Cât de veche e limba română şi cum s-a format, de fapt. Controversele din rândul lingviştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Originea limbii române încă stârneşte controverse între lingvişti
Originea limbii române încă stârneşte controverse între lingvişti

Formarea limbii române reprezintă o permanentă sursă de controverse între lingvişti, la fel cum nicio teorie despre formarea poporului român nu întruneşte unanimitatea istoricilor. Cea mai acceptată teorie rămâne, însă, cea a formării limbii române din limba latină vorbită de cuceritorii romani şi limba vorbită de dacii baştinaşi, peste care s-au suprapus, de-a lungul vremii, mai multe influenţe.

Teoria principală despre formarea limbii române rămâne cea pe care am învăţat-o cu toţii la şcoală: „Limba română s-a format înainte de anul 600, la nord şi la sud de Dunăre, din limba latină vorbită – şi subliniez vorbită, pentru că, spre exemplu, scriem 80 (optzeci), dar pronunţăm obzeci – şi din fondul geto-dacic existent. Factorii istorici au determinat izolarea locului în care s-a format limba română, apărând, la sud de Dunăre, dialectele meglenoromân, istroromân şi aromân, iar la nord de Dunăre, dialectul dacoromân. Tot factorii istorici au dus la izolarea, în interiorul dialectului dacoromân, a graiurilor - moldovensc, maramureşean, ardelenesc, muntean...”, explică, în stil didactic, profesorul de limba şi literatura română Ion Piţoiu Dragomir.

Teoria nu este, însă, unanim acceptată de lingvişti. Potrivit wikipedia.org, există o ipoteză potrivit căreia în Dacia ar fi existat o îndelungată latinitate înainte de momentul cuceririi romane. O altă teorie spune că limba română s-ar fi format pe teritoriul actualei Albanii, unde dacii liberi au migrat alungaţi de năvălirile goţilor, hunilor şi slavilor. Sunt şi lingvişti care susţin că nucleul limbii române este în actuala Macedonie, unde ar fi fost transferaţi toţi dacii, în momentul retragerii romanilor.

O ipoteză de-a dreptul spectaculoasă a fost emisă, recent, de un lingvist maramureşean, care afirmă că limba română veche s-ar afla, de fapt, la baza tututor limbilor europene. El îşi bazează afirmaţia parţial, pe analiza unor steme vechi, dar şi pe discursului întâlnirii dintre Pliniu cel Bătrân şi Filimon Maramureşeanul în anul 43 d.Chr., când Filimon ar fi spus: „Eu nu sunt conducător al cimbrilor cum voi ne spuneţi, latinii. Eu sunt conducător al boilor sau al zimbrilor. Ţara noastră se întinde din largul Coastelor Iutlande ale Danemarcei până în Indii”.

Cât de veche este limba română

Luând în considerare teoria oficială, potrivit căreia limba română provine din latina vorbită şi geto-dacă, perioada de formare este considerată a fi cea cuprinsă între secolele III î.Hr şi secolul a VI-lea. Peste îmbinarea dintre latina vulgară şi limba geto-dacilor se suprapune contactul prelungit cu populaţiile slave, care este considerat a sta la originea unei părţi importante din vocabular. În evul mediu şi în perioada premodernă au intrat în limbă cuvinte maghiare, turcice vechi, turcice otomane şi greceşti. O influenţă puternică a avut-o limba franceză în secolul al XIX-lea.

Perioada limbii române moderne începe în secolul al XIX – lea, odată cu primele texte ale marilor scriitori clasici care au oferit modelele limbii române literare moderne.

Prima atestare a folosirii numelui de română pentru limba noastră datează din timpul secolului XVI la mai mulţi călători străini precum şi în documente româneşti ca Palia de la Orǎştie sau în Letopiseţul Ţării Moldovei.

Vă mai recomandăm:

Eşti sigur că o să o iubeşti „până la adânci bătrâneţe”? Capcanele pluralului şi topul greşelilor gramaticale: chibrite sau chibrituri, robinete sau robineţi?

Greşeli frecvente în limba română: „Îmi cer scuze“, eroarea de exprimare pe care o facem fără să ne dăm seama – zece capcane în vorbirea curentă

Şi „taică-tu are cratimă”, nu doar „mă-ta”. Top greşeli în care folosim incorect cratima - „Ce spune-ţi, v-om învăţa corect s-au nu gramatica limbii române?”

„No!”, semnul că ardelenii au nevoie de „hodină” înainte de a spune ceva. Curiozităţile graiului dintre Carpaţi

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite