VIDEO 150.000 de dolari investiţi anual pentru un program afterschool. Activităţile prin care elevii descoperă lumea prin experiemente

VIDEO 150.000 de dolari investiţi anual pentru un program afterschool. Activităţile prin care elevii descoperă lumea prin experiemente

Din acest an, programul va fi extins şi la clasa pregătitoare FOTO TenarisSilcotub

Cinci generaţii de copii au absolvit în ultimii ani programul "Şcoală după şcoală" implementat la Zalău graţie unei investiţii private. Din această toamnă, se va extinde pentru a include şi clasa pregătitoare.

Peste 100 copii din clasele I-IV de la Şcoala Gimnazială „Porolissum” din Zalău au absolvit, odată cu finalul anului şcolar, şi o nouă ediţie a programului afterschool „Şcoala după şcoală”, susţinut de TenarisSilcotub. După cinci ediţii, programul a demonstrat că produce schimbări pozitive în dezvoltarea şcolară şi emoţională a copiilor, contribuie la formarea cadrelor didactice şi creşte atractivitatea şcolii, se arată într-un comunicat de presă al companiei. În aceste condiţii, din toamna anului 2019, programul se va adresa şi elevilor din clasa pregătitoare.
„Şcoala după şcoală” îmbină ştiinţele, arta, ajutorul la temele pentru acasă şi sportul într-un program opţional de activităţi variate şi practice, care au loc în fiecare zi după orele normale de curs, în timpul anului şcolar.

TenarisSilcotub finanţează integral acest program, astfel că părinţii şi elevii înscrişi la şcoala Porrolisum beneficiază gratuit de activităţile de educaţie non-formală în care compania investeşte anual peste 150.000 de dolari. „Susţinem programe care produc efecte pe termen lung şi care pot produce o schimbare pozitivă, într-un mod sustenabil, cu impact asupra societăţii în ansamblul ei. Cea mai importantă investiţie pe care o putem face este în viitorul copiilor noştri, cărora programul Şcoala după şcoală le deschide porţi spre lumea ştiinţelor şi le permite să facă descoperiri prin experimentare,” a precizat spune Mihaela Popescu, preşedintele TenarisSilcotub.

Monica Potroacă, mama unuia dintre copiii înscrişi în program, susţine că în cadrul activităţilor, copiii învaţă lucruri foarte diverse, care nu se fac de obicei la şcoală şi de care cei mici sunt impresionaţi. "Faptul că se îmbină ştiinţa, arta şi sportul înseamnă un program variat, care le place celor mici, iar în puţinele ocazii în care nu am putut participa la afterschool, băiatul a fost cel care m-a întrebat când va putea merge din nou!”, mărturiseşte femeia.

Progresele copiilor, remarcate de dascăli

Interesul celor mici faţă de Şcoala după şcoală reiese şi din cifrele de prezenţă; deşi este o activitate opţională, programul a avut o rată de prezenţă de peste 85% pe parcursul anului şcolar încheiat. „Programul foloseşte o metodologie validată la nivel internaţional, iar profesorii care susţin activităţile sunt la rândul lor special pregătiţi, înainte de începerea fiecărui an şcolar. E important ceea ce copiii învaţă, dar e important şi cum învaţă, cum interacţionează cu alţi copii si cum ajung să fie mai pregătiţi pentru viaţă. Prin acest program, ei îşi dezvoltă inclusiv inteligenţa emoţională şi capacitatea de a socializa", explică Natalia Crişan, manager program „Şcoala după şcoală”.

Potrivit cadrelor didactice, existenţa unui program afterschool se simte în rezultatele şcolare, în atitudinea elevilor şi în interesul lor pentru şcoală. "Şcoala Porolissum are deja două generaţii de „absolvenţi” ai acestui program, copii care acum, în învăţământul gimnazial, au o relaţie mult mai bună cu profesorii la clasă – sunt mai dezinvolţi şi mai cooperanţi. Parteneriatul cu TenarisSilcotub a dus şi la creşterea atractivităţii şcolii în sine: tot mai mulţi părinţi vor să îşi înscrie la noi copiii, încă de la clasa pregătitoare, şi a crescut şi numărul cererilor de transfer. La rândul lor, profesorii care susţin aceste activităţi sunt instruiţi, deci se echipează pentru exigenţele învăţământului actual, dobândind abilităţi pe care bineînţeles că le folosesc şi la clasă”, spune Aurelia Pavel, directorul şcolii Porolissum.

Şcoala de vară, o propunere pentru vacanţă

Din acest an, programul va avea o continuare şi pentru perioada de vară: „STEMSylvania – Şcoala de vară TenarisSilcotub” este o invitaţie deschisă elevilor, părinţilor şi profesorilor din Zalău. Cei care s-au înscris în şcoala de vară, respectiv 95 de elevi din ciclul primar şi alţi 45 elevi de gimnaziu, vor aborda alături de profesori marile probleme ale omenirii, încercând să dea propriile răspunsuri la probleme precum asigurarea apei potabile în oraşe, dezvoltarea infrastructurii urbane sau promovarea cetăţeniei active. În acest fel, ei îşi vor dezvolta capacitatea de analiză şi gândire critică, învăţând în acelaşi timp tot mai multe despre lumea în care trăiesc.
Programul Şcoala după şcoală a fost recunoscut ca un model de bune practici la nivel naţional, câştigând locul III în categoria Educaţie la gala CSR Awards 2019.

„Şcoala după şcoală” face parte din iniţiativele prin care TenarisSilcotub susţine educaţia în comunitatea din Zalău, alături de alte proiecte precum Bursele de Merit sau Bursele Tehnice pentru liceeni, programul de orientare şcolară Motivaţi pentru carieră destinat elevilor de gimnaziu, sau programele Liderii Mileniului Trei şi Cluburile ecOprovocarea.

Vă mai recomandăm:

Proiectul care îi încurajează pe liceeni să devină prieteni ai naturii. Cine sunt câştigătorii ecoProvocarea 2019

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: