Vasluiul, inclus pe harta Turului Ciclist al României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traseul turului ciclist al României 2012 Ediţia a 49-a (2 - 9 iunie 2012)
Traseul turului ciclist al României 2012 Ediţia a 49-a (2 - 9 iunie 2012)

Judeţul Vaslui a fost introdus, anul acesta, pe harta Turului Ciclist al României, iar caravana va ajunge în această după-amiază pe aceste meleaguri, urmând ca în jurul orei 17:00 să facă oprirea în municipiul reşedinţă de judeţ.

Turul Ciclist al României a debutat pe pe 2 iunie şi se va încheia pe data de 9 iunie. Organizatorii au decis ca etapa cu numărul 3 a acestei competiţii să tranziteze şi judeţul Vaslui, în zilele de 3 li 4 iunie.

Înscris din nou în calendarul Uniunii Internaţionale de Ciclism (UCI), cum de altfel s-a întâmplat şi în precedenţii trei ani, Turul României promite o întrecere palpitantă din mai multe motive. În primul rând, traseul ales pentru ediţia cu numărul 49 se anunţă a fi interesant.

Spre deosebire de anii trecuţi, când caravana ajungea de regulă la Bâlea Lac sau Cascadă, în funcţie de vreme, urmând Transfăgărăşanul, de data aceasta va fi parcursă o parte din Transalpină, şoseaua de la noi care ajunge la cea mai mare altitudine. Practic etapa de vineri, 8 iunie, se va încheia cu o căţărare, la ieşirea din Rânca, sosirea fiind programată la 2.094 m.

Va fi, fără îndoială, proba de foc la care vor fi supuşi participanţii, dar nu şi singura, ei având alte două treceri ale Carpaţilor. Prima între Poiana Largului şi Tg. Mureş (miercuri, 6 iunie / 168 km), a doua între Agnita şi Rm. Vâlcea, prin Defileul Oltului (joi, 7 iunie / 156 km).

Andrei Nechita se va afla la start

Printre rutierii care au luat startul în „Mica Buclă", sâmbătă, la Constanţa, se numără şi Andrei Nechita. Câştigător al ediţiei de anul trecut, rutierul originar din Bârlad va concura pentru echipa României, el fiind de altfel şi singurul român care va participa la Jocurile Olimpice de la Londra în probele pe şosea. Legitimat la Generali Balla Videa Coppi Gazzera - trăieşte de ani buni în Italia, la Quinto di Treviso - Nechita va avea ocazia să se pregătească pentru dificila competiţie din luna august. El a ocupat locul 3 la o competiţie de şosea desfăşurată recent în Turcia.

info
image

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite