VIDEO Magistraţii bârlădeni au decis: Afaceristul care a violat o elevă eminentă, lăsat în libertate. Aroganţa tatălui: „Dacă aveţi bani, pozaţi-ne“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Spiridon a scăpat de arestul preventiv, deocamdată
Andrei Spiridon a scăpat de arestul preventiv, deocamdată

Propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad a fost respinsă de judecători, iar Andrei Spiridon (29 ani), individul care a violat cu bestialitate o adolescentă, a rămas în libertate

Rejudecarea cauzei s-a sfârşit vineri, la ora 17, cu un deznodământ neaşteptat, cererea de arestare preventivă pentru viol fiind respinsă.

Procurorii au formulat recurs şi este posibil ca zilele următoare să asistăm la o nouă răsturnare de situaţie. Recursul se va judeca la instanţa superioară, la Tribunalul Vaslui, şi nu de puţine ori s-a întâmplat ca inculpaţi lăsaţi în libertate de judecătorii bârlădeni să ajungă după gratii la judecarea recursului.

"Dacă aveţi bani, fotografiaţi-ne"

Andrei Spiridon a petrecut toată ziua la Judecătoria Bârlad, fiind însoţit de tatăl său dar şi de mai mulţi prieteni care l-au susţinut cu înfocare, aruncând vina asupra copilei abuzate. Episodul Văleni, unde victima era considerată vinovată, fiind ca tras la indigo. Mai mult, familia inculpatului a încercat să intimideze reporterul "Adevărul".

"Dacă aveţi bani, pozaţi-ne", a spus Mircea Spiridon, tatăl inculpatului, un afacerist prosper din oraş, deţinătorul Şcolii de şoferi "RAY11". Ulterior a încercat să dreagă busuiocul, spunând că este afectat de cele întâmplate.

Victima era virgină

Decizia judecătorilor este surprinzătoare având în vedere că din certificatul medico-legal reiese clar că eleva a fost supusă abuzului sexual, cu atât mai mult cu cât aceasta prezenta deflorare recentă. Vânătăile şi leziunile de la nivelul corpului indicau clar că aceasta s-a luptat cu bărbatul şi a încercat să i se opună.

Acordul de mediere semnat în seara de joi, 7 ianuarie, a fost pus sub semnul întrebării de anchetatori care au considerat că minora a fost constrânsă să renunţe la acuzaţii prin prezentarea dezavantajelor.

"Victima se prezintă cu elemente depresive, cu perturbare afectiv-emoţională, cu încărcătură negativă evidenţiată prin tristeţe, durere emoţională, episoade de plânset, insomnie. În concluzie, sunt toate elementele clinice specifice sindromului copilului abuzat sexual. Adolescenta este inclusă în program de consiliere psihologică", a spus, pentru "Adevărul", Ionel Brătianu, psiholog în cadrul DGASPC Vaslui.

Victima, o elevă eminentă cu rezultate excepţionale la învăţătură, a fost agăţată de Andrei Spiridon într-un club. Era în seara de Crăciun. Acesta s-a oferit să o conducă acasă numai că dus-o pe un câmp, la un kilometru distanţă de oraş, şi a violat-o. Imediat ce a ajuns casă, fata i-a povestit mamei şi buncii ce a păţit şi imediat au depus plângere la Poliţia Bârlad. După două spătămâni în care a dat zeci de declaraţii, a fost la evalurăi medicale şi psihologice, la reconstituirea infracţiunii, Andrei Spiridon a fost reţinut pentru 24 de ore. Pe 7 ianuarie, când i-a expirat mandatul, a reuşit să încheie acord de mediere cu victima. Chiar avocatul din oficiu al fetei i-a expus dezavantajele unui proces penal.

Citeşte şi:

UPDATE Lovitură de teatru în cazul designerul acuzat că a violat o olimpică. Magistraţii rejudecă cererea de arestare

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite