Ce pot ascunde durerile în piept. Semnele care trebuie să ne trimită urgent la medic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Durerile în piept pot fi semne ale unei afecţiuni cardiace, însă de multe ori sunt asociate cu diverse alte boli.

Medicii cardiologi desfiinţează un mit răspândit în rândul populaţiei, cel potrivit căruia inima nu doare. Specialiştii spun că durerile de inimă sunt cât se poate de reale şi trebuie să ne trimită imediat la medic. Doar un consult de specialitate poate stabili dacă există o problemă cardiacă sau de o altă natură.

"Mulţi pacienţi se plâng medicului cardiolog de dureri în piept, convinşi, însă, că nu sunt de la inimă, pentru că «inima nu doare». Nu este adevărat. Inima poate să doară. Durerile de inimă sunt descrise în literatura de specialitate ca fiind nişte dureri atroce; cea de la infarct, spre exemplu, dă senzaţia de moarte iminentă. Aşa că, de câte ori avem dureri toracice este bine să ne prezentăm la medic", explică medicul cardiolog Vlad Muntean.

Potrivit spuselor sale, durerile din piept nu au, însă, legătură cu afecţiuni ale inimii, însă doar un medic poate stabili cauza exactă a suferinţei. "Mai ales la pacienţii tineri şi la cei care nu au factori de risc cardio-vasculari (diabet, insuficienţă renală, hipertensiune, dislipidemie), de cele mai multe ori, durerile nu sunt de inimă. În momentul în care apare o durere care te strânge puternic de piept şi de gât, care merge în mandibulă, iradiază în braţ, nu îţi permite să faci eforturi, este vital să ne prezentăm la medic".

Durerile toracice pot fi, însă, şi de natură musculo-scheletală, nevralgii intercostale, pot surveni de la nivelul tubului digestiv ori al plămânilor. Totuşi, medicii recomandă să nu riscăm şi să nu amânăm vizita la un specialist.

Citiţi şi:

Cum poţi beneficia de analize medicale gratuite dacă eşti asigurat. Lista completă a investigaţiilor la care ai dreptul

Bolile ascunse în spatele unei dureri abdominale. Simptomele care ar trebui să vă trimită de urgenţă la medic

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite