Amenzi de până la 1.000 de lei pentru cei care nu trec pe la mediator înainte de proces. De când intră în vigoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştfen Ştef este mediator în Sălaj FOTO Facebook
Ştfen Ştef este mediator în Sălaj FOTO Facebook

Astăzi, 1 februarie, ar fi trebuit să intre în vigoare noul Cod de Procedură Civilă, însă Guvernul a decis miercuri să amâne, pentru a treia oară, printr-o ordonanţă de urgenţă, aplicarea acestuia, principalul motiv invocat fiind faptul că instanţele de judecată nu ar fi pregătite în acest sens.

Noul Cod de Procedură Civilă ar urma să intre în vigoare peste două săptămâni, mai exact din 15 februarie, după ce, iniţial, ar fi trebuit să se aplice, pe rând, de la 1 iunie 2012, la 1 septembrie 2012, respectiv de la 1 februarie 2013.

Odată cu noua amânare, se decalează şi termenul de la care nu mai poate fi înregistrată la instanţă o cerere de chemare în judecată, fără o trecere prealabilă prin biroul mediatorului, care ar rolul de a informa părţile cu privire la avantajele medierii. Mediatorul Ştefan Ştef, vice-preşedintele Asociaţiei Centrul de Mediere Sălaj, ne-a explicat că, odată cu amânarea aplicării Codului de Procedură Civilă, se modifică şi termenele referitoare la mediere, după cum urmează. Informarea obligatorie privind medierea este obligatorie, în cauzele civile, din 15 februarie, cei care nu respectă această obligaţie fiind pasibili, potrivit art.187 din cod, de sancţiune cu amendă în cuantum cuprins între 100 şi 1.000 de lei. În privinţa cauzelor penale, obigativitatea acestei informări privind mediere se aplică abia în 2014, când este estimată intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Penală.

Potrivit lui Ştef, ordonanţa care amână intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Civilă amână, totodată, până la 1 august 2013, şi aplicarea sancţiunii de inadmisibilitate a cererilor de chemare în judecată în cazul în care nu se face dovada îndeplinirii obligaţiei de informare. Cu alte cuvinte, cei care nu trec pe la mediator pentru a afla date despre avantajele medierii pot să meargă în instanţă cu cererea, însă riscă, în continuare, să fie amendaţi în cunatumul precizat mai sus.

Precizăm că informarea privind medierea este gratuită, iar soluţionarea unui conflict prin mediere se face cu costuri mult mai mici decât găsirea unei soluţii în instanţă. În Sălaj sunt, în acest moment, peste 20 de mediatori, datele lor de contact putând fi luate de pe tabloul montat în holul Tribunalului Sălaj.
 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite