Vaslui: Portret/ Muzica a purtat-o pe Miruna Puiu prin 37 de ţări din toată lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar 12 ani, copila are în palmares nu mai puţin de şase premii I şi tot atâtea de locul II, obţinute la festivalurile de muzică la care a participat.

Micuţa vasluiancă spune că vocea cu care a fost înzestrată o moşteneşte de la mama sa. Datorită calităţilor vocale, remarcate la serbările şcolare şi la concursurile unde a participat, Miruna Puiu a devenit membru al ansamblului de muzică populară „Mugurelul“ la vârsta de doar 8 ani. A fost selecţionată în această trupă de către soţii Maria şi Mihail Cornea, profesori de muzică.

A început cu tobele

„La început, ei au încercat să mă înveţe să cânt şi la tobă, însă m-am specializat pe voce. Asta se întâmpla în jurul vârstei de 8 ani. Un an mai tîrziu am început să cânt muzică uşoară“, povesteşte Miruna. Până în martie 2010, fetiţa a luat lecţii de muzică la Palatul Copiilor din Vaslui, sub îndrumarea profesorului Alin Bulboacă.

În martie, Miruna Puiu a participat la o preselecţie la festivalul de muzică Mamaia Copiilor, organizat la Piatra Neamţ. Aici a fost remarcată de profesoara Gabriela Nichita, de la Palatul Copiilor din Neamţ, care i-a propus să se înscrie la Palatul Copiilor din Iaşi. Pentru a-şi îndeplini visul, acela de a deveni o mare cântăreaţă, Miruna se pregăteşte săptămânal cu „doamna profesoară“.   

În decursul  carierei sale de până acum, micuţa cântăreaţă din Vaslui a vizitat nu mai puţin de 37 de ţări. A participat la diverse concursuri, organizate în ţări precum Italia sau Ucraina. În curând, Miruna Puiu va lansa şi un videoclip pe melodia „Oraşul Meu“.

„Compozitorul acestei melodii este vasluianul Marcel Iorga, iar echipa care m-a ajutat să filmez acest videoclip este C.B. Media, condusă de Claudiu Bulete“, spune fetiţa.

A strâns 45 de diplome

Miruna are în repertoriul personal nu mai puţin de 20 de melodii. Preferata sa este piesa „Voi câştiga“. În luna aprilie 2009, fetiţa a lansat şi primul său CD, care cuprinde 15 piese.

„De fiecare dată când urc pe scenă am emoţii, însă recompensele sunt pe măsură. Aplauzele publicului şi diplomele pe care le-am obţinut până acum mă determină să-mi doresc să continui cariera în acest domeniu“, declară Miruna Puiu. Până în prezent, ea a strâns peste 45 de diplome, obţinute la concursurile şi festivalurile la care a participat.

Îndrăgostită de scenă şi dependentă de aplauzele publicului, Miruna se vede peste ani actriţă, pentru a fi în contact direct cu spectatorii.

Profil
Născută. 6 iulie 1998, Vaslui.
Studii. Este elevă în clasa a VI-a, la Şcoala Generală nr. 4 din Vaslui.
Familie. Mai are un frate.

Întrebări şi răspunsuri
Care este motivul pentru care ai optat pentru muzica uşoară?
Consider că acest gen de muzică este mai tineresc, mai modern. Eu cânt pentru copii, ei sunt publicul meu. Primul contact cu muzica l-am avut la o petrecere în familie, unde au fost invitaţi şi soţii Mihail şi Maria Cornea, care, în final, m-au invitat să fac parte din Ansamblul „Mugurelul“.
Intenţionezi să urmezi o carieră în acest domeniu?
Categoric, da. Aş vrea să devin actriţă. Am avut ocazia să merg până acum la patru piese de teatru pentru copii şi mi-au plăcut foarte mult. Sper să îmi îndeplinesc visul acesta. Intenţionez să urmez cursurile Liceului de Arte din Iaşi.

Ce-i place
Îmi place să cânt şi să dansez. Iubesc în mod deosebit muzica uşoară. Dintre artişti, preferata mea este Andreea Bălan. Dintre toate stilurile de dans, cel mai mult îmi plac cele sportive. De asemenea, iubesc dulciurile. Îngheţata este preferata mea.

Ce nu-i place
„Nu-mi place să iau note proaste la şcoală sau să mă certe părinţii. Dintre toate materiile, cel mai puţin mă simt atrasă de limba engleză. De asemenea, nu-mi plac manelele. Nu-mi place să pierd timpul“, mărturiseşte tânăra artistă.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite