VIDEO Fostul episcop al Huşilor, în sutană la arest. „Nu se aştepta la aşa ceva, consideră că este un mare abuz”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul episcop al Huşilor a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Iaşi, procurorii urmând, cel mai probabil, să solicite arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Corneliu Bârlădeanu este primul înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, reţinut de procurori pentru infracţiuni la viaţa sexuală. Potrivit avocatului Liviu Bran, cel care îl reprezintă pe fostul episcop de Huşi, decizia reţinerii pentru 24 de ore a fost una care l-a luat prin surprindere pe Corneliu Bârlădeanu. 

După ce i s-a adus la cunoştinţă decizia reţinerii, fostul episcop de Huşi, escortat de poliţişti, a părăsit sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi fără cătuşe, fiind condus în arestul IPJ Iaşi.

„Spre surprinderea noastră, presfinţitul Corneliu a fost reţinut pentru 24 de ore. Dumnealui consideră că este nevinovat, urmează să vedem dacă se face propunere pentru arestare preventivă, probabil în cursul zilei de mâine. Se consideră nevinovat şi că este un mare abuz, asta este părerea domniei sale. Nu se aştepta la aşa ceva. Infracţiunea pentru care este cercetat în acest moment este agresiune sexuală”, a declarat avocatul Liviu Bran.

Sursă video: BZI.ro 

Al doilea inculpat în dosar, Sebastian Jitaru, fostul arhimandrit al Episcopiei Huşilor, este audiat la această oră de către procurori. Jitaru a fost condamnat la trei ani şi şase luni închisoare în dosarul de şantaj în care Corneliu Bârlădeanu a avut calitate de persoană vătămată. Îşi ispăşeşte pedeapsa în Penitenciarul Vaslui, alături de ceilalţi doi preoţi condamnaţi pentru şantaj. Cu toţii sunt la finalul executării pedepsei, pregătindu-se pentru eliberarea condiţionată.

Abuzurile lui Bârlădeanu, ignorate de autorităţi ani la rând

Punerea sub acuzare a fostului episcop de Huşi şi reţinerea acestuia a fost luată de acelaşi procuror care, iniţial hotărâse clasarea dosarului întocmit în urma unei plângeri formulate de o persoană din judeţul Neamţ. Plângerea a fost formulată la scurt timp după izbucnirea scandalului sexual de la Episcopia Huşilor. 

Deşi a negat cu vehemenţă veridicitatea imaginilor apărute în spaţiu public, în care apărea în ipostaze intime, alături de un bărbat, în judeţul Vaslui, în rândul preoţilor, era de notorietate că episcopul Bârlădeanu avea relaţii nefireşti cu elevii Seminarului Teologic, acolo unde el era profesor.

Despre desfrâurile lui Bârlădeanu a vorbit, pe larg, fosta pedagogă a seminarului din Huşi, Didina Brănici. Femeia a intrat în dizgraţia episcopului şi a conducerii seminarului după ce a descoperit şi reclamat Mitropoliei, Patriarhiei şi Ministerului Educaţiei orgiile de la seminar care îi aveau protagonişti pe seminarişti şi clericii de la Episcopia Huşilor. Extrem de riguroasă, a păstrat, în paralel, pe lângă documentele oficiale, caiete proprii, situaţia elevilor seminarişti, atât în ce priveşte prezenţa, cât şi abaterile de la normele morale.

Toate plângerile făcute de fosta pedagogă au fost clasate de cei care aveau obligaţia morală şi legală să facă lumină în acest caz.

Lumina a venit în urma unei ample anchete jurnalistice. După mai multe luni de documentare, jurnaliştii de la platforma „Să fie lumină” au descoperit mai mulţi seminarişti care au relatat despre abuzurile sexuale la care erau supuşi de Sebastian Jitaru şi Corneliu Bârlădeanu. Urmare a acestor dezvăluiri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a solicitat redeschiderea anchetei. 

Mai puteţi citi:

Episcopul Huşilor, şantajat de trei preoţi cu o înregistrare scandaloasă. Înaltul prelat ar fi fost filmat în ipostaze pornografice

„Spotlight” moldovenesc. Filmarea păcătoasă pentru care un şef al Bisericii a purtat microfoane sub sutană

Descoperire scandaloasă în dosarul „sexgate în sutană“: episcopul Huşilor, filmat alături de un bărbat în ipostaze pornografice. Cine apare alături de prelat

Evoluţia fulminantă şi prăbuşirea ruşinoasă a celui mai tânăr episcop din BOR. Expertiza cu care Bârlădeanu ar fi vrut să se salveze

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite