Atracţii turistice dezgustătoare. Unde se află zidul uriaş din gumă de mestecat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oricât de incredibil ar putea părea, guma de mestecat, prin elasticitatea, aderenţa şi paleta largă de culori, poate inspira artă. Dovadă stau zidurile căptuşite cu acest produs.

Guma de mestecat este un coşmar pentru mediul înconjurător. Extrem de elastică, se lipeşte foarte bine de aproape orice suprafeţe, inclusib betonul, asfaltul sau cauciucul. Nu este solubil în apă, iar îndepărtarea ei presupune un proces de curăţare extrem de laborios.

Ca urmare, nu este un lucru neobişnuit să o găsim prinsă de pavaje ori de talpa încălţămintei. Mai puţin obişnuite sunt, însă, zidurile din gumă de mestecat, devenite, în ciuda aspectului dezgustător, adevărate atracţii turistice. În fruntea clasamentul celor mai impresionante astfel de obiective se regăsesc Wall of Gum Market Theatre, din Seattle, şi Bubble Gum Alley din San Luis Obispo, California.

Situat în piaţa din faţa teatrului din Seattle, neobişnuitul obiectiv a prins contur la începutul anilor `90, când plictisiţi şi deranjaţi de statul la coadă pentru un bilet la teatru, spectatorii şi-au lipit gumele de mestecat pe perete, pe măsură ce avansau. Astfel, zidul a ajuns să fie acoperit de un strat gros cu gumă de diferite forme, culori şi dimensiuni. Pe măsură ce peretele s-a îngroşat, în gumă au apărut diverse opere de artă miniaturale de sine stătătoare, nume şi simboluri. În noiembrie 2015, autorităţile s-au apucat de curăţat peretele, cu apă şi abur, pentru a preveni eroziunea cărămizilor din cauza zahărului din gumă. Lucrările au durat 130 de ore, interval în care au fost îndepărtate peste 1.000 de kilograme de gumă. Abia ce au fost încheiate lucrările, că trecătorii au reluat obiceiul.

În 2009, Wall of Gum Market Theatre a fost inclus în top 5 al celor mai neigienice atracţii turistice din lume.
Bubble Gum Alley din San Luis Obispo este o alee lungă de 21 de metri, străjuită de un perete de 16 metri, una dintre cele mai ciudate şi populare atracţii turistice din statul California. Nimeni nu ştie cu siguranţă când şi cum a început totul, însă unii istorici susţin că tradiţia aleii datează după cel de-Al Doilea Război Mondial, ca o gluma a absolvenţilor liceului din oraş. Alţii susţin că a început la finele anilor 1950. Cert este că până în 1970, amplasamentul era deja celebru. Când proprietarii magazinelor din zonă s-au plâns în repetate rânduri că zidul este dezgustător şi neigienic, locul a fost supus unei curăţări complete. Nu a fost singurul demers de acest gen, însă niciunul nu i-a descurajat pe trecători să continue tradiţia.

Un zid asemănător există şi în Greenville, Ohio. Acesta formează peretele exterior al unui restaurant drive-in şi este acoperit în totalitate cu bucăţi colorate şi lipicioase, ce se întind până în zona ferestrei de servire, lucru ce nu pare să îi deranjeze pe clienţi.

Mai puteţi citi:

Top 5 minuni arhitecturale ale lumii. Tunelul spectaculos construit la 100 de metri sub nivelul mării

Cele mai spectaculoase biblioteci din lume. Locul unde colecţiile de cărţi sunt protejate de lilieci

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite