VIDEO Răfuielile clanurilor de romi, transmise live pe Facebook. Poliţiştii, acuzaţi că nu intervin, aşteptând întăriri: „Îşi iau gâturile pe aicea şi Poliţia stă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
romi

Un martor a transmis live pe Facebook răfuielile clanurilor de romi din Murgeni, iar în imagini se observă mai mulţi poliţişti şi jandarmi care stau la câteva zeci de metri distanţă de romii care se bat pe stradă.

Zeci de romi au ieşit joi după-amiază pe stradă în cartierul Bedreaga din oraşul Murgeni, din judeţul Vaslui, dându-se lupte între membrii clanului Sandu şi Murui. 

Un martor a transmis live pe Facebook, filmând de la distanţă, la intrarea în cartierul ţigănesc. În timp ce în cartier romii se bat şi aruncă cu pietre unii în ceilalţi mai mulţi poliţişti şi jandarmi stau în mijlocul străzii în zona ce delimitează oraşul de cartierul romilor. 

Martorul care filmează, comentează afirmând că în timp ce „la vale, oamenii îşi iau gâtul”, „Poliţia Română stă”. Cel mai probabil, imaginile sunt realizate la începutul scandalului, când evenimentul a fost raportat, iar forţele de ordine locale aşteptau întăriri de la Vaslui.

„Aceasta este Poliţia din România. Oamenii se bat, se omoară în faţa lor. Lumea se omoară îşi iau gâturile pe aicea şi Poliţia Română doar stă. Daţi share să vadă toată lumea în ce ţară trăim”, afirmă persoana în timp ce filmează pe de o parte poliţiştii, iar pe de altă parte, pe romii agitaţi pe străzi.

La un moment dat, în zonă ajunge un echipaj de Ambulanţă şi de Poliţie, însă maşinile se opresc la intrarea în cartier şi nu înaintează. Pe filmare se aud voci care solicită ca maşina să coboare în zona de conflict. Însă, unul dintre membrii forţelor de intervenţie, căruia o femeie îi cere „să coboare la vale”, îi spune că „are doi copii acasă”.

În imagini, se observă că numărul forţelor de ordine este net inferior  persoanelor filmate pe stradă, în plan îndepărtat.

Romii din Murgeni sunt recunoscuţi pentru violenţa şi scandalurile de stradă, ultimul eveniment de anvergură având loc în noaptea de 3/4 iunie, anul curent. La fel ca atunci, şi astăzi, unul dintre membrii clanurilor a intrat cu maşina intenţionat într-un grup de persoane. După evenimentele de la începutul lunii iunie, oraşul Murgeni a fost declarată zonă specială de siguranţă, iar procurorii au reţinut mai multe persoane, din ambele clanuri, fiind în lucru un dosar penal pentru "tulburarea ordinii şi liniştii publice", "lovire sau alte violenţe", "uz de armă fără drept" şi "distrugere".

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui au precizat că în această după amiază, la Murgeni au fost direcţionate mai multe foţe de ordine din cadrul Trupelor Speciale şi Jandarmerie.

În prezent, IPJ Vaslui se află într-o situaţie ingrată, inspectorul şef şi adjunctul acestuia fiind demişi în urmă cu o săptămână, după ce cel din urmă s-a prezentat la serviciu, deşi trebuia să fie în izolare, ulterior fiind confirmat cu COVID-19. Până în prezent, la comanda IPJ nu a fost numit nimeni, conducerea fiind asigurată de cel de-al doilea adjunct, un ofiţer din Vâlcea, detaşat în Vaslui în luna februarie. 

 IPJ Vaslui: „În data de 13 august a.c., ora 17:35, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că, pe raza oraşului Murgeni, judeţul Vaslui, mai multe persoane s-au adunat pe o stradă din zona centrală a oraşului, tulburând ordinea şi liniştea publică. La faţa locului au intervenit imediat poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii locali şi, suplimentar, au fost dirijate în zonă echipaje de poliţie, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vaslui, care au restabilit ordinea şi liniştea publică.  În urma derulării evenimentului, nici o persoană nu a fost vătămată.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de "tulburarea ordinii şi liniştii publice" şi "distrugere".  Ancheta este în curs de desfăşurare, fiind efectuate cercetări şi audieri în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a tuturor persoanelor implicate în eveniment”.

Două autoturisme şi geamurile mai multor case au fost distruse în urma scandalului. O persoană a primit îngrijiri medicale la faţa locului, însă a refuzat transportul la spital.  Din primele informaţii, membrii clanului Murui ar tăbărât pe clanul rival, supăraţi pe declaraţiile reclamaţiile depuse la Poliţie în urma conflictului anterior. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite