Vicepremierul Liviu Dragnea: „Cei 200 de cetăţeni din Pungeşti pun presiune pe 20 de milioane de români“

Vicepremierul Liviu Dragnea: „Cei 200 de cetăţeni din Pungeşti pun presiune pe 20 de milioane de români“

Liviu Dragnea nu este de acord cu protestele de la Pungeşti FOTO: Mediafax

Invitat la emisiunea „După 20 de ani“, difuzată ieri la ProTV, vicepremierul Liviu Dragnea a spus clar că nu este de acord cu protestele oamenilor din Pugeşti, deoarece aceştia „pun presiune pe 20 de milioane de români“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dragnea a spus că în spatele celor 200 de oameni de la Pungeşti sunt preotul din sta şi câţiva reprezentanţi ai unor ONG-uri, care îi mint pe localnici. „Ar putea să vină venituri din pământ, dar nu le lasă oamenii din Pungeşti. Cei 200 de oameni nu lasă pe ceilalţi 20 de milioane să ne dezvoltăm. Câteva sute de oameni, pe care nu-i condamn, care sunt minţiţi, încearcă să blocheze accesul statului român la dezvoltare, inclusiv pentru ei“, a declarat ministul Dragnea.

Întrebat cine îi minte pe acei oameni, Dragnea a răspuns: „Păi preotul din sat, alţi oameni de la diferite ONG-uri din Vaslui, din Bârlad, de acolo din zonă".
 
El a adăugat că autorităţile locale au relatat, de asemenea, despre diverşi tineri care vin din zone care nu au nicio legătură cu Vasluiul sau Pungeştiul.
 
Potrivit lui Dragnea, decizia privind gazele de şist ar trebui luată printr-un dialog preşedinte-premier-Guvern, în folosul ţării, lăsând la o parte toate divergenţele.

Citeşte şi:

Prefectura Vaslui a pierdut în instanţă procesele cu trei consilii locale care au interzis explorarea gazelor de şist

Localnicii din Pungeşti au depus o plângere penală împotriva primarului din comună

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările