Vaslui: Stranierii fac rând la dentiştii de acasă

Vaslui: Stranierii fac rând la dentiştii de acasă

Medicul Cristina Antip şi-a prelungit programul la cabinet ca să facă faţă solicitărilor

Cabinetele stomatologice din Vaslui sunt neîncăpătoare din cauza numărului mare al celor întorşi de peste graniţă. Tarifele practicate de stomatologii din oraş sunt mult mai mici decât în străinătate, aşa că vasluienii imigranţi profită de concediu pentru a se trata.

Ştiri pe aceeaşi temă

Andreea Rusu, în vârstă de 24 de ani, munceşte în Olanda de mai bine de patru ani. Prima lucrare dentară şi-a făcut-o acolo. A fost nevoită din cauza unei infecţii care nu suporta amânare. Tânăra îşi aduce aminte că a trebuit să scoată din buzunar 500 de euro, de aproape trei ori mai mult decât în România, deoarece nu avea asigurare medicală care i-ar fi permis o lucrare gratuită.

„Acolo, o asigurare medicală costă lunar 100 de euro şi nu mi-am permis să mai pierd nişte bani din venituri. Când m-am prezentat la medic toată lucrarea m-a costat 500 de euro, iar acasă nu m-a ajuns mai mult de 150 de euro. Plus că şi lucrările de întreţinere sunt cu mult mai ieftine decât în Olanda“, ne-a povestit Andreea.

Şi străinii se tratează la Vaslui

Românii care lucrează în străinătate nu sunt singurii care au aflat de acest pont. Mulţi şi-au convins patronii să vină în România pentru a-şi face lucrările dentare. „Am vrut să-mi fac un implant dentar în Italia, acolo unde muncesc de şase ani, dar m-am speriat când am văzut cât costă. Dacă în România o astfel de lucrare ajunge la 5.000 de euro, acolo se ridică la 25.000. I-am spus şi patronului meu pe care l-am convins să vină în România să-şi trateze dinţii. Ca şi servicii, nu există nicio diferenţă“, ne-a spus şi Rozica Bârlădeanu, de 54 de ani.

De două ori mai mulţi

Atât vara, cât şi în perioada sărbătorilor legale, stomatologii români abia mai fac faţă numărului mare de pacienţi care iau cu asalt cabinetele medicale. Ei profită din plin de vacanţele stranierilor deoarece veniturile lor se triplează în această perioadă. Acesta este şi motivul pentru care şi-au prelungit programul de lucru. „Dacă într-o zi obişnuită din an nu aveam mai mult de cinci-şase pacienţi pe zi, acum numărul lor s-a triplat. De aceea am mai angajat un medic din Iaşi, specialist în chirurgie dentară, care vine de 2-3 ori pe saptămână să mă ajute. Mai mult, mi-am prelungit şi programul până la ora 20.00“, ne-a dezvăluit stomatologul Cristina Antip.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările