Atenţie la căpuşe! Au apărut primele victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei copii cu vârste de până la zece ani în ajuns în aceste zile la Unitatea de Primire a Urgenţelor cu înţepături de căpuşă.

Vremea bună din zilele de sărbătoare a făcut ca sălăjenii să petreacă mai mult timp în aer liber. Acest lucru i-a expus, însă, "atacului" căpuşelor, care au trimis trei copii la spital. Potrivit Codruţei Puşcaş, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, este vorba despre un băiat de zece ani din Treznea, o fetiţă de doi ani din Zalău şi o alta de opt ani din Horoatu Crasnei, toţi având nevoie de ajutorul medicilor pentru înlăturarea insectei din pielea lor.

Cum ne ferim de muşcătura de căpuşe

Muşcătura de căpuşă poate duce la afecţiuni destul de grave, cum este boala Lyme, de aceea este bine să ne ferim, pe cât posibil, de acest insecte. Pentru aceasta, evitaţi să traversaţi locuri cu iarbă înaltă sau împădurite, unde hoinăresc căprioarele (care poartă şi răspândesc căpuşele).  În zonele în care se găsesc căpuşe, purtaţi haine de culoare deschisă (pentru a putea observa insectele), cămăşi cu mâneci lungi, pantaloni, în aşa fel încât căpuşele să nu poată ajunge la piele.  Cu toate că pot fi eficiente, evitaţi folosirea abuzivă a spray-urilor insecticide, deoarece otrava pe care o conţin poate fi absorbită şi de piele. Aplicaţi spray-urile numai pe haine şi nu pe piele. 

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite