Campioana cruzimii: o contesă maghiară cu origini sălăjene, în Cartea Recordurilor la crime. A omorât sute de fecioare pentru a se îmbăia în sângele lor
0
Cea mai crudă femeie din istoria omenirii se trage din Sălaj, de la Şimleu Silvaniei, şi şi-a trăit viaţa la puţin peste 100 kilometri de aici. Este vorba despre Elisabeta Bathory, contesa maghiară inclusă în Cartea Recordurilor ca fiind persoana care a comis cele mai multe crime din istorie, în afara situaţiilor de război.
Legătura ei cu Sălajul este dată de mama sa, care a fost contesa Ana Báthory, fiica lui Ştefan Báthory de Şimleu şi sora lui Ştefan Báthory, rege al Poloniei şi Lituaniei din 1571, care aveau reşedinţa la Şimleu Silvaniei, cetatea rămasă de la ei dâinuind, într-o stare jalnică - e-adevărat - şi astăzi. Elisabeta Bathory s-a născut şi a trăit, însă, la aproximativ 100 de kilometri de aici, în localitatea Nyírbátor de pe teritoriul Ungariei de astăzi. Istoricul sălăjean Elena Musca spune că tocmai terenul mlăştinos al zonei Nyírbátorului, care predispunea la o anumită izolare, au făcut-o pe Elisabeta să dezvolte anumite afecţiuni psihice, care au dus-o, mai târziu, la excesele de cruzime cu care a intrat în istorie. Sunt istorici care pun problemele ei de sănătate mentală şi pe seama a ceea ce i s-a întâmplat la vârsta de 14 ani, când a rămas însărcinată cu fiul unui ţăran transilvănean, sarcină ce avea să provoace o ruşine fără margini familiei şi să ducă la izolarea tinerei fete într-un castel. Imediat după naştere însă, copilul este luat din braţele mamei şi dat spre îngrijire şi creştere familiei băiatului. Ulterior s-a afirmat că acest gest al părinţilor săi i-a afectat sănătatea mintală, iar comportamentele sale deviate, pe care le-a manifestat la vârsta maturităţii, îşi au de fapt originea în această întâmplare.
La vârsta de 15 ani, Elisabeta Bathory este măritată, în urma unui aranjament dintre cele două familii, cu contele Ferenc Nadasdy, un celebru militar, extrem de crud în războaiele cu turcii şi purtând apelativul de „Cavalerul Negru”.
Despre Elisabeta Bathory se spune că a fost o femeie foarte frumoasă, cu pielea albă ca laptele şi părul negru ca abanosul. Era, însă, obsedată de propria imagine, iar în jurul vârstei de 40 de ani, odată cu apariţia primelor semne de îmbătrânire, a devenit din ce în ce mai invidioasă pe frumuseţea tinerelor care serveau la curte şi se aflau astfel în preajma sa în fiecare clipă. Astfel, orice greşeală din partea vreunei servitoare nu făcea decât să ducă la o pedeapsă fără nicio urmă de milă, iar istoria vremii consemnează că prin vene îi curgea răutate în loc de sânge.
Potrivit historia.ro, nu se ştie cu certitudine care este momentul declanşator al propriei nebunii şi există numeroase variante în acest sens. Cert este că totul a început atunci când sângele unei tinere a ajuns pe pielea sa, iar contesa a avut impresia în momentul în care s-a privit în oglindă că acesta are un efect miraculos, iar acolo unde sângele i-a atins pielea şi ridurile sale au dispărut. Una dintre variante o înfăţişează pe Elisabeta aruncând o foarfecă spre o servitoare a sa, al cărei obraz s-a umplut de sânge, iar o alta a bruscat o tânără care îi pieptăna părul, acesteia din urmă curgându-i sânge din nas.
Primele victime ale contesei au fost din rândul servitoarelor sale, pe care le ademenea cu slujbe bine plătite. Crimele nu le înfăptuia însă singură, ci era ajutată de colaboratorii săi Anna Darvulia, Dorottya Szentes, Dorota Sentésová (Dorko), Jo Ilona, Katarína Benická, János Ujváry (Fickó). Se spune chiar că Anna Darvulia a fost cea care i-a recomandat contesei, ca tratament pentru îndepărtarea ridurilor, să se îmbăieze cu sânge de fecioare. Mai mult decât atât, în interiorul castelului s-ar fi aflat un teribil instrument de tortură. Acest instrument purta denumirea de „Fecioara de Fier” (o cuşcă de metal de forma unei femei, ce avea în interior ace şi cuie de fier care, odată închisă uşa, străpungeau corpul victimei) , iar fetele tinere şi virgine erau aşezate în interiorul lui şi zdrobite de vii, pentru ca sângele astfel scurs să fie folosit drept un „elixir al tinereţii”.
Această metodă barbară nu a dus la dispariţia ridurilor, dar Anna Darvulia nu s-a lăsat descurajată în faţa criticilor contesei. Astfel, aceasta a argumentat că ridurile nu dispar, întrucât sângele ţărăncilor nu era nobil, iar Elisabeta trebuind să utilizeze sânge de viţă nobilă. Castelul Cachtice, din Carpaţii Slovaciei, a devenit în acest fel un loc în care erau ademenite fiice de nobili, promisiunea fiind că vor fi învăţate cum să se poarte în înalta societate.
În anul 1611, crimele Elisabetei Bathory nu au mai putut fi trecute sub tăcere de către familia sa şi are loc un proces de mare amploare. Paginile de jurnal în care Elisabeta îşi descria cu lux de amănunte faptele au fost folosite ca probe împotriva sa. S-a stabilit că aceasta a ucis în ritualurile sale aproximativ 650 de fecioare, dintre care 50 aparţineau familiilor nobiliare. În urma procesului, Elisabeta Bathory nu a fost decapitată, spânzurată sau arsă pe rug, ci a fost arestată pe viaţă în propriul său castel, ale cărui ferestre au fost zidite. Camera sa era despărţită printr-un zid gros de celelalte camere şi exista doar o singură uşă prin care primea mâncarea şi apa.
La vârsta de 54 de ani, în august 1614, „Contesa sângeroasă” a fost găsită moartă în camera sa. În pofida tuturor jertfelor de sânge, Elisabeta Bathory nu mai era nici tânără, nici frumoasă, iar pielea sa era brăzdată de riduri.
Poveştile de groază din jurul contesei au constituit, de-a lungul timpului, subiect de romane şi de filme, fiind considerată de cineaşti varianta feminină a lui Dracula.
Se încarcă comentariile...
