aceste calme întinderi de apă, concurează cu succes la categoria celor mai ciudate fenomene de pe Pământ. De la lacul misterios apărut de nicăieri, până la lacul ucigaş, iată cinci dintre cele mai ciudate lacuri din lume.

Lacul Gafsa, Tunisia

Această întindere de apă, în prezent o foarte apreciată atracţie turistică, a apărut peste noapte, într-un loc în care până atunci nu exista nimic decât nisipul dogritor. "Minunea" a fost descoperită în 2014, de un grup de ciobani tunisieni, care, aflaţi în trecere, au fost surprinşi să descopere că în locul în care obişnuia să fie nimic altceva decât o zonă deşertică.

FOTO http://www.amusingplanet.com

Oamenii de ştiinţă nu au reuşit să decifreze misterul. Până acum există doar nişte supoziţii, una din ele fiind că în urma unui cutremur, apa unui rezervor subteran ar fi ieşit la suprafaţă printr-o fisură a scoarţei şi ar fi umplut, treptat, un canion. Alţii vorbesc că nu ar fi nimic altceva decât o acumulare a apei de ploaie.

Dacă la început lacul Gafsa a fost cristalin, de culoare turcoaz, ulterior el s-a umplut de alge şi a devenit verzui. Există voci care susţin că apa ar putea conţine elemente toxice pentru oameni şi chiar substanţe radioactive.

Lacul Roopkund, India

În 1942, un pădurar făcea o descoperire macabră în Roopkund, India. La aproximativ 5.000 de metri deasupra mării: un lac glaciar cu peste 200 de schelete umane, unele dintre ele în apă, altele pe mal.

FOTO http://wildtrekadventure.com

Prima ipoteză a fost că era vorba despre rămăşiţele soldaţilor japonezi morţi în timp ce voiau să traverseze India. Varianta a fost infirmată la scurt timp, însă au apărut altele, potrivit cărora decesul ar fi survenit fie în urma unei epidemii, fie a unei alunecări de teren sau chiar a unui suicid ritualic.
Cercetările ulterioare au stabilit că scheletele datau din secolul al IX-lea şi că victimele, aflate în trecere prin zonă, ar fi sfârşit în urma unei furtuni violente cu grindină.

Lacul Nyos, Camerun

Această întindere de apă şi-a căpătat numele de "lacul ucigaş" după ce a curmat vieţile a peste 1.700 de oameni.

FOTO http://www.travelocameroon.com

Totul s-a întâmplat în 1986, când în urma unei explozii vulcanice produse sub lac, s-a produs o emisie de gaze toxice cu efect imediat. Norul format în mare parte din dioxid de carbon cu o concentraţie extrem de mare s-a împrăştiat, sufocând pe oricine în calea lui. Pe o rază de 25 de kilometri, oamenii şi animalele s-au prăbuşit la pământ. În doar câteva minute, au murit 1.746 de persoane şi 3.500 de animale, sate întregii fiind rase de pe suprafaţa pământului.

Lacul Natron, Tanzania

Un loc ce parte desprins dintr-un basm, lacul Natron transformă orice intră în contact cu suprafaţa apei într-o stană de piatră. Ascuns în inima Africii de Est, acest loc este înconjurat de trupurile calcificate ale animalelor care s-au apropiat prea mult de apele necruţătoare ale Natronului.

FOTO http://www.technocrazed.com

Lacul nu este nici magic, nici blestemat. Apele lui sunt periculos de fierbinţi (temperatura apei ajunge până la 60 de grade), cu un PH de aproape 10, bogate în natron, un mix natural între carbonat de sodiu şi bicarbonat, sulfat de sodiu şi dare. Aşa se face că orice vietate care încearcă să bea din lac moare repede, iar cele care ating suprafaţa apei treci printr-un proces de calcificare, care le conservă, creând un peisaj sinistru.

Lacul Pierdut, Oregon

Dacă lacul Gafsa a apărut de nicăieri, Lacul Pierdut, din Oregon, dispare în fiecare vară printr-o gaură misterioasă, lăsând în urmă o mică luncă, fără urmă de apă în ea, pentru a reapărea toamna, ca din senin.

FOTO http://www.gazettetimes.com

Cercetătorii au reuşit să dezlege misterul, explicând că acest fenomen neobişnuit este posibil graţie unui tub de lavă prin care apa se scurge în sezonul secetos. Când se întorc ploile, tubul de lavă nu mai poate face faţă întregii cantităţi de apă, astfel că lacul reapare.

Vă mai recomandăm:

Top 5 minuni arhitecturale ale lumii. Tunelul spectaculos construit la 100 de metri sub nivelul mării

Top 10 cele mai spectaculoase faruri din lume. Cum arată Turnul lui Hercule din Spania, construcţia veche de 1.900 de ani

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările