VIDEO După cormorani, ministrul Daea are de rezolvat o nouă problemă: mistreţii din Vaslui. „Merg în gaşcă de câte 30-40-50 de porci. Nu se mai poate!“

VIDEO După cormorani, ministrul
Daea are de rezolvat o nouă problemă: mistreţii din Vaslui. „Merg în gaşcă de câte
30-40-50 de porci. Nu se mai poate!“

Petre Daea, alături de Sorin Pintea şi Viorica Dăncilă, la Vaslui

Prezent la Vaslui, alături de premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a participat la o întâlnire cu primarii din judeţ. Aceştia din urmă au prezentat oficialităţilor o serie de probleme cu care se confruntă vasluienii de la sate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primul primar care a luat cuvântul la întâlnirea cu oficialităţile sosite la Vaslui a fost Benone Pletea, edilul de la Ibăneşti, cunoscut opiniei publice drept ”primarul-copiuţă”. 

În 2008, primar fiind, a fost dat afară din examenul de bacalaureat pentru fraudă. Edilul, atunci în vârstă de 40 de ani, a fost prins copiind chiar de un fost coleg de partid, care l-a dat afară din sală imediat ce i-a descoperit fiţuicile în buzunar. 

Cu un an înainte, în 2007, Benone Pletea fusese condamnat  la un an de închisoare cu suspendare, după ce a depus la Inspectoratul Teritorial de Muncă o diplomă care atesta că ar fi absolvent al Academiei de Studii Economice, în condiţiile în care el avea doar zece clase. Ajuns primar în 2000 din partea PRM, Benone Pletea a trecut la PDL, apoi la PNL şi, în final, la PSD, al cărui membru este şi în prezent.

Primarul Benone Pletea, a solicitat marţi seara ministrului Agriculturii să rezolve una dintre problemele grave cu care se confruntă ţăranii din zona Ibăneşti: porcii mistreţi, care le distrug culturile. Pletea a solicitat oficialităţilor să-i mute pe oameni în alte zone ale ţării, dacă nu reuşesc să rezolve problema mistreţilor. 

Edilul a invocat că numărul de porci mistreţi a crescut alarmant şi a invocat că oamenii vor ajunge să nu mai cultive nimic în câţiva ani, deoarece mistreţii le distrug totul.

”Nu se mai poate! Au crescut într-un număr aşa de mare,  încât merg în gaşcă de câte 30-40-50 de porci. Şi vă spun sincer, dacă vreţi vă facem şi filmări”, a precizat primarul Benone Pletea oficialităţilor.

 

Edilul de Ibăneşti a mai solicitat ministrului Agriculturii să redeclare comuna pe care o conduce zonă defavorizată, având în vedere relieful din zonă. Comuna Ibăneşti a fost declarată zonă defavorizată până în anul 2010, locuitorii beneficiind de o serie de facilităţi.

 

Ministrul Agriculturii l-a asigurat că problema mistreţilor din zonă este ”caz rezolvat”, că se vor lua măsuri pentru diminuarea numărului de mistreţi, astfel încât culturile oamenilor să nu fie distruse. Petre Daea a fost completat de premierul Viorica Dăncilă, care a precizat că Legea Vânătorii, care reglementa şi problema mistreţilor, a fost întoarsă în Parlament de către preşedintele Klaus Iohannis.

 

La sfârşitul lunii ianuarie, ministrul român a provocat stupoare în Comisia de Pescuit a Parlamentului European când a afirmat că în ţara noastră cormoranii înoată în piscine.

În privinţa ”zonei defavorizate”, ministrul a precizat că şi această problema are rezolvare, dar în 2021.

La sfârşitul lunii ianuarie, ministrul Agriculturii a provocat stupoare în Comisia de Pescuit a Parlamentului European când a afirmat că în ţara noastră cormoranii înoată în piscine.
Petre Daea a explicat atunci de ce a declarat război cormoranului şi ce are de gând să facă mai departe.

"300.000 de tone de peşte se pierd în Uniunea Europeană datorită cormoranului. În România se pierde o cantitate triplă faţă de cantitatea pe care o mai pot scoate pescarii din lacurile pe care le administrează. Într-un cuvânt, mănâncă de trei ori mai mult cormoranii decât obţin pescarii în acvacultură şi am luat măsura foarte clară să ne aliniem şi noi exerciţiului pe care-l fac alte ţări, comportamentului pe care-l au alte ţări, anume acela de a regla efectivele de animale, de păsări şi facem acest lucru", a spus Petre Daea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: