Vasluianul care a găsit un aparat de zbor prăbuşit într-o pădure a anunţat descoperirea la trei zile distanţă, după ce şi-a făcut curaj cu o bere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miercuri dimineaţă, un apel la 112, anunţa prăbuşirea unui avion de mici dimensiuni în zona pădurii Valea Seacă, din apropierea localităţii vasluiene Chiţcani. Nu au fost identificate victime, dar nici supravieţuitori, iar anchetatorii iau în calcul posibilitatea ca aparatul de zbor să fi fost folosit pentru traficul de ţigări.

Aparatul de zbor a fost descoperit încă de duminică, de un localnic din satul Chiţcani (Vaslui), care participa ca gonaş la o partidă de vânătoare. Bărbatul a trecut pe lângă cabina aparatului de zbor, a văzut că nu este nimeni şi a plecat mai departe.

„Eram la vânătoare de mistreţi, am trecut pe acolo şi am dat de avion. Era prăbuşit în spini. M-am uitat pe jos, poate văd omul mort, dar nu era nimeni. Am plecat mai departe“, povesteşte Adi Godică, bărbatul care a găsit aparatul de zbor. „S-a temut să spună cuiva”, afirmă rudele sale. Gonacul şi-a văzut de vânătoare, iar duminică seara s-a întors fără a spune măcar membrilor familiei despre ceea ce a văzut în pădure.

„Aseară (marţi - n.r.), a ieşit în sat la băieţi, să bea o bere. Acolo la bar şi-a făcut curaj şi a povestit despre ce a văzut în pădure. Au plecat aseară cu toţii acolo să vadă dacă e adevărat şi s-au convins cu ochii lor. Au anunţat pădurarul“, povesteşte Niculina Godică, mama celui care a găsit aparatul de zbor.


 

image

Aparat de zbor rusesc

Miercuri dimineaţă, pădurea de pe Valea Seacă a fost împânzită de forţe de ordine: poliţişti, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Serviciului Român de Informaţii, Poliţia de Frontieră. În zonă s-au deplasat şi specialişti din cadrul  Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civil pentru efectuarea expertizei.

Primele concluzii ale anchetatorilor arată că aparatul de zbor este un motodeltaplan de origine rusească, având în vedere că pe caroseria acestuia a fost identificată o plăcuţă cu denumiri în limba rusă, iar aparatul de bord conţine elemente tot cu litere slavone. Construit dintr-o structură de aluminiu, aparatul de zbor era avariat parţial, prezentând urmele unei aterizări forţate, însă fără ca locul destinat pilotului să fie distrus. A fost descoperit la aproximativ 20-30 de metri de marginea pădurii, în aceaşi zonă în care, în decembrie 2000, poliţiştii vasluieni au descoperit scheletele a două femei al căror criminal nu a fost descoperit nici până astăzi. Poliţiştii au securizat zona, au scotocit împrejurimile însă nu au descoperit nicio urmă de sânge din care să rezulte că în zonă a fost o persoană rănită. 

Pădurea se află la aproximativ cinci kilometri de Drumul European E581, iar cea mai apropiată localitate este satul Chiţcani. Vestea că în pădurea crimelor s-a găsit un avion prăbuşit s-a transformat într-o adevărată teorie a conspiraţie în zonă. Unii dintre localnici cred că este vorba de un avion folosit de contrabandiştii de ţigări, alţii nu exclud nici posibilitatea unor traficanţi de droguri sau spioni ruşi.

image

„Dacă l-au mâncat jivinele?“

„Sigur e vorba moldoveni cu ţigări, că au mai fost cazuri. Probabil au aterizat forţat prin copaci şi-au fugit cu ţigări cu tot“, este de părere unul dintre localnicii care dezbat subiectul pe uliţele satului. Alţi săteni se tem că victima accidentului să nu fi fost mâncată de animalele sălbatice, aşa cum au fost sfâşiate şi trupurile celor două femei găsite ucise în anul 2000. „Nu se poate să cazi cu un aparat din aceasta şi să nu păţeşti nimic. Dacă l-au mâncat jivinele, cine să-l mai găsească? Ar trebui să caute poliţiştii prin pădure, că doar aşa au găsit mâncate de animale şi femeile omorâte“, este de părere, mătuşa Maria, o altă localnică din Chiţcani.

Autorităţile vasluiene nu au comunicat nimic oficial pe seama descoperirii, arătând că aşteaptă avizul specialiştilor pentru a se stabili provenienţa aparatului de zbor. Subprefectul judeţului Vaslui, Mircea Gologan, a anunţat că a fost declanşată o anchetă în acest caz pentru a se stabili în ce condiţii a ajuns acel motodeltaplan pe teritoriul judeţului.

„Nu se poate ca un aparat de zbor să stea acolo de cel puţin o săptămână şi nimeni să nu ştie nimic de el. Pe vremuri, astfel de motodeltaplane treceau graniţa dinspre Republica Moldova cu ţigări de contrabandă. Este posibil ca şi acesta să fi fost folosit la aşa ceva, însă nu ne pronunţăm până nu avem date. Poliţia va trebui să găsească pe cel sau cei care l-au dus acolo“, a precizat subprefectul Mircea Gologan.

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite