Şimleul a marcat trei goluri în poarta campioanei. Adi Anca: „Ştiu sigur că într-o zi voi antrena CFR-ul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adi Anca a îmbrăcat timp de cinci ani tricoul CFR-ului
Adi Anca a îmbrăcat timp de cinci ani tricoul CFR-ului

CFR Cluj a învins cu scorul de 6-3 echipa de ligă secundă Şimleul Silvaniei, antrenată de fostul idol al tribunelor din Gruia, Adrian Anca. La finalul meciului, acesta a spus că într-o zi va antrena formaţie „vişinie“

CFR Cluj şi-a programat un ultim amical înaintea întâlnirii de vineri, de la Vaslui. Sorin Cârţu a folosit cu preponderenţă jucători care nu intră în calculele sale pentru primul unsprezece, dar elevii săi nu au avut emoţii să treacă de formaţia lui Adi Anca.

Peskovici- Tony, Diogo, Piccolo, Panin- E. Kone, Costa, Anselmo, Veloso- Bastos, Bud  a fost echipa trimisă în teren de Cîrţu. După ce oaspeţii au ratat două ocazii incredibile, odată mingea lovind bara, scorul a fost deschis în cele din urmă de echipa lui Anca, cu o foarfecă a lui Huzuneanu, sub bara lui Peskovici (minutul 26).

Egalarea a venit după doar un minut, de la Veloso, care a şutat puternic pe colţul scurt, de la 22 de metri. Cu câteva minute înainte de pauză, Tony a transformat un penalty obţinut de Bastos şi CFR intra în avantaj la cabine. În partea a doua, Cîrţu i-a trimis în teren pe Stăncioiu, Bjelanovici, Batin şi juniorul Tothănzan.

Şimleuanii au egalat din nou la reluare, după un şut din marginea careului, după o greşeală colectivă a clujenilor. În minutul 58, Bjelanovici a reluaat cu capul în poartă, după un corner de pe partea stângă, iar Piccolo a dus scorul la 4-2 cu un şut din câţiva metri, după ce în prealabil portarul aspeţilor a ieşit pentru a respinge o minge a aceluiaşi Bjelanovici şi şi-a lăsat poarta goală.

Batin a marcat pentru 5-2 de la marginea careului, scăpat singur cu goal-keeperul Silvaniei, pentru ca Hadăr să reducă din diferenţă cu un şut de la 13 metri. Scorul final (6-3), a fost stabilit de Emmanuel Kone, cu un şut la colţul lung.

„De fiecare dată când revin acasă, la Cluj, am nişte emoţii foarte mari. Am fost copleşit de emoţie la acest meci şi era chiar să confund vestiarul şi să intru în cel al CFR-ului. CFR e o echipă bună şi sper să-şi revină cât mai repede. O victorie la Vaslui este obligatorie pentru a avea continuitate. Eu voi antrena CFR-ul într-o zi, ştiu sigur asta. Mă bazez eu pe ceva şi e clar că se va întâmpla asta", a declarat la final Adrian Anca, fostul atacant al CFR-ului.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite