Vasluiul, a doua capitală a Moldovei
0
Vasluiul este un judeţ al cărui istorie este una cu suişuri şi coborâşuri, cu momente de glorie şi lungi perioade de anonimat.
Vasluiul se înscrie într-un peisaj dominat de o accentuată alternanţă deal-vale, considerată de Lucian Blaga drept esenţială pentru definirea spaţiului românesc, a spaţiului mioritic.
La început a fost neoliticul, conturat de albiile Bârladului şi Vasluieţului, acolo unde mai târziu se vor înîlţa Curţile Domneşti. De altfel, în aproprierea municipiului Vaslui, la Poieneşti, există un important sit arheologic de unde s-a stabilit o cultură a carpilor şi una a bastarnilor, primii germanici ajunşi pe teritoriul României.
În perioada mileniului neclarităţilor, pe actualul teritoriu al Vasluiului, pe lângă populaţia românească, s-au stabilit şi elemente slave. După distinsul lingvist Alexandru Philippide, originea denumirii „Vaslui“ este o dobândire de origine cumană. Există, desigur, şi alte ipoteze, dar cea a lui Philippide e considerată a fi cea mai aproape de adevăr. Rădăcina „vas“ ar însemna „zonă împădurită“, deci Vasluiul însemna pentru cumani „râul care curge între păduri“. Putem gândi, în concluzie, la o formaţie statală cumano-română care ar fi existat până la marea invazie tătară din 1241.
Atestarea în scris a denumirii „Vaslui“ este mai târzie. Plecând de la o însemnare a călătorului polonez Macije Strykowsci, Gheorghe Ghibănescu a considerat că Vasluiul este atestat în 1375. Este vorba, însă, de o falsă interpretare demonstrată de mai mulţi istorici păstrată, din păcate, în unele documente oficiale, inclusiv pe o placă de marmură la intrarea în instituţia Consiliului Judeţean.
În 1423, în sfatul lui Alexandru cel Bun, apare boierul Şorbea de la Vaslui, dar nu se ştie dacă este vorba de ţinutul sau de oraşul Vaslui. Cea mai sigură atestare este cea din 1435, din scrisoarea domnitorului Iliaş către regele Cazimir al Poloniei, în care spune că s-a împăcat cu fratele său Ştefan. Practic, acum începe prima perioadă de glorie a Vasluiului.
Din 1435, în Moldova se instituie un condominium, iar ţara va avea doi domnitori, Iliaş şi Ştefan al II-lea, şi două capitale, Suceava şi Vaslui, situaţie care va dura până în 1442. Ştefan al II-lea, pornind de la construcţia mai veche a lui Alexandru cel Bun, ridică la Vaslui o Curte Domnească, rivalizând cu cea de la Suceava şi de la Vaslui va guverna Ţara de Jos a Moldovei.
Importanţa Vasluiului se va permanentiza prin faptul că Ştefan cel Mare va considera această localitate drept a doua capitală a sa. De aici va diviza apărarea ţării, Vasluiul permiţându-i să urmărească îndeaproape mişcările turcilor, tăratilor şi muntenilor.
Bătălia de la Vaslui a fost gândită de Ştefan cel Mare într-o zonă pe care o cunoştea cel mai bine.
După Ştefan cel Mare, Vasluiul îşi mai păstrează un timp importanţa, apoi este tot mai neglijat. Vasile Lupu ia o hotărâre care ar putea fi consideratî drept ocrotire a patrimoniului. Astfel, interzice să mai fie folosită piatra de la ruine pentru alte construcţii, deoarece, spune el, „necistim lucrul strămoşilor“.
De-a lungul timpului care urmează, pentru Vaslui nu se vor mai semnala decât procese legate de moşia târgului, acordată de Ştefan cel Mare şi cotropită de cei din familia Ghica, prin reprezentanta lor Natalia Ghica.
Vasluiul a mai dat oameni politici importanţi în secolele 19 şi 20, între care trei prim-miniştri ai României, Theodor Rosetti, Petre Carp şi G.G. Mironescu.
Se mai vorbeşte de Vaslui la 1877, când batalionul vasluian al Regimentului 13 Dorobanţi se acoperă de glorie la Griviţa, în rândurile sale aflându-se Constantin Ţurcanu, devenit în literatură Peneş Curcanu.
Mai târziu ne putem mândri doar cu personalităţi din diferite domenii, de la Emil Racoviţă la Constantin Tănase.
După 1968, devenit reşedinţă de judeţ, Vasluiul cunoaşte o adevărată revoluţie industrială, din care, după mai bine de 21 de ani, nu a rămas mai nimic.
Dacă în secolul 17 călătorii străini contemplau ruinele glorioase ale Curţii Domneşti, acum, contemplăm ruinele fără glorie ale fabricilor şi uzinelor vasluiene.
Un permanent motiv de discuţie şi de nemulţumire în actualul judeţ Vaslui este însăşi titulatura de „reşedinţă de judeţ“ primită în detrimentul Bârladului, oraş cu o importanţă culturală - şi întrecut, şi în prezent – şi administrativă – în trecutul recent – mult mai mare. De altfel, bârlădenii nu au ezitat niciodată să îşi exprime nemulţumirile legate de această nedreptate istorică dorind să redea oraşului lor strălucirea de odinioară, chiar dacă acest lucru ar însemna dispariţia judeţului Vaslui de pe harta ţării.
Material realizat cu sprijinul profesorului Dan Ravaru, autor al mai multor cărţi despre judeţul Vaslui şi care, în curând, urmează să tipărească volumul „Ştefan al II-lea şi Vasluiul, capitală a Moldovei“.
Se încarcă comentariile...
