Angajări la Poliţie: Sălăjenii au picat pe capete la testul psihologic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
IPJ Sălaj vrea să angajeze 20 de agenţi de poliţie
IPJ Sălaj vrea să angajeze 20 de agenţi de poliţie

Testul psihologic s-a dovedit a fi un hop greu de trecut pentru mulţi dintre tinerii sălăjeni care se visau agenţi de poliţie.

Din totalul celor 157 de candidaţi înscrişi la concursul organizat pentru posturile vacante din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, 64 nu fost eliminaţi din competiţie, după ce nu au reuşit să treacă proba psihologică.

Celor 93 care au trecut acest test li se adaugă alţi 63 care au luat proba în primăvara acestui an. După evaluarea dosarelor şi examenul medical, în cursă au rămas 116 aspiranţi la uniforma de poliţist, care vor susţine, în această săptămână, probele sportive. Lista celor admişi poate fi consultată AICI.

Reamintim că pentru a completa deficitul de personal existent, IPJ Sălaj a scos la concurs 19 posturi destinate încadrării directe, din sursă externă, şi un post prin reîncadrare. Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul IPJ Sălaj, 18 din cele 19 posturi de agenţi de ordine publică, ajutor de şef de post, sunt în mediul rural, mai exact în comunele Coşeiu (2), Sărmăşag (2), Dragu (2), Mirşid, Agrij, Românaşi, Treznea, Benesat, Cristolţ, Ileanda, Bănişor, Crasna, Sîg, Camăr şi Ip. În urban este pus la bătaie postul de agent în cadrul Compartimentului siguranţă publică şi patrulare, în Şimleu Silvaniei.

În ceea ce priveşte postul ce va fi ocupat prin reîncadrare din rândul foştilor poliţişti, acesta este vacant în comuna Hida.

Vă mai recomandăm:

Ce rezultate au obţinut candidaţii sălăjeni la concursul de directori de şcoli

Ţară, ţară, vrem ostaşi! Armata recrutează soldaţi şi gradaţi profesionişti pentru unităţile militare din Sălaj

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite