140 de ani de la Războiul de Independenţă. Cum s-a implicat fiica lui George Pop de Băseşti în campaniile pentru ajutorarea răniţilor
0Purtat între 1877 şi 1878, Războiul de Independenţă a avut drept consecinţă recunoaşterea pe plan internaţional a independenţei României, după patru secole de suzeranitate turcească.
Acum 140 de ani, în zilele de 9 şi 10 mai 1877, pe meleagurile româneşti s-a scris istorie. În Parlamentul României, la interpelarea lui Nicolae Fleva din 9 mai 1877, ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu răspundea în numele Guvernului, printr-un discurs memorabil, în care declara în mod hotărât că ţara dorea să se rupă de orice legătură cu Poarta Otomană: "În starea de rezbel cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi: suntem naţiune de sine stătătoare. […] Aşa dară, d-lor deputaţi nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa reprezentanţei naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă. Încă o dată vă declar, d-lor în numele guvernului, că noi ne privim ca în rezbel cu Poarta, că legăturile noastre cu Poarta sunt rupte, că guvernul va face tot ce va fi cu putinţă ca starea noastră de stat independent şi de sine stătător să fie recunoscută de Europa la viitoarea pace, pe care şi guvern şi d-v şi ţara întreagă o doreşte să o vază cu o oră mai înainte…"
O zi mai târziu, Parlamentul a votat Declaraţia de Independenţă, care a căpătat putere de lege prin semnarea ei de către principele Carol I, de la a cărui venire în ţară se împlineau 11 ani tocmai în acea zi. "Rusia a acceptat independenţa ca un fapt împlinit, Poarta Otomană a acuzat România de <<rebeliune>>, Italia a manifestat simpatie, Prusia, Anglia, Austro-Ungaria anunţând că se vor pronunţa la finele războiului. Independenţa fiind proclamată trebuia consfinţită pe câmpul de luptă şi impusă spre recunoaşterea Europei", precizează istoricul Marin Pop, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.
Solidari cu fraţii de peste Carpaţi
Potrivit acestuia, în timpul războiului, românii sălăjeni s-au solidarizat îndată cu fraţii lor de peste Carpaţi. Astfel, în 13 mai 1877, fruntaşii politici din Sălaj s-au întrunit la Zalău pentru a dezbate problema strângerii de ajutoare pentru răniţii de război. S-a hotărât ca acţiunea să fie împărţită pe trei centre, responsabili fiind desemnaţi protopopul greco-catolic Teodor Pop şi Emilia Pop, soţia juristului Vasile Pop - în Zalău; Maria Barboloviciu, soţia vicarului Silvaniei, Alimpiu Barboloviciu - în Şimleu Silvaniei şi Elena Pop, fiica lui George Pop de Băseşti, în Cehu Silvaniei.
Cu această ocazie au trimis vicarului greco-catolic la Silvaniei, Alimpiu Barboloviciu, următoarea scrisoare:
"Reverisime Domnule Vicariu Episcopesc! Evenimentele în orientul Europei, cari siliră şi pe România să îmbrace faţă de războiu şi să-şi sacrifice viaţa şi averea fiilor săi pentru apărarea vetrei strămoşeşti, ne impun atât din punctul de vedere al umanităţii, cât şi din al legăturei de sânge, în care suntem cu fraţii noştri cei dincolo de Carpaţi, imperios, ca să facem şi noi ceva pentru alinarea durerilor fraţilor noştri răniţi sau lipsiţi de averea lor prin furia zeului Marte. Iniţiativa acestei opere frumoase şi umane compete per excellentiam clerului român, care nici când nu s-a retras, când a avut să sacrifice osteneală sau avere întru alinarea durerilor şi uşurarea sarcinilor omenimei suferitoare; dreptceea subscrişii ne adresăm cu toată încrederea Reverendissimei Domniei Voastre, ca să binevoiţi a face dispoziţiunile de lipsă la toate protopopiatele Silvaniei pentru sucurgerea fraţilor noştri suferinzi de rane sau de cele de lipsă spre susţinerea vieţei – cu avere sau mijloace (scame) de vindecat ranele. Suntem convinşi că, Reverendissima Domnia Voastră veţi îmbrăţişa această cauză sacră cu tot zelul, ce Vă caracterizează atât ca pe locţinătoriu al arhiereului eclesiei noastre, cât şi ca pe român şi că la apelul Reverendissimei Domniei Voastre atât clerul cât şi credincioşii conduşi de acelaşi zel vor grăbi cu bucurie cu dinarul lor la altarul umanităţii şi naţiunei. Dee ceriul, ca acest pas al nostru şi nizuinţele Reverendissimei Domniei Voastre să deschidă izvoarele bogate de mângăere şi vindecare pentru fraţii noştri suferinzi!"
În zilele ce au urmat, protopopul greco-catolic Teodor Pop a pus bazele, în propria locuinţă, a Centrului de colectare din Zalău. Cu toată opoziţia autorităţilor austro-ungare, a reuşit să adune ajutoare băneşti de 89 florini şi 69 lei valută 1877, pe care i-a trimis la Centrul de colectare din Sibiu, acolo unde se centralizau donaţiile din toată Transilvania.
Atelier de scame, în casa părintească
Printre sălăjenii implicaţi în acţiunile umanitare s-a numărat şi Elena Pop, fiica lui George Pop de Băseşti. "Avea doar 15 ani când, aflată în vacanţă la Băseşti, a început o campanie de strângere de fonduri materiale şi financiare. Sub îndrumarea tatălui său, dând dovadă de curaj şi patriotism, ea a cutreierat satele din zona Băseştiului şi a reuşit să adune suma de 193,60 florini şi 23 lei, care au fost trimişi Iuditei Măcelariu, conducătoarea Centrului de colectare din Sibiu. De aici ajutoarele erau expediate Societăţii de Cruce Roşie din Bucureşti", explică istoricul sălăjean. În paralel, mai spune el, adolescenta a organizat în casa părintească un atelier de preparat scame (fire destrămate dintr-o pânză uzată, scămoşate şi folosite la pansamente, în loc de vată sau de tifon - n.n.), care erau folosite la îngrijirea soldaţilor răniţi pe front. Împreună cu 16 tinere din Băseşti, a reuşit ca în doar câteva săptămâni să realizeze aproape 13 kg de scamă, trimisă mai apoi la Sibiu.
Apreciată de George Bariţiu
În 5 decembrie 1878, George Bariţiu îi scria din Sibiu, prietenului şi colaboratorului său, George Pop de Băseşti, că o consideră pe Elena Pop "întocmai cu fiicele mele" şi "de aceea îi trimit unicul exemplar de fotografie pe care-l mai aveam dela 1864". De asemenea, îl întreabă dacă poate să treacă numele tinerei pe lista celor 12-15 românce din Ardeal, care urmau să fie decorate cu ordinul „Crucea Elisabeta”, înfiinţat de regina Elisabeta a României, în timpul Războiului de Independenţă.
Răspunsul vine în 13 decembrie 1878, în a doua parte a scrisorii fiind inserate rândurile semnate de fiica lui, în care aceasta îi mulţumeşte lui Bariţiu pentru faptul că a fost decorată cu prestigiosul ordin:
„Eu, fraţii şi surorile mele române din Sălagiu, atunci când aduserăm micul nostru ajutor pentru fraţii noştri luptători pe câmpul onoarei neamului (am) aflat şi găsit remuneraţiunea perfectă în faptul că fraţii noştrii prin lupta lor eroică şi admirată de toată lumea, au dezgropat din fundul mormântului vechea virtute a eroismului antic roman, la care fapt aşa de mult a contribuit prea îndurata şi adevărata Mumă a tuturor românilor, augusta doamna Elisabetha, prin admirabila sa bunătate, încuragiare şi îngrigire a fraţilor noştri răniţi pe câmpul luptei. Cu toate aceste, dacă prea onorat d-voastră şi cei competenţi vă aduceţi aminte de neînsemnata mea persoană, eu mă dechiar: că primesc decoraţiunea cu prea umilită mulţumită şi devotament, nu ca recompensă pentru mine, fraţii şi surorile mele, ci ca una suvenire şi ca un simbol scump pentru mine, fraţii şi surorile mele de aice, de la augusta doamnă Elisabetha; pe care bunul Dumnezeu, întru mărirea gintei române, şi ca să poată şi în viitor exercita faptele umane, efluxul celei mai nobile inime - la mulţi ani să o trăiască".
Şi-a primit decoraţia în luna septembrie a anului următor, de la vicarul Barboloviciu, cu ocazia sfinţirii casei lui George Pop de Băseşti.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
