Vicii care l-au ucis pe autorul piesei „Take, Ianke şi Cadâr”. Maestrul Radu Beligan, ucenicul dramaturgului, a scris despre aceste lucruri
0
Victor Ion Popa, figură marcantă a dramaturgiei româneşti, a încetat prematur din viaţă din cauza viciilor. Maestrul Radul Beligan a scris despre el şi despre slăbiciunile sale într-un volum
Victor Ion Popa, autorul celebrei piese de teatru “Take, Ianke şi Cadîr”, s-a născut la 29 iulie 1895, în Călmăţui, Comuna Griviţa, Judeţul Tutova. A trăit puţin, doar 51 de ani, dar viaţa lui scurtă a fost compensată de faptul că a fost înzestrat cu toate darurile: publicist, romancier, dramaturg, scenograf, caricaturist, regizor, director de teatre, mare animator şi profesor la Conservator. S-a stins din viaţă pe 30 martie 1946 la Bucureşti, răpus prematur de viciile sale.
Maestrul Radu Beligan, care a fost unul dintre ucenicii săi, îşi aminteşte cu mare bucurie de V. I. Popa. De altfel, acesta îşi începe volumul “Note de insomniac” printr-o însemnare din 16 iulie 1938. Pe când era încă elev la Conservator şi se afla în localitatea Brad, la părinţi, a primit o telegramă: „Veniţi neapărat la Bucureşti duminică dimineaţă, angajament! Victor Ion Popa”.
“Mă consider şi eu un actor fericit, pentru că l-am cunoscut bine, mi-a îndrumat paşii spre teatru […] Eram prin anul al doilea de Conservator când a cerut directoarei Teatrului Mic, Eugenia Zaharia, să mă angajeze pentru spectacolul Femeia în floare, de Denys Amiel. Mi-aduc aminte de acele repetiţii, cum nu mai întâlnisem pe atunci. Ştia să creeze o atmosferă caldă, prietenească, fără ţipete şi urlete, nu era niciodată panicard. Parcă te lua de mână şi te conducea la întâlnirea cu rolul […] Vorbea încet, aproape şoptit. Avea o figură prelungă, fruntea înaltă şi părul vâlvoi, gura mică, pe care o tot ţuguia formând un fel de cireaşă, cum se rujează unele bătrâne ca să devină sexy. Figura emana blândeţe, ochii pătrunzători erau ajutaţi de un zâmbet şăgalnic. În timpul repetiţiei avea o măsuţă pe care trona o „stacană” de cafea de la Cofetăria Nestor, de jos, şi alături două-trei pachete de ţigări; prietenii glumeau spunând că face economie de chibrituri şi d-aia aprinde ţigară de la ţigară”, Radu Beligan, "Note de insomniac"
În 1946, la 30 martie, Victor Ion Popa (foto dreapta) a fost răpus de boală. Trei factori au contribuit la acest deznodământ: surmenajul excesiv, abuzul de cafea şi, mai ales, tutunul.
“Pentru noi însă, pentru posteritate, el a rămas marele om de teatru VICTOR ION POPA”, spune Teodora Spînu, secretar literar al Teatrului “V. I. Popa” Bârlad.
Piesa “Tache, Ianke şi Cadâr”, a fost reprezentată pentru prima dată la teatrul “Maria Ventura”, în direcţia de scenă a lui Victor Ion Popa, în seara de 25 martie 1932, cu următoarea distribuţie: Tache – Al. Giugaru, Ianke – G. Timică, Cadâr – Ion Sârbul, Ilie – Jules Cazaban, Ionel – Mihai Popescu, Ana – Maria Mohor, Safta – Silvia Dumitrescu.
V. I. Popa a fost chemat şi numit director al Teatrului Naţional din Cernăuţi, în anul 1927. Plin de energie, pasionat de teatru, strânge în jurul său un colectiv tânăr şi talentat, în frunte cu Jules Cazaban, Tudor Călin, Ilie Cernea, Getta Kernbach şi Grigore Vasiliu, extraordinarul Birlic.
Alcătuieşte un repertoriu valoros din piesele Pygmalion, Unchiul Vania, O noapte furtunoasă, Apus de soare, Azilul de noapte şi multe altele. Înfiinţează, pe lângă teatrul cel mare, un teatru pentru copii şi tineret, unde pune în scenă mai multe piese.
P.S. Material realizat cu sprijinul Teodorei Spînu, secretar literar al Teatrului din Bârlad
Citeşte şi:
Românul, evreul şi turcul, eroii principali din piesa de teatru care a făcut deliciul publicului spectator vreme de opt decenii, au fost inspiraţi din realitate. După aproape un secol de la dispariţia legendarilor eroi, nepotul românului luat model pentru Take, Mircea Bizim, povesteşte despre acesta
Se încarcă comentariile...
