Vaslui: Numărul bolnavilor de cancer s-a dublat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la începutul anului, medicii oncologi au descoperit 559 de noi cazuri grave, de două ori mai mult faţă de 2009. Stresul, sărăcia, alcoolul şi tutunul sunt principalele cauze pentru înmulţirea pacienţilor grav bolnavi.

Statisticile DSP Vaslui arată că, în prima jumătate a acestui an, numărul bolnavilor de cancer a crescut alarmant. În primele şase luni ale anului 2010 au fost depistate 559 de cazuri noi, cu 204 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Predomină cancerul bronho-pulmonar, cu 61 de noi cazuri. Urmează cancerul de sân, căruia i-au căzut pradă 49 de femei, cu 13 mai mult decât în tot anul 2009. În judeţul Vaslui, numărul total al celor înregistraţi cu diverse tipuri de cancer, depistate şi în anii anteriori, este de 6.187.

„Sunt tineri sub 30 de ani“

 „Grav  este faptul că de la an la an pacienţii care se îmbolnăvesc sunt tineri cu vârste de până la 30 de ani, dintre care cele mai multe sunt femei care descoperă că au cancer la sân“, ne-a declarat  Mihaela Vlada, purtătorul de cuvânt al DSP Vaslui.

Principalele motive pentru creşterea numărului de cazuri cu cancer sunt stresul, sărăcia, consumul de alcool şi tutun. „Dacă ar fi să facem un clasament al principalelor cauze care duc la îmbolnăvirea de cancer, acesta ar arăta aşa: stresul, mediul socio-economic al judeţului şi consumul excesiv de alcool şi tutun. La acestea se mai adăuga şi alimentaţia de proastă calitate şi programul neregulat al meselor“, a precizat Dan Petrovici, medic oncolog. Un alt motiv este că vasluienii nu-şi verifică starea de sănătate periodic şi ajung la medic când afecţiunea este gravă. Din numărul total al pacienţilor intraţi în evidenţele DSP, doar 50 sunt în stadii curabile.

„Bolnavii ajung târziu la medic ca să fie trataţi“

„Din păcate, oamenii ajung la noi când boala este în stadiu avansat. Asta înseamnă că şi terapia este mult mai costisitoare, decât dacă ar fi venit în stadiile incipiente (1-2). Atunci boala se îndepărtează prin intervenţie chirurgicală şi costă şi mai puţin. Ar fi ideal ca toată lumea să îşi facă controlul medical periodic“, a spus Lidia Catană, şeful Secţiei de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă. 

Vasluienii nu par înfricoşaţi de creşterea numărului de bolnavi. „Eu n-am prea fost bolnav la viaţa mea şi n-am motive să mă duc mâine la medicul de familie să-mi fac analize. Bolile astea grave apar la vârste mai mari“, crede Daniel Roşu, de 29 de ani.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite