(UPDATE) Starea Danielei Chiriţă, tânăra mamă accidentată sâmbătă la prânz de şoferul unui Cielo, s-a stabilizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii spitalului "Elena Beldiman" Bârlad, care s-au ocupat de cazul Danielei Chiriţă şi al fiicei sale în vârstă de 5 ani, accidentate, ieri, pe un trotuar din Bârlad, se arată optimişti în ceea ce priveşte starea de sănătate a mamei.

"Pacienta este stabilă. În momentul de faţă se află la Terapie Intensivă, acolo unde  primeşte îngrijiri din partea personalului medical. Dată fiind evoluţia pozitivă a bolnavei, la ora actuală, nu se mai pune problema unui transfer al acesteia la o altă unitate sanitară. Femeia este investigată periodic. În plus, medicii îi vor relua investigaţiile de ieri. Va mai sta probabil 72 de ore la noi, după care vom decide dacă este cazul să o transferăm la alt spital sau nu", a declarat Gabriela Danis, purtătorul de cuvânt al spitalului "Elena Beldiman" Bârlad. Accidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 11.00, în fața parcului „Victor Ion Popa" din Bârlad. Daniela Chiriţă, de 37 de ani, şi fetiţa ei, în vârstă de 5 ani, au fost lovite de un Cielo care a ajuns pe trotuar. În urma impactului, femeia, copilul şi şoferul au ajunsîn stare gravă la spital. La o oră și jumătate după accident, șoferul a decedat la Urgenţe.

Citeşte şi:

Bârlad: Prietenii şoferului care a spulberat de pe trotuar o tânără şi pe fiica ei sar în apărarea conducătorului auto: „Ștefan nu era un vitezoman“

(UPDATE) Tânăra spulberată de un şofer vitezoman pe un trotuar din Bârlad va fi transferată la Iaşi

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite