Vaslui: PORTRET/ Elena Anuşca-Doglan şi-a dedicat viaţa sportului şi dansului
0
A iniţiat Festivalul Internaţional de Dans şi Gimnastică „Prietenia“ şi a câştigat sute de trofee cu echipele pregătite. Elena Anuşca-Doglan nu-şi închipuie viaţa în afara meseriei de dascăl.
„Încă de la grădiniţă eram profesoară în faţa micuţelor mele prietene. Stăteam în faţa lor cu un carneţel pe care îl consideram catalog şi le notam“, îşi aminteşte Elena Anuşca-Doglan. Dintre sporturi a îndrăgit cel mai mult handbalul, disciplină la care a ajuns campioană naţională, atât la juniori, cât şi la seniori. Câţiva ani a cochetat şi cu antrenoratul, însă a renunţat de frică să nu-şi pună viaţa în pericol.
„Mă agitam şi mă consumam foarte mult pe marginea terenului. Îmi era frică să nu fac un infarct, aşa că am renunţat la antrenorat şi m-am concentrat pe dansuri şi gimnastică“, mărturiseşte profesoara.
Puţini sunt cei care ştiu că Elena Anuşca-Doglan a descoperit-o pe Florica Lavric, o tânără din Botoşani care avea să cucerească medalia de aur la canotaj, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în 1984. Tot ea a pus mingea în mână lui Marius Mihoci, unul dintre cei mai buni handbalişti formaţi la Vaslui.
„Prietenia“, un brand al Vasluiului
În urmă cu un sfert de veac, a pus în practică o dorinţă mai veche: a iniţiat o competiţie de dans şi gimnastică. Iniţial, concursul „Prietenia“ era destinat copiilor de la grădinţă şi celor din clasele I-IV, iar din 1995 a devenit festival internaţional. „Competiţia a fost ca un copil, pe care l-am crescut an de an. A devenit un brand pentru oraşul nostru. Când spui Vaslui, pentru cei de la palatele copiilor din ţară, dar şi din străinătate, înseamnă «Prietenia»“, a mai spus profesoara.
De 20 de ani conduce cercul de dans modern de la Palatul Copiilor Vaslui, timp în care a iniţiat în tainele dansului peste 2.000 de elevi.
Profil
Născută: 21 iunie 1951, Berezeni.
Studii: Institutul de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, promoţia 1975.
Familie: Este căsătorită şi are doi copii.
Întrebări şi răspunsuri
Ce iubiţi mai mult, sportul sau dansul?
În egală măsură am iubit şi iubesc muzica, dansul şi sportul. Am făcut handbal până la nivel de campioană naţională. Am fost şi antrenoare de handbal, dar m-am lăsat după câţiva ani pentru că sufeream foarte mult pe marginea terenului. Aşa m-am apucat de dans şi gimnastică.
Ce vă motivează cel mai mult în lucrul cu micuţii?
Chiar ei mă motivează când văd cât de fericiţi sunt şi îmi transmit acest lucru. Deşi pare greu să lucrezi alături de copii, nu este aşa. Am multă răbdare şi, probabil, de asta am reuşit atâtea lucruri minunate cu ei.
Se încarcă comentariile...
