Cassiu Maniu, patriotul care l-a convins pe Regele Angliei de cauza Ardealului
0
Frate mai mare al lui Iuliu Maniu, Cassiu Maniu a avut un ţel: apărarea drepturilor românilor din Transilvania, cu preţul propriei libertăţi. Scrisorile trimise unui cunoscut politician străin, în care condamna abuzurile politicienilor maghiari, l-au dus în închisoare, dar el a continuat să lupte şi din spatele gratiilor.
Născut pe 27 iulie 1867, în oraşul Şimleu Silvaniei din Transilvania, Cassiu Maniu a fost al doilea fiu al Clarei Maniu, preşedinta Reuniunii Femeilor Române Sălăjene, şi a juristului Ioan Maniu, fiind fratele cu şase ani mai mare al fostului premier al României Iuliu Maniu. El era strănepotul lui Simion Bărnuţiu, unul dintre principalii artizani ai Revoluţiei Române de la 1848.
Cassiu Maniu a fost unul dintre cei mai pregătiţi şi mai apreciaţi avocaţi din Ardeal, fiind deseori solicitat ca apărător sau consultant în procesele grele ce se dezbăteau în faţa instanţelor superioare din Viena şi Budapesta.
Doctor în drept, publicist şi profesor universitar, Cassiu Maniu a fost şi poliglot, stăpânind, pe lângă română, maghiară şi germană, alte cinci limbi europene. De altfel, în prag de pensionare, a învăţat singur poloneza, pentru a dialoga cu un diplomat polonez aflat în vizită la Cluj.
În 1892, după absolvirea Facultăţii de Drept din Viena, Cassiu Maniu a făcut parte din delegaţia celor 300 de fruntaşi români din Transilvania care au dus Memorandumul Transilvaniei împăratului de la Viena, Franz Josef. Prin acel document erau solicitate pentru populaţia română drepturi etnice egale cu ale populaţiei maghiare, precum şi încetarea persecuţiilor şi a încercărilor de maghiarizare. Spre norocul său, nu a avut de suferit în urma procesului politic intentat de către autorităţile maghiare politicienilor români, în anul 1894, la Cluj, în urma căruia aceştia au primit pedepse de până la cinci ani de închisoare.
Detenţie, amendă şi suspendare din barou
Conştient de rolul important al presei în apărarea cauzei româneşti, Cassiu Maniu a continuat lupta sa publicând, începând din 1897, o serie de articole în cele mai prestigioase ziare româneşti din Transilvania, printre care „Tribuna“ (Sibiu), „Românul“ (Arad), „Revista culturală“ (Blaj), „Răvaşul“ (Cluj), „Gazeta Transilvaniei“ (Braşov) şi „Revista culturii“ (Craiova). Unul dintre articolele sale, intitulat „O ideie injustă, nelegitimă şi nejuridică: Ideia de stat unitar naţional maghiar“, apărut în 1903 în paginile „Tribunei“, a provocat un uriaş scandal în rândurile maghiarilor, iar pe autor l-a trimis după gratii.
„Ca urmare a publicării acestui articol, Cassiu Maniu a fost arestat imediat, judecat sumar şi condamnat la un an de închisoare şi a plătit o amendă de 100 de coroane. De asemenea, a fost suspendat din barou pe o perioadă de doi ani. Astfel, în perioada 1 aprilie 1903 - 1 mai 1904, îl găsim cazat într-o celulă umedă a închisorii din Vác“, spune istoricul Marin Pop (foto dreapta - n.n.), de la Muzeul de Istorie şi Artă Zalău.
Abuzurile, condamnate în epistole
În 1908, Cassiu Maniu a început o corespondenţă intensă cu politicianul norvegian Bjørnstjerne Bjørnson, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. Supranumit „apostolul dreptăţii“, datorită activităţii sale de militant al cauzei norvegiene şi al naţionalităţilor oprimate din Imperiul Austro-Ungar, Bjørnson polemiza, la acea vreme, cu contele Apponyi Albert, care, din funcţia de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, începuse o acţiune de deznaţionalizare a slovacilor, sârbilor, croaţilor, germanilor şi românilor aflaţi în Austro-Ungaria.
La propunerea conducerii „Gazetei Transilvaniei“, Cassiu Maniu traduce şi publică în paginile ziarului o parte din cele şase epistole în limba franceză trimise lui Bjørnson. Istoricul Marin Pop, care a studiat scrisorile, susţine că textele expun drepturile românilor asupra întregului teritoriu cuprins între Tisa şi Nistru, precum şi suferinţele inimaginabile la care era supus poporul român de către autorităţile maghiare. O parte dintre epistole au caracter informativ, având ca teme încălcarea libertăţii cuvântului ori abuzurile administrative.
„Martirii aspiraţiunilor celor mai nobile“
Este şi cazul celei trimise în 19 martie 1908 şi publicată de ziarul „Gazeta de Duminecă“, în care Maniu vorbeşte despre nedreptatea dovedită de procurori în procesele de presă. Avocatul face referire la cazul redactorului ziarului „Libertatea“, Ioan Ioanovici, condamnat în luna februarie a aceluiaşi an, de Curtea de Juraţi din Cluj, la un an şi jumătate de închisoare şi plata unei amenzi de 100 de coronae, pentru trei articole apărute în paginile publicaţiei.
Cassiu Maniu (primul din stânga jos) FOTO Arhivele Judeţene Cluj, fond familial Bran (via Marin Pop)
Cassiu Maniu, care l-a reprezentat, de altfel, pe Ivanovici în instanţă, se arăta revoltat peste măsură de pedeapsa aspră, în condiţiile în care, preciza el, publiciştii români erau „martirii aspiraţiunilor celor mai nobile“. Considerând că face un serviciu „istoricilor actuali“, a pus la dispoziţie cele trei articole incriminate şi cele trei capete de acuzare ale procurorului, despre care spune că „s-a făcut acuzatorul public al aspiraţiunilor culturale române înaintea unui juriu exclusiv maghiar“. Cât despre textele publicate de Ioan Ioanovici, menţionează că aveau scopul de a propaga printre cititori „sentimente veritabile isvorîte din aceste adevăruri istorice“ şi nu erau îndreptate împotriva naţionalităţii maghiare.
Bjørnson, o ultimă instanţă morală
De asemenea, Maniu amintea în scris şi eforturile depuse de jurnaliştii şi liderii politici transilvăneni pentru dreptul de a se exprima liber în limba maternă: „Strămoşii noştri au adus cu dînşii limba latină rustică, pe care noi voim să o cultivăm, pentru a câştiga tot mai mult teren. Noi suntem obligaţi moraliceşte la această mare operă şi suntem dumnezeeşte atraşi de dînsa. Îndată ce am înţeles că limba noastră are astfel de nobleţă – şi încă în măsură mare – de a putea dispune mai bine şi mai cu energie de o parte foarte mare şi foarte importantă de umanitate ne-am solidarizat din toată inima cu cultul şi literatura limbei noastre maiestoase, care poartă sâmburele nedistructibil al originei sale nobile şi al măreţului său destin“.
Potrivit istoricului Marian Pop, Cassiu Maniu se adresează scriitorului norvegian ca la o ultimă instanţă morală, rugându-l să apere cauza dreaptă a poporului român oprimat de politicienii maghiari, care nu înţelegeau mersul istoriei. „Noi n-avem alt apărător pe pământ decît pe Dvoastră, Scump şi Nemuritor Cugetător! Marea idee a umanităţei degenerează, pentru că avântul ei ceresc de altădată nu poate suporta interesele particulare, cari au invalidat toate organismele moderne de stat. Deţinătorii actuali ai puterii publice şi-au uitat chemarea lor. Ei nu mai sunt servitorii justiţiei; ei par a nu avea acum altă ambiţiune decît a face pe aceşti declasaţi să cadă în neputinţă intelectuală şi morală. Şi în această complicitate de bărbaţi moderni de stat, substratul revine bărbaţilor de stat maghiari, pentru că ei reprezintă pe faţă negaţiunea absolută a înaltului destin al neamului nostru“, îi scria Maniu laureatului Nobel. „Tonalitatea acestei scrisori, precum şi a celorlalte, nu respiră înverşunare şi spirit războinic, ci o dorinţă sinceră de aşezare a lucrurilor prin decizii politice corecte“, afirmă Marin Pop.
„În chestii de ştiinţă asupra vieţii de stat, aceşti oameni se feresc ca de foc de o cugetare mai filozofică!“
În 31 martie 1908, Cassiu Maniu îi trimitea lui Bjørnstjerne Bjørnson o epistolă în care sublinia importanţa respectării drepturilor omului, respectiv nevoia desfiinţării formelor de stat ale vremii şi înlocuirea lor cu un „regim al fraternităţii instituit de alianţa puternică a raselor ce sunt în acelaşi timp şi naţiuni“, atrăgând atenţia asupra abuzurilor liderilor maghiari.
„Bărbaţii de stat, care conduc astăzi statul ungar, nu vreau deloc să înţeleagă această evoluţie organică a omenirii, şi nu iau de seamă în ce situaţie istorică se află ţara noastră, sfâşiată de vandalismul lor, săvârşit la umbra legilor, cu puteri brutale, sfidând orice lege de progres. În chestii de ştiinţă asupra vieţii de stat, aceşti oameni se feresc de o cugetare mai filozofică, ca de foc!“ Mai mult, Maniu propunea organizarea unui congres general al tuturor naţiunilor din Imperiul Austro-Ungar, în cadrul căruia să se dezbată situaţia şi viitorul lor politic: „Bărbaţii de stat din întreg imperiul, Slavii, Germanii, Românii şi Maghiarii, să se adune odată într-un congres general, şi să facă împreună tabloul politic al viitorului Austro-Ungariei. Dacă ei vor fi pentru menţinerea actualei constituţii, nedreaptă şi fără de vlagă, tabloul compus va fi o splendidă caricatură. Astfel compus tabloul are să se înfăţişeze mai cu seamă înfiorătorul spectacolal eternelor şi inviolabilelor drepturi naţionale – sfărâmate. Asta nu ar fi decât aducerea la viaţă nouă a pornirilor politice destructive. Iar dacă nu vor face aşa, tabloul va fi înălţător! Va fi, de sigur, construcţia drepturilor mari ce se cuvin fiecărei naţiuni pe un temei de o largă autonomie democratică şi înfrăţitoare“, scria Maniu.
Pe tărâmul mocirlos, departe de moralitate
Într-o altă scrisoare, Cassiu Maniu comentează celebrul proces al epocii, în care fostul ministru al justiţiei maghiare, Géza Polónyi, îl acuză de defăimare în presă pe deputatul Zoltán Lengyel, apreciind că este reprezentativ pentru „morala unui întreg popor“.
„Un om de caracter nu poate decât să dispreţuiască din suflet maximele de care este condusă actuala viaţă de stat maghiară, să le dispreţuiască pentru făţărnicia lor mincinoasă prin care a fost amăgită şi înăbuşită orice opinie publică sănătoasă, şi prin care s-a corupt pe urmă tot spiritul maghiar din ţara asta, fie în viaţa publică, fie în viaţa privată! Căci în acest proces nu poate fi vorba numai de domniile lor, Polónyi şi Lengyel“, afirma Maniu, criticând în termeni duri corupţia din sistemul politic maghiar.
„Acest despotism de rasă, practicat şi exploatat viclean de aristocraţi rău crescuţi şi de nişte semidocţi îngâmfaţi, pe urmă a făcut să se închege în numele lui mii şi mii de cete mărunte, care au toate una şi aceiaşi deviză: «parale, parale». Cete de vampiri care vor putea fi risipite numai prin zdrobirea despotismului ca principiu politic! Da, numai atunci, căci ele şi-au făcut ascunse culcuşuri ferite de lumina curată şi binefăcătoare pe acest tărâm mocirlos, sălbatic, departe, foarte departe, de moralitatea publică!“, mai spunea el.
Regele Angliei, profund impresionat
După ce a citit scrisorile, Bjørnstjerne Bjørnson a plecat imediat la Londra şi a cerut o audienţă specială regelui Angliei, Eduard al VII-lea, prezentându-i scrisorile primite de la avocatul român. Ieşind de la Palat, marele scriitor norvegian i-a transmis ambasadorului român Robescu următoarele cuvinte, confirmate chiar de către Robescu în presa bucureşteană şi în ziarul „Tribuna“: „Spune dlui advocat Cassiu Maniu că Regele Eduard a rămas profund impresionat de cele cuprinse în cele şase scrisori şi că sunt autorizat să comunic că Majestatea Sa este câştigat pentru cauza Românilor ardeleni“.
În urma publicării celor două scrisori expediate norvegianului, Cassiu Maniu a fost arestat şi condamnat din nou la un an de închisoare, între 1 decembrie 1909 şi 1 ianuarie 1911, plus 100 de coroane amendă şi suspendarea pe doi ani din barou. În perioada petrecută în detenţie, în temniţa din Vác, a fost vizitat de fratele său, Iuliu Maniu, care devenise deja unul dintre liderii importanţi ai Partidului Naţional Român, de poetul Octavian Goga şi de alţi fruntaşi politici ardeleni.
A continuat să scrie chiar şi din spatele gratiilor, articolul „Două naţiuni surori, legate prin suferinţe“ fiind publicat în 1 ianuarie 1910, în gazeta slovacilor „Sweti Martin“. În semn de mulţumire, Reuniunea Femeilor Slovace a trimis o delegaţie la Vác, pentru a-şi exprima admiraţia slovacilor faţă de „martirul luptei comune“. Cassiu Maniu a cerut graţiere cu ocazia jubileului de 60 de ani a Majestăţii Sale, dar nefiind recomandat de Guvern, a fost nevoit să-şi ispăşească întreaga pedeapsă.
A murit într-un anonimat nemeritat
Alături de fratele său, Iuliu, şi de sora lui, Cornelia, Cassiu Maniu a participat la Marea Unire de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, în calitate de delegat ales al circumscripţiei Şimleu, şi a votat Unirea Transilvaniei cu România.
Văzând îndeplinit idealul mult visat al românilor, avocatul Maniu s-a retras din viaţa politică la vârsta de 52 de ani, dedicându-se carierei universitare şi scrisului. Ultimul articol, intitulat „Îngerul democraţiei“, l-a publicat la vârsta de 60 de ani, în gazeta clujeană „Voinţa“.
De-a lungul vieţii sale, a fost decorat cu numeroase distincţii onorifice: Ordinul Naţional „Steaua României“, în grad de comandor, Ordinul „Ferdinand I“, în grad de ofiţer, şi Medalia „Răsplata Muncii pentru învăţământ“, pentru serviciile aduse învăţământului superior timp de zece ani.
Cassiu Maniu s-a stins din viaţă într-un anonimat nemeritat - spune istoricul Marin Pop. În anul 1943, la Sibiu, Maniu a murit ce i-a fost dat să vadă prăbuşit idealul său - pentru care luptase împreună cu întreaga sa familie până în 1918 - în urma Dictatului de la Viena, din august 1940.
Vă mai recomandăm:
O zi din viaţa lui Iuliu Maniu descrisă de Corneliu Coposu. Documentul inedit din Arhivele CNSAS
Se încarcă comentariile...
